Nicolae Giugea

„Cât costă învățământul gratuit din România în anul 2019?”

La articolul 32 alineatul 4 din Constituție scrie că „Învățământul de stat este gratuit, potrivit legii”. Nu sunt un mare specialist în drept constituțional, dar din această normă cred că reiese clar că nici elevii și nici părinții nu ar trebui să scoată bani din buzunar, dacă vor o educație de calitate pentru copiii lor în școlile de stat. Din păcate, nu vorbim despre bani puțini, ci despre sume de bani pe care tot mai multe familii chiar nu și le permit. Toți cei care au ajuns să stea în fotoliul lui Spiru Haret au aflat că o cauză principală a abandonului școlar, a ratei mici de cuprindere a copiilor în sistemul de învățământ o reprezintă sărăcia familiilor din care ei provin. Oare ce au făcut acele zeci de miniștri care s-au perindat prin Guvern ca să schimbe situația? Nimic! Putem să constatăm că nicio politică nu a redus numărul copiilor care nu ajung niciodată la școală sau care întrerup studiile, fie după școala primară, fie după gimnaziu. În România, stat membru al Uniunii Europene, care are la dispoziție miliarde de euro pentru a sprijini copiii să meargă la școală, cei mici rămân acasă pentru că părinții lor nu au bani nici măcar pentru ghetuțe sau pentru un ghiozdan plin de caiete și creioane.

Nu cred că spun lucruri mult prea noi dacă amintesc faptul că părinții sunt cei care plătesc, în multe cazuri, zugrăveala claselor, repararea băncuțelor și a ferestrelor. Tot ei acoperă costuri cu manualele încă netipărite, cu auxiliare, pentru că manualele sunt prea slabe și cu greșeli. Din buzunarul lor se cumpără dotări și mijloace didactice și chiar se acoperă costurile cu paza unităților școlare. Și uite așa, leu cu leu și sută cu sută, se strâng mii de lei pe care părinții, că-i au sau că nu-i au, trebuie să-i dea. N-ar trebui să uităm că și profesorii mai scot bani din buzunar ca să-și poată țină lecțiile și să nu-i priveze pe copii de un act educațional de calitate. Aceștia sunt bani care nu se văd în statisticile naționale, dar se dau mai mulți de la un an la altul.

Sunt deputat la primul mandat și încă îmi este foarte greu să înțeleg de ce Parlamentul adoptă legi, președintele le promulgă, iar apoi Guvernul refuză să le pună în practică sau amână punerea lor în aplicare. Păi ce altă prioritate mai mare poate să aibă o țară decât aceea de a asigura copiilor o școală de calitate, care să-i facă mari?

Dacă veți avea curiozitatea necesară, veți constata că cele mai multe prevederi legale amânate, anulate sau desconsiderate sunt exact cele care ar trebui să sprijine sistemul național de învățământ. De exemplu, de nu mai puțin de șapte ani guvernele PSD refuză să respecte Legea nr. 1/2011 și să acorde educației o finanțare de 6% din PIB. Tot de șapte ani de zile Guvernul PSD refuză să pună în aplicare contul educațional, care ar fi trebuit să fie contul individual pentru studii al fiecărui copil! Alimentația sănătoasă la școală, masă caldă pentru elevii cu posibilități puține, miere pentru elevi, naveta școlară sau programul „Școală după școală” sunt alte reglementări legale care au fost blocate de guvernele PSD, în loc să sprijine elevii și școala românească.