Cornel Itu

„Campusurile școlare, șantiere veșnice”

S-au scurs trei ani de când fostul ministru al educației și cercetării, Mihail Hârdău, pe un ton triumfal, a prezentat Programul de reconstrucție și reabilitare a campusurilor școlare ca obiectiv prioritar al strategiei de dezvoltare a învățământului, aprobată de Guvern pentru perioada 2006–2008.

Inițial, programul la nivelul întregii țări cuprindea 84 de campusuri școlare, dintre care 15 obiective de investiții noi, 26 reabilitări și 43 extinderi și reabilitări.

Vă întreb, stimați colegi, ce s-a ales de acest program? Câte dintre aceste proiecte au fost finalizate?

Întrebările sunt retorice, realitatea se vede, se știe. Astăzi după trei ani, ne putem mândri cu o idee, cu o intenție, cu proiecte începute și nefinalizate, cu bani aruncați pe Apa Sâmbetei.

Pot spune că din entuziasmul de început s-a ales praful și pulberea. Unele campusuri au rămas în stadiu de proiect, altele, într-o situație și mai gravă, au ajuns niște șantiere abandonate, adevărate ruine, pentru care s-au făcut cheltuieli uriașe fără nicio finalitate. Aceste veșnice șantiere întregesc imaginea declinului economic în care ne zbatem și pentru care actualul Guvern n-are nicio soluție.

În aceste condiții, mă întreb dacă într-o țară cu o industrie precară, cu o agricultură de subzistență, cu o infrastructură învechită, distrusă de vreme, mai poate fi vorba de investiții în domeniul social, în învățământ, în sănătate?

Răspunsul oficial este arhicunoscutul laitmotiv: lipsa banilor.

În realitate este vorba, în primul rând, de elaborarea unor proiecte care, prin anvergura lor, depășesc posibilitățile noastre reale, precum și de cheltuirea ineficientă, necontrolată și părtinitoare a banului-public de către autoritățile teritoriale.

Astfel, multe dintre firmele angajate în executarea lucrărilor, de teamă să nu rămână fără bani, executând o parte din lucrări, au cerut recepție parțială, au luat banii și pe-aci ți-e drumul. Un exemplu concret îl oferă situația campusurilor școlare din județul Cluj.

La Dej și Huedin au început lucrări de reabilitare și extindere a campusurilor proiectate, apoi din lipsa banilor lucrările au fost sistate, iar ce s-a construit se deteriorează pe zi ce trece. Prin grija ministerului, ne-am procopsit cu niște șantiere în ruină, cu niște șantiere veșnice, în locul campusurilor școlare visate.