Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2012
Declarații politice · respins
Dorel Covaci
Discurs
„Campania electorală PDL din perioada premergătoare Sărbătorii Învierii Domnului trece la un alt nivel”
Așa cum am semnalat în urmă cu ceva timp, PDL a dat startul campaniei electorale odată cu apropierea Sărbătorii Creștine a Învierii Domnului, folosindu-se de această perioadă binecuvântată pentru a mitui creștinii cu pelerinaje în locuri sfinte și mese gratuite, la pachet cu discursuri autoelogiative, antiopoziție și sugestii de a le fi răsplătit efortul, printr-o conduită favorabilă la vot. Înscrierile s-au făcut în birourile liderilor locali ai partidului, tocmai pentru a exista un contact direct și personal cu cel care acceptă beneficiile, în așa fel încât acesta să fie conștient că va exista și un revers al medaliei, un moment în care se va încasa prețul.
La ora actuală, s-a trecut la o altă etapă – vizitele din casă în casă, efectuate de liderii locali ai PDL, care au un pachet de oferte generoase și destul de diversificate pentru votanți: pentru cei care, din păcate sau din fericire, lucrează în instituții de stat, șantajul și amenințările sunt directe, fără ocolișuri sau menajamente. Celor vizitați li se oferă bani pentru fiecare persoană cu drept de vot care se obligă să voteze portocaliu, iar celor mai îndărătnici, care fac alergie la această culoare, partidul le dă recompense, pentru a rămâne pe la casele lor în zilele de vot. Drept garanție, li se confiscă cărțile de identitate, astfel ca mai-marii să fie siguri că neghina nu s-a strecurat printre „semințele bune”, care dau rod bogat la urne.
Pentru ca loviturile să vină din mai multe direcții, capii de la centru s-au gândit că, din nou, strategia „dezbină și cucerește” poate da rezultate bune, așa că președintele nostru a ieșit pe post ca să „dezvăluie” stenograma discuției de la Cotroceni cu liderii opoziției în care le-ar fi formulat propunerea de a-l numi pe Victor Ponta premier.
Analizând momentul, contextul și conținutul „bombei prezidențiale”, putem decela două variante care explică acest demers:
1. În cazul în care, într-adevăr, propunerea a fost rostită, trebuie să tragem un semnal de alarmă cu privire la coerența și consecvența mesajelor președintelui. Să înțelegem că domnul președinte i-a propus funcția de premier celui pe care, până nu demult, îl califica drept „imatur și iresponsabil”, „copilot la mașină”, celui care „nu îi dă nimeni volanul”, deci este incapabil să ia țara în mâini? „Nu cred că are maturitatea să conducă Guvernul, nu în mandatul meu”, preciza suplimentar președintele. Același Traian Băsescu ne mai spunea că decizia cu privire la numirea lui Răzvan Ungureanu în funcție a fost luată la sfârșitul anului trecut, deci mult înaintea presupusei propuneri formulate opoziției, din februarie anul acesta. Să tragem concluzia, așadar, că actualul premier este doar un surogat al lui Victor Ponta, un produs de mâna a doua, a șaptea roată la căruță, care a prins castana, în absența acceptului opoziției?