Stop propagandei neorevizioniste instigatoare la subminarea puterii de stat!
Diaspora maghiară vrea «Kosova Secuiască».
Senatorul Markó Béla retrasează harta României.”
Dacă luăm în seamă aparențele, superficiale și înșelătoare, „Karpatika” este o formație de muzică rock din Ungaria, formație care, începând cu 1 mai, la Oradea, efectuează un turneu prin unele județe din nord-estul și centrul României. Până aici, onorabilitatea aparențelor pare a fi respectată.
Dacă avem în vedere însă sloganurile pieselor de forță ale repertoriului, aparențele trădează și ies în evidență temele majore ale propagandei și acțiunilor neorevizionistextremiste subsecvente strategiei lui Horthy: „Unde sunt secuii?”, „Cu foc, cu fier!”, „Pentru Dumnezeu, pentru țară!”, „Să piară Trianonul”, „Așa a fost! Așa va fi!”
Cine sunt mesagerii acestor cuvinte de ordine? Turneul în România al formației budapestane, al cărei nume, „Karpatika”, devoalează ținta propagandei, disimulată în muzică, este parte a unui context mai amplu în care s-a înscris și recenta sesiune de la Budapesta a Consiliului pentru Autonomia Maghiarilor din Bazinul Carpatic, al cărui președinte a fost ales cetățeanul și europarlamentarul român de naționalitate maghiară, László Tökés.
Componența trupei de rock este și ea de remarcat. Numai membri ai „Ordinului Vitejilor din Ungaria”, al cărui scop este relansarea și înfăptuirea strategiei revizioniste a dictatorului fascist al Ungariei interbelice, amiralul fără flotă, Miklos Horthy.
În ultimele două decenii, mișcarea rockerilor unguri a fost una integrată Internaționalei Neonaziste a Tineretului, iar potrivit rapoartelor către Parlament ale Serviciului Național de Securitate a Ungariei, întrunirile numitei internaționale, desfășurate și în Ungaria sub pretextul unor festivaluri de muzică rock, au degenerat în grave tulburări violente extremiste — rasiste, xenofobe, antisemite —, care au implicat mii de participanți.
„Karpatika” dispune în România de o substanțială audiență din partea filialei rețelei internaționale a „Mișcării Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate” — HVIM (n.n. numărul județelor Ungariei Mari), care acoperă și Serbia, Slovacia, Ucraina și Ungaria, iar potrivit unor date credibile
prezintă similitudini cu ceea ce a fost organizația paramilitară teroristă „Armata de Eliberare din Kosovo” (UCK-ul teroristului Hashim Thaci, actualmente prim-ministru al autoproclamatului stat Kosovo). Trebuie observat și faptul că președintele de onoare al HVIM este linșătorul și mutilatorul lui Mihăilă Cofariu, în martie 1990, la Târgu-Mureș, iar fondatorul organizației are cinci ani interdicție de intrare în Slovacia. România și Serbia, mai tolerante și mai blânde, i-au aplicat interdicția doar pentru un an.
Ce combinație mai explozivă poate exista pentru agitarea și detonarea unor provocări și tulburări publice violente, având ca punct de plecare un stadion ori o piață publică arhipline de spectatori, între care agenții „Gărzii Maghiare” sau ai HVIM să fie detonatorii unor „acțiuni armate sau ai altor acțiuni violente” prin care, sub aparența unor așa-zise atentate împotriva unei colectivități, să se orchestreze, în fapt, o acțiune de subminare a puterii de stat, tradusă prin răscoala ori revolta împotriva autorităților statului român?
