Vasile Popeangă

„Cazul «Mircea Mondialu’» – puncte de vedere”

S-a tot zis, de-a lungul timpului, pe la colțuri sau cu voce tare, că Traian Băsescu a făcut la viața lui tot soiul de matrapazlâcuri, mai mici sau mai mari. Ba singur, ba în cârdășie cu alții, de preferință persoane blonde. Mai ales că, după unele dintre afacerile sale cu miros de Jilava, dispăreau subit acte sau chiar dosare întregi care ar fi putut să-l acuze – cum ar fi, spre exemplu, unele documente semnate cu mâna proprie în cazul casei din strada Mihăileanu... E drept, în mai

toate afacerile sale se poate spune că se înghesuie norocul și coincidențele, fie că e vorba de dosarul „Flota” ori de moșia de la Nana. Însă, cum 1.000 de bănuieli nu fac o dovadă și cum o bună parte din justiția care „contează” suferă de băsism în stadiu terminal, suntem nevoiți să aplicăm vechea zicală românească referitoare la hoțul cel neprins, care cică ar fi negustor cinstit...

Ce ne facem însă cu fratele, Mircea Băsescu, alintat acum de o bună parte a presei, cu ocazia acestui megascandal, cu apelativul „Mircea Mondialu’”? Se pare că avea dreptate Traian Băsescu atunci când spunea că de fratele lui nu se poate feri. Și, având în vedere că, de data aceasta, ițele mai-mai că au dus, prin intermediul respectivului frate, direct la locatarul de la Cotroceni, este explicabil cumva că și Traian l-a lăsat pe frate din brațe. Frate, frate, da’ brânza-i pe bani!

Așa se poate înțelege faptul că, până la ieșirea publică a „marelui frate” și exprimarea concretă, cu subiect și predicat, că așteaptă nu adevărul fratelui, ci pe cel al justiției (bine-nțeles, prin intermediul prietenilor săi), procurorii au făcut pe niznaiul, deși aveau cartoful fierbinte în brațe. Cât treaba nu a fost publică, dosarul fratelui pușcăriabil (ca să nu uităm vorba favorită a lui Traian Băsescu atunci când se referă la politicii săi opozanți) se apucase să adune praful prin sertarele Parchetului constănțean, ca mai apoi să se recurgă la un tertip și să ajungă la București, la DNA, unde știm cine-l aștepta cu drag. Probabil că la Constanța, tot ca la Craiova, nu se putea rezolva problema ca în capitală, așa că trebuia mutat. Și, ca să fie treaba completă, s-a schimbat și procurorul de caz, din motive încă necunoscute, pentru că purtătorii de cuvânt ai parchetelor se știe că au o problemă majoră cu comunicarea...

Principala problemă apare în momentul când, pe filmul făcut de fiul lui Sandu Anghel, mai cunoscut sub numele de Bercea Mondial, „omul de la apa mare” zice că s-a trezit cu mormanul de dolari în brațe și mai ales că Traian știa de strofocările lor pentru eliberarea lui Sandu Anghel! Drept este și că acesta putea să se folosească de numele fratelui de la Cotroceni ca să acorde greutate cuvintelor sale, să dea credibilitate afacerii de jecmănire a căpeteniei romilor din Drăgănești, fără ca Traian să aibă habar de problemă. După cum la fel de drept este și că e puțin probabil ca serviciile secrete să nu-l fi înștiințat pe locatarul de la Cotroceni că fratele său e băgat până-n gât într-o mocirlă cu interlopi. Și că însuși Traian a recunoscut că știa mai demult de faptul că fratele său e supus unui șantaj și i-a recomandat să aducă problema în fața oamenilor legii. Acum, se pune întrebarea: oare Traian nu a avut nici cea mai măruntă curiozitate despre detaliile așa-zisului șantaj? Cine l-a șantajat, cum l-a șantajat, de ce...?