Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 iunie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Gabriela Crețu
Discurs
Ca urmare a analizei comunicării, am constatat că ea face parte din procedura de informare a parlamentelor naționale cu privire la rezultatul negocierii unui proiect de directivă în Consiliu, între Consiliu și Parlament.
Am considerat că e important să prezentăm plenului întrucât e vorba de directiva care stabilește norme minime cu privire la definirea infracțiunilor, sancțiunilor și a termenelor de prescripție în domeniul luptei împotriva fraudei și a altor activități ilegale legate de interesele Uniunii Europene, respectiv de folosirea fondurilor, în principal.
Această directivă a fost discutată deja în Senat.
Ea se află deci în procesul de negociere în Consiliu și Parlamentul European și încearcă să armonizeze pragurile maxime ale sancțiunilor penale. Nu s-a ajuns la o înțelegere. Nu e vorba atât de conținutul directivei, cât de faptul că baza juridică invocată e în litigiu. Nu cad de acord Consiliul și Parlamentul – și nici cu Comisia – cu privire la baza legală.
Subliniem încă o dată că legislația românească prevede sancțiuni penale la nivelul maxim sau mult peste nivelul maxim pe care propunerea de directivă îl are, respectiv chiar și de zece ori mai mari sunt sancțiunile din Codul penal românesc cu privire la aceeași categorie de infracțiuni decât cele pe care directiva le propune. Spre informarea dumneavoastră.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.