Ca să întregim contextul, se mai impun încă trei importante precizări:
— făcându-se ecoul aspirațiilor diasporei maghiare de pretutindeni, dar nu numai al acesteia, cotidianul „International Herald Tribune”, din 3 aprilie 2008, a lansat în spațiul comunicării publice internaționale ideea entității cu „independența lărgită”, „Kosova Secuiască” („Kosova heartens a Hungarian enclave in Romanian”);
— la numai două zile după primul semnal din „International Herald Tribune”, acesta a fost reluat și amplificat de un alt important cotidian internațional newyorkez exact în ziua în care domnul senator Markó Béla se juca cu creionul pe harta României, în fața reprezentanților popularilor și democraților europeni, invitați sâmbătă, 5 aprilie, la Sovata, cu prilejul relansării, în drapaj paneuropean, a conceptului revizionist al „entităților tradiționale”;
— după ce ambasadorul României la Paris, domnul Theodor Baconsky, a considerat „firesc ca după Kosovo să urmeze Voivodina”, în mapele ziariștilor acreditați la Summit-ul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord de la București, pregătite de Ministerul Afacerilor Externe al României, a fost introdusă și o hartă a cărei grafică sugera că România se învecinează cu un nou stat, Voivodina!
Credem că directorul Serviciului Român de Informații, ministrul internelor, prefecții județelor în cauză și, nu în ultimul rând, parlamentarii români de naționalitate maghiară ar trebui să aibă, în mod special, foarte serioase motive de îngrijorare și preocupări pe măsură față de escaladarea propagandei și acțiunilor neorevizionist-extremiste, pentru a nu se ajunge ca incitările de azi să devină provocările și faptele de extremă gravitate de mâine — atentate la siguranța cetățenilor, a colectivităților și a securității naționale a României.
*
„Summit-ul NATO ca pretext de legitimare a statului polițist. De la apogeul la declinul președintelui portocaliu al României”
Experimentele revoluțiilor portocalii și-au obosit actorii, înainte ca aceștia să reușească atingerea vreunui obiectiv al strategiilor de care s-au folosit pentru uzurparea puterii.
Uzurparea puterii este, dintotdeauna, apanajul dictaturilor. Când uzurparea puterii este practicată în numele democrației, malversorii astfel ajunși la putere sunt neodictatori de stânga sau de dreapta. Ei sunt mult mai periculoși decât originalele, deoarece, nerecunoscându-și
sorgintea, gândesc, decid, acționează și trăiesc într-o permanentă minciună.
Numai cine nu cunoaște istoria operațiunilor secrete internaționale nu este în măsură să înțeleagă și să descifreze adevăratele resorturi ale tuturor revoluțiilor, resorturi pragmatice, banale, fără culoare politică. Pentru ca aceste resorturi să nu fie devoalate, actorii uzurpatori ai vieții publice se întrec în a interpreta minciuna politică, în cazul dat, minciuna politică portocalie.
Menținerea agitațiilor politice, prin permanenta inducere a cauzelor și a pretextelor acestora, este tehnologia puterii portocalii, ca subspecie neevoluată a puterii mondiale.
În clubul puterii mondiale se impun doar acele statenațiuni a căror forță economică, dublată de resursele vitale necesare, le face ascultată vocea conducătorilor lor în politica internațională. Sub acest aspect, liderii statelor lumii sunt, în raporturile lor cu istoria, fie ctitori, fie robi, fie clovni politici.
Retrospectiv, evaluând procesualitatea social-istorică, marile ctitorii s-au înfăptuit fie cu prețul inteligenței și a numeroase eforturi, al renunțărilor și sacrificiilor acceptate, dar cel mai adesea impuse, fie prin războaie și exploatare colonială, perpetuate și abil disimulate până în zilele noastre.
În decembrie 2004, niște scăpătați politic au crezut că, acceptând experimentarea revoluției portocalii în România, se vor realiza și valida într-o mișcare politică respectabilă.
Unde se află astăzi România și ce a realizat uzurpatorul portocaliu al puterii, ca președinte al României?
Cuvântul definitoriu al mandatului prezidențial al cetățeanului Traian Băsescu este contraperformanța. Inițial, în declarațiile noastre politice referindu-se la persoana sa, din cuvenitul respect față de instituția personificată, foloseam apelativul „primul cetățean al țării”. Evoluția prestațiilor sale prezidențiale ne-au determinat apoi să folosim iacobinul „cetățene președinte”, ca avertisment.
Permanentul derapaj anticonstituțional a fost singura politică consistentă, coerent și cu consecvență înfăptuită de Traian Băsescu, printr-o continuă și profundă intruziune violentă în afacerile puterilor separate și independente ale statului, derapaj care a continuat și după ce Parlamentul a cerut demiterea sa.
