Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 noiembrie 2021
Declarații politice · adoptat tacit
Sebastian-Ioan Burduja
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Capcana reîntoarcerii la un model economic iresponsabil și pierzător”
În spatele dezbaterii din spațiul public despre cotele de impozitare se află o capcană extrem de periculoasă* pentru economia românească: reîntoarcerea la un model de (sub)dezvoltare bazat pe consum, venituri crescute din pix și deficite record, pe care abia am reușit să îl schimbăm, dar care încă ne așteaptă după colț, cu brațele-i socialiste larg deschise și mânie proletară la pachet*. Momentul e cum nu se poate mai prost.
Avem o incompatibilitate fundamentală între două paradigme economice. Pe de-o parte, un model dovedit pierzător și iresponsabil, bazat pe măsuri prociclice, care țin economia captivă în consum și cresc din pix veniturile. Pe de altă parte, un model de dezvoltare bazat pe investiții, competitivitate, transformare tehnologică și digitalizare, model pe care guvernarea liberală l-a început în cel mai greu an din ultimele 3 decenii și care are premisele să fie continuat cu succes în contextul PNRR.
În primele 8 luni ale anului 2020, inclusiv în lunile de lockdown, România a investit în proiecte de infrastructură 22 de miliarde de lei, un record absolut pentru ultimii 10 ani. Pe tot anul 2020, cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 53,2 mld. lei, cea mai mare sumă investită în economia românească în ultimii 10 ani, în creștere cu 9,5 mld. lei față de anul precedent.