Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 decembrie 2022
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Georgeta-Carmen Holban
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Cazurile de malpraxis medical vor fi soluționate mult mai rapid de către instanțele de judecată”
Un proiect de lege care reglementează jurisprudența din domeniul cazurilor de malpraxis medical a fost votat de Camera Deputaților și a devenit lege, după promulgarea de către președinte.
Potrivit Legii nr. 292/2022 pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, se modifică articolul nr. 684, care va avea următorul cuprins: „(1) În cazul în care asigurătorul sau oricare dintre părțile implicate nu
este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei, la tribunalul – secția civilă în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.
(2) Calea de atac împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță este apelul.
(3) Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție, potrivit dreptului comun.”
Concret, noua lege unifică jurisprudența în ceea ce privește competența de soluționare a acțiunilor întemeiate pe malpraxisul medical, aceasta urmând să revină secțiilor civile ale tribunalelor, și nu judecătoriei, așa cum era prevăzut până acum.
În motivarea elaborării acestei legi s-a ținut seama de faptul că, din anul 2015 până în prezent, dintr-un număr de 470 de hotărâri judecătorești pronunțate în cauze de malpraxis medical, *în 273 de litigii, reprezentând 58,09%, s-a invocat necompetența materială a instanței sesizate pe fond.1