Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 decembrie 2014
Declarații politice · adoptat tacit
Dumitru Oprea
Discurs
Ca să-l bucur pe președintele și inițiatorul propunerii legislative, nici n-aș pune patima politică atunci când discut subiectul acesta, fiindcă este o propunere foarte inspirată și, cum doamna ministru a pledat, la rândul meu, cred că sunt aceleași argumente.
Reprezentantul Guvernului are o stereotipie în abordarea unor astfel de inițiative legislative: „Guvernul nu susține”, dar asta, după mine, înseamnă „Guvernul n-are suflet”, pentru că managementul tragediilor este realizat și prin propunerile legislative făcute de senatori sau deputați.
Nu este o problemă, fiindcă, domnule ministru secretar de stat, atunci când ați venit cu atâtea, chiar și la punctul anterior din ordinea de zi, vă întreb: dumneavoastră ați venit să ne spuneți care sunt costurile celor care, în mod eronat, au luat sume reprezentând contribuții per asigurări sociale? I-ați iertat! I-ați iertat! Bun. Dar ce valoare au aceste iertări? N-ați venit. Ați venit apoi cu propuneri vizavi de statutul unor mămici, al unor tătici, al unor bunici, pe care, la fel, nu le-ați argumentat cu sume.
De ce la o tragedie întâmplată... nu, sper, fenomen de masă...
Și poate că aici, dacă inițiatorul avea și câteva date convingătoare, putea să fie relevantă inițiativa și sub aspectul acesta. Nu-i fenomen de masă, dar este vorba de abordare, cum am zis, cu sufletul.
Așadar noi dăm vot favorabil propunerii luate în discuție astăzi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.