Sebastian-Ioan Burduja

764 cuvinte

Analiza discursului

Populism: 0 · fără
Anti-pluralism: 0 · fără
DQI: nivel 2 · justificare calificată
Voce: —

Codat de flash-lite. Metodologie

Discurs

„Capcana reîntoarcerii la un model economic iresponsabil și pierzător”

În spatele dezbaterii din spațiul public despre cotele de impozitare se află o capcană extrem de periculoasă* pentru economia românească: reîntoarcerea la un model de (sub)dezvoltare bazat pe consum, venituri crescute din pix și deficite record, pe care abia am reușit să îl schimbăm, dar care încă ne așteaptă după colț, cu brațele-i socialiste larg deschise și mânie proletară la pachet*. Momentul e cum nu se poate mai prost.

Avem o incompatibilitate fundamentală între două paradigme economice. Pe de-o parte, un model dovedit pierzător și iresponsabil, bazat pe măsuri prociclice, care țin economia captivă în consum și cresc din pix veniturile. Pe de altă parte, un model de dezvoltare bazat pe investiții, competitivitate, transformare tehnologică și digitalizare, model pe care guvernarea liberală l-a început în cel mai greu an din ultimele 3 decenii și care are premisele să fie continuat cu succes în contextul PNRR.

În primele 8 luni ale anului 2020, inclusiv în lunile de lockdown, România a investit în proiecte de infrastructură 22 de miliarde de lei, un record absolut pentru ultimii 10 ani. Pe tot anul 2020, cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 53,2 mld. lei, cea mai mare sumă investită în economia românească în ultimii 10 ani, în creștere cu 9,5 mld. lei față de anul precedent.

În contextul ședinței

Iar, la execuția bugetară la 8 luni pentru anul în curs, aceleași cheltuieli cu investițiile au fost în valoare de 30,19 mld. lei, în creștere cu 25,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. De asemenea, se observă o creștere mai accentuată a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, acestea reprezentând peste 50% din totalul cheltuielilor pentru investiții.

Criza generată de pandemie ne-a arătat cât de vulnerabili eram după guvernările anterioare anului 2020, care au ținut economia în paradigma nesustenabilă a creșterilor masive de cheltuieli pentru consum, într-un stat tot mai mare și mai ineficient, cu taxe peste taxe pentru mediul privat, descurajarea inițiativei private. E bine să nu uităm că România a intrat în pandemie cu procedură de deficit excesiv activată – singurii din UE – și, în contextul presiunii inflaționiste globale (inflația în SUA este la maximul ultimilor 31 de ani), suprapusă cu criza energiei și pandemie, întoarcerea la politica de stimulare a consumului este o rețetă sigură pentru dezastru.

Acum câteva zile, Banca Națională a României a revizuit în sus prognoza de inflație, de la 5,6% la 7,5% pentru decembrie 2021 și de la 3,4% la 5,5% pentru anul viitor, cu un vârf de „magnitudine substanțială” de 8,6% în T2 2022, când vor fi ridicate măsurile de compensare a facturilor la energie. În cel mai recent raport asupra inflației, BNR ne spune, în stilul caracteristic: „Grijă mare la steagul roșu, apele sunt tulburi!”

Să nu uităm că avem un spațiu bugetar infim pentru creșterea cheltuielilor. În 2020, circa 42% din ceea ce am încasat din taxe și impozite am plătit pentru salariile din sectorul public și alte circa 53% pentru protecția socială (pensii, alocații etc.). Este fără precedent, la nivel european, ca 95% din încasările la buget să fie consumate de factura socială.* În acest context, orice măsuri populiste vor dinamita nu numai îndeplinirea țintelor din PNRR, ci întreaga credibilitate a României* în fața partenerilor externi și a agențiilor de rating, care deja ne plasează la un fir de păr de categoria junk. România a mai fost față în față cu Troika FMI-CE-BM, iar ajustările au fost dureroase și au început întotdeauna cu tăieri de la investiții.

Inflația înseamnă sărăcie și lovește în cei mai vulnerabili, iar soluția de combatere a sărăciei nu a fost și nu va fi vreodată redistribuirea acesteia. Îmi amintesc un celebru clip electoral american, în care protagonistul descria strălucit efectele socialismului: în socialism bogații devin mai săraci, dar săracii devin și mai săraci.

De la Robert Solow și Paul Romer încoace, știm cu certitudine că nu există scurtături pentru statele care își propun să genereze prosperitate pentru cetățenii lor. Din pix nu se rezolvă nimic, doar pe hârtie. Creșterea economică reală este rezultatul creșterii productivității individuale, prin conectarea oamenilor la oportunități.* Pentru asta, România știe ce are de făcut: infrastructură, investiții în inovare, restartarea educației*, (re)industrializarea 4.0 (cu accent pe domeniile strategice, unde avem avantaj competitiv) și reforma statului. Aceste măsuri vor scoate România din sărăcie, mult mai repede și mai eficient.

Dacă vrem cu adevărat să dezvoltăm România, nu doar să marcăm puncte electorale și să strângem voturi pentru următoarele alegeri, aceasta este calea. Singura!