Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 octombrie 2010
procedural · adoptat
Florin Mircea Andrei
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Ce am înțeles până acum este că Senatul dorește să ancheteze un contract comercial de prin anul 2005 de la Primăria Generală a Municipiului București.
Nu știu dacă aceasta este atribuția importantă a Senatului României și dacă noi astăzi – sau măcar cei nou-veniți – vom înțelege suficient această dorință de întoarcere către mentalitatea de milițian, pentru că Senatul nu de anchete trebuie să se ocupe, ci eu cred că avem lucruri mai importante de făcut decât să ne eviscerăm această tentație, să ajungem la puterea milițianului, să anchetăm noi în locul organelor abilitate pentru acest lucru. Nimic nu a creat o emoție mai mare sau o dorință mai mare și o curiozitate în acest sens, decât comisiile de anchetă. De când suntem în Senat, nu am văzut de la niciuna vreun rezultat palpabil.
Cred că ceea ce ar trebui să facem, ca să nu coborâm demnitatea senatorului, ar fi să cerem ministrului sau organelor de cercetare penală un raport complet, și nu să facem noi munca de anchetă pe care o presupune o astfel de activitate. Înțeleg că, după ce înființăm comisia, urmează ca unii dintre noi să facă audieri, să facă citații, să punem
sechestre, eventual, pentru că aceasta este munca de poliție, pe care nu știu dacă colegii mei o cunosc așa cum trebuie.
Ce vreau să vă spun este că, din punct de vedere al mentalității sau atitudinii Senatului, nu aceasta este poziția care ne face cinste.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.