Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 aprilie 2009
procedural · adoptat tacit
Günthner Tiberiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Când am adoptat ordonanța de urgență referitoare la izolarea termică a blocurilor, sigur, s-au iscat multe discuții. Mi se pare că domnul senator Mazăre a ridicat problema, practic, a scopului pentru care facem acest lucru, și scopul, sigur, este economisirea de combustibil, reducerea poluării atmosferei, dar, pe undeva, această ordonanță ar trebui să aibă, și cred că are, un caracter social, pentru că îi ajutăm pe cei care locuiesc în blocuri, care au posibilități materiale mai precare, să-și asigure niște condiții de viață mai bune în același timp, pe lângă celelalte țeluri pe care le urmărim cu această ordonanță.
De aceea, cred că această propunere vine în ajutorul atingerii acestui țel social prin care toți locatarii, inclusiv cei cu situație materială precară, pot să beneficieze de acest program, pentru că programul în varianta cu 30% nu a fost accesat cu adevărat, pentru că întotdeauna existau familii care nu puteau să contribuie cu partea care le revenea.
Acum, sigur, partea s-a redus de la 30% la 20%, dar, pe de altă parte, întrucât se cuprind și lucrări de schimbare a tâmplăriei, lucrările devin mai scumpe și, tot așa cum a ridicat domnul senator Mazăre problema data trecută, unii vor profita chiar în scopuri comerciale, pentru că sunt proprietari care au cumpărat blocuri întregi, mai ales pe litoral, ca să le utilizeze ca hoteluri sau să le închirieze. Cei care au posibilități de a-și asigura contribuția de 20% sunt mai favorizați.
De aceea, eu vă propun să susținem această inițiativă. Eu personal am fost pentru și în comisie, pentru că inițiativa își atinge și scopul social, care cred că este unul dintre scopurile pentru care a fost inițiat.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.