Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 martie 2015
procedural · respins
Octavian Motoc
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 23–28 martie a.c.
Discurs
Ca membru al Comisiei pentru mediu, mi-am exprimat punctul de vedere, în sensul că această propunere legislativă se apropie foarte mult de ceea ce ar trebui să aplicăm pentru ca să existe o plată corectă, echitabilă pentru acest timbru de mediu.
Nu este adevărat ceea ce spunea reprezentantul Guvernului, că taxa de timbru este raportată doar la tipul autovehiculului, ci și la tipul motorizării, respectiv pentru euro V electrice-hibrid nu se plătește niciun fel de coeficient de creștere, dar după aceea, în funcție de euro IV, euro III, crește această compensare printr-un coeficient de creștere a tarifului pentru timbrul de mediu.
Singura, să zicem, scăpare pe care o are această lege este legată de faptul că, dacă acest timbru de mediu urmează să fie plătit odată cu tariful de utilizare a drumurilor, asta ar însemna că autoturismele, autovehiculele care circulă numai în orașe și pentru care nu se plătește taxa de utilizare a drumurilor să nu poată fi în niciun fel taxate.
Deci poate ar trebui găsită o soluție și pentru aceasta și în felul acesta am putea să acoperim întreaga plajă de taxare pentru timbrul de mediu într-un mod mult mai echitabil decât ceea ce se întâmplă acum.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.