Radu Zlati

„Carevasăzică, unde onoare nu este...”

Mâine ne vom întâlni într-o ședință de plen a Camerelor reunite pentru a lua o decizie, prin vot, dacă solicităm sau nu demisia de onoare din partea Președintelui României, domnul Traian Băsescu.

Să trecem dincolo de hazliul situației, dar suntem la porțile Orientului, unde totul este tratat în cheie minoră, în care autorul bilețelului roz din 2007 îl condamnă moral pe Băsescu. Adică acela care intervenea în 2007 în favoarea unui presupus infractor îl condamnă moral pe fratele unui presupus infractor, condamnarea respectivă având la bază doar legătura de rudenie și niște presupuneri.

Desigur, dacă am fi fost într-un stat cu o democrație consolidată, în care clasa politică se supune de bunăvoie unor cutume și uzanțe, unde demisia de onoare nu este o excepție, ci regula pentru oamenii politici puși cu sau fără voia lor într-o situație în care imaginea lor este pătată, atunci președintele Băsescu ar fi trebuit să își dea demisia de mult. Poate că cea mai potrivită ocazie ar fi fost în vara toridă a lui 2012, când poporul român l-a rejectat pe domnul Băsescu, iar acesta s-a menținut la Cotroceni doar datorită unui vot a șase persoane, vot care a cântărit mai mult decât voința exprimată la urne a șapte milioane de cetățeni. Dacă după ce a fost reînvestit președinte, printr-un joc complicat de situații și de relații, Băsescu și-ar fi dat demisia de onoare, atunci ar fi putut arăta că are statura unui om de stat moral, responsabil și, măcar în ceasul al 12-lea, devotat interesului public. Dar Băsescu nu și-a dat demisia în 2012 și din acel moment eu mi-am pierdut speranța că vreodată el va demisiona pe motiv de onoare.

Pornesc de la premisa că și mâine, dacă vom vota în unanimitate o declarație prin care să cerem în mod ferm o demisie de onoare din partea președintelui, acesta nu va demisiona. Pentru o demisie de onoare este nevoie în primul rând de onoare, iar Băsescu a pierdut testul onoarei în 2012.

În consecință, de vreme ce Traian Băsescu nu va pleca de bunăvoie dintr-o magistratură de care unii îl consideră nevrednic și îi cer demisia, dacă majoritatea guvernamentală consideră că președintele Băsescu a efectuat o imixtiune de

orice fel în mersul acțiunilor justiției pentru a își proteja fratele, în acest caz invit cu căldură majoritatea guvernamentală să demareze din nou procedurile de suspendare a președintelui. Indiferent de rezultatul demersului, aceasta este singura cale onorabilă prin care putem să arătăm că nu suntem părtași la o comedie tristă, scrisă prin birourile unor specialiști în manipulări ale opiniei publice, cu riscul, evident, ca președinte interimar să ajungă o persoană fizică ce făcea în 2007 cam același lucru de care îl acuzăm pe Traian Băsescu în 2014. Dar, nu-i așa, câteodată viața este de un comic nebun...