Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 decembrie 2023
Declarații politice · respins
Oana Murariu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Când am auzit despre fuga din țară a primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, după primul gând, de revoltă, al doilea gând a fost de construcție. În această legislatură au fost înregistrate două proiecte de lege cu privire la fugari – un proiect USR, ținut în sertarele Camerei Deputaților, Cameră
decizională, și un proiect de lege adoptat imediat după fuga primarului din Baia Mare, care incriminează ca evadare neprezentarea în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei.
Cazul Cherecheș mi-a inspirat o idee de inițiativă legislativă12 care să trateze fugarii, a treia, practic, din această legislatură – instituirea de drept a interdicției de a părăsi țara, odată cu rămânerea în pronunțare în apel, strict în cazurile în care prima instanță a pronunțat o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate. Ar fi o restrângere de drepturi, însă, în cazuri excepționale și pentru motive de ordine publică, s-ar încadra în normele constituționale.
Dar, înainte de a tasta primele cuvinte ale inițiativei legislative, aflu că primarul Cherecheș avea instituită măsura preventivă a interdicției de a părăsi teritoriul României. Proiectul meu nu ar fi adus nimic în plus. Nu se poate reproșa lipsa instituirii vreunei măsuri ori absența vreunei proceduri. Nu. Ba, dimpotrivă, discutăm de o tentativă de mituire a judecătoarei de la Curtea de Apel Cluj și denunțarea acestei tentative de către magistrat, urmată de pronunțarea unei hotărâri de menținere a pedepsei închisorii cu executare.