Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 noiembrie 2013
procedural · adoptat tacit
Georgică Severin
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Ce aș vrea să precizez?
Într-adevăr, este vorba de o propunere pentru eliminarea taxei TVR. Trebuie să facem însă o deosebire foarte clară în confuzia care se face între accesul la semnal, care este plătit de foarte mulți dintre noi către cabliști, de exemplu, sau către cei care dau semnalul prin satelit și plătești doar comoditatea de a prinde semnalul, și taxa publică pe care o plătesc cetățenii din România în ceea ce privește existența serviciului public de radio și televiziune. Atâta vreme cât există serviciul public, el nu poate fi întreținut sub altă formă.
Putem să discutăm aici de calitatea serviciilor, de calitatea prestărilor, dar aceasta se face anual, prin raportul pe care Televiziunea Română, dar și Radio România îl prezintă în fața Camerelor reunite, și în situația unui vot negativ consiliile de administrație sunt puse în situația de a demisiona.
Deci nu cred că discutăm aici de calitatea produselor, ci de ideea că avem sau nu avem nevoie de serviciu public de televiziune susținut printr-o taxă publică. În restul Uniunii Europene aceasta este practica și, dacă vrem o televiziune mai bună, ea are nevoie și să fie susținută financiar.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.