Viorel Balcan

„Când orgoliile nasc monștri”

„... am împușcat un prizonier de război de 19 ani și apoi alți nouă”, este declarația șocantă a unui participant turc la invazia din Cipru din 1974.

Așa și-a îndeplinit serviciul militar unul din cei 40.000 de soldați turci debarcați în nordul insulei Cipru. Ca rezultat al acestei invazii au fost raportați ca dispăruți 1.619 greci ciprioți: militari, rezerviști, civili, femei și copii. Doar rămășițele a 200 dintre ei au mai putut fi testate științific și numai 87 identificați și declarați eroi de război. Rudele celor 1.532 persoane date dispărute de la declanșarea conflictului cipriot încă mai așteaptă răspunsuri.

„Linia verde” trasată militărește a trecut, mai întâi de toate, peste principiile de viață ale ciprioților greci sau turci. Izolarea internațională, combinată cu o politică de boicotare a nordului separatist, a dus la perpetuarea în regiune a sărăciei și analfabetismului.

„Disputa cipriotă”, cum este cinic denumită din punct de vedere politic și economic, este încă una dintre problemele nevralgice ale Uniunii Europene și rămâne de văzut care va fi soluția optimă de ieșire din cercul vicios în care se află ciprioții astăzi.

Dar, mai întâi de toate, trebuie soluționată într-un cadru european, internațional, tragedia familiilor cu persoane dispărute în urma invaziei Ciprului.

Nu este de ajuns să considerăm confesiunile soldatului turc drept „o poveste tragică și rușinoasă, o nerespectare clară a Convenției de la Geneva”, așa cum a declarat consilierul de presă al comisarului Olli Rehn la începutul acestui an, ci trebuie să ne angajăm ca state membre ale Uniunii Europene în rezolvarea tragicei probleme umanitare a persoanelor dispărute, în virtutea drepturilor omului la viață, libertate și securitate.

Interzicerea torturii, a tratamentelor inumane și degradante nu trebuie să reprezinte doar un articol în Carta drepturilor omului, ci trebuie să trezească orice conștiință din somnul orgoliilor care nasc monștri. Aceste manifestări trebuie combătute pretutindeni în lume, dar mai cu seamă în statele Uniunii Europene care au minorități naționale.

Mâine, 25 martie, noi, toți creștinii, sărbătorim Bunavestire a Mântuirii neamului omenesc, iar grecii de pretutindeni, trăitori pe meleaguri balcanice, și nu numai, împletesc această bucurie cu cea a independenței și unității.

Nădăjduiesc că această declarație politică nu va rămâne un semnal singular cu privire la aceste evenimente, ci tot mai mulți colegi din parlamentele statelor membre vor lua poziție pentru ca aceste evenimente tragice să nu se mai repete, ca rezoluțiile organismelor internaționale să fie puse în aplicare.

Salut și pe această cale grecii de pretutindeni, ca popor demn, care a știut să treacă peste toate vicisitudinile istoriei și să păstreze legăturile de prietenie, ale căror rădăcini se regăsesc la începuturile acesteia.