Desfășurarea la București, în zilele de 2—4 aprilie 2008, a Summit-ului Organizației Tratatului Atlanticului de Nord a oferit cetățeanului-președinte supremul prilej de a demonstra întregii lumi cât de departe au ajuns progresele sale în instituționalizarea și consolidarea statului polițienesc la românii loviți de năpasta neodictaturii portocalii de dreapta, reconvertită într-o stângă democrată reșapată, la rândul ei, dintr-o facțiune social-democrată, facțiunea uscăturilor aruncate pe „centura politicii” de învolburarea apelor din politica românească.
Măsurile de securitate excesive, concepute și desfășurate sub egida și cu acceptul explicit al lui Traian Băsescu, ca președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care a fost folosit pentru legitimarea uzului de abuz, au făcut ca Bucureștiul și intrarea în Capitală dinspre Aeroportul Otopeni să ofere imaginea unui oraș aflat în carantină. Traian Băsescu a avut nevoie de această stare de asediu ca pretext, ca diversiune. Starea de asediu ilegal instituită a atras cu sine legitimarea unui pachet de măsuri excepționale, ca și cum cutumele poliției politice băsesciene nu ar fi fost suficiente.
Până la „pretext”, cutumele poliției politice băsesciene constând în: ascultarea telefoanelor adversarilor politici, cercetarea abuzivă și utilizarea ilegală a datelor personale
ale indezirabililor, anchete penale comandate politic, demnitari filați, jurnaliști hăituiți sau jigniți, judecători șantajați etc. erau doar selectiv aplicate, dar asezonate cu grave confuzii și interpretări absurde ale Constituției, aprecierea publică critică a politicii altor state, aluzii sexuale, discriminare rasială, punerea în cârca NATO a unui război ce nu-i aparține.
Odată cu „pretextul”, Traian Băsescu a instituționalizat supravegherea și represiunea polițienească de masă, vizând nu persoane ori segmente selective, ci ansamblul populației.
Un „Consiliu Național de Coordonare a Acțiunilor de Ordine Publică” pregătit pentru viitorul „polițist-șef al națiunii” pe care partidul prezidențial se iluzionează că-l va înscăuna la „Malmaison” după alegerile parlamentare, a fost impus și legitimat printr-o obscură hotărâre a CSAT-ului și o și mai obscură hotărâre a Guvernului.
Așa cum prin Comunitatea Națională de Informații Traian Băsescu a deturnat, în scopuri personale și ale propriului partid, activitatea structurilor secrete de informații pentru securitate, la fel, prin numitul Consiliu al Ordinii Publice, cetățeanul-președinte, crezându-se abil, și-a creat, deloc întâmplător, în ograda mult blamatului guvern liberal, „baltagul electoral”, vizând „mai mulți iepuri” dintr-o singură salvă de tun prezidențial:
— impunerea obedienților din toate celelalte instituții ale sistemului de securitate într-o structură coordonată _pro forma_ de către Ministrul Internelor, dar în care majoritatea proprezidențială îl va subordona, fără drept de apel;
— preluarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative în controlul mai strict al Administrației Prezidențiale, mai exact a Comandamentului Electoral Prezidențial;
— „ajutarea” neexperimentatului ministru liberal al internelor să escaladeze seria acțiunilor de forță prin care să compromită politic și să diminueze susținerea electorală a Partidului Național Liberal;
— „securizarea alegerilor”, astfel încât fraudarea acestora, deja riguros elaborată, să se realizeze sub cea mai înaltă și sigură protecție;
— experimentarea noilor procedee avute în vedere pentru reeditarea fraudei electorale prin care Traian Băsescu a uzurpat președinția României în decembrie 2004.
În absența cadrului legislativ privind regimul interceptărilor, operatorilor serviciilor de telefonie mobilă le-au fost impuse, pe filiera CSAT și a unui ordin al șefului Autorității Naționale de Reglementare a Comunicațiilor obligații generice și generoase, dar deloc clare și nici transparente abonaților în ceea ce privește facilitarea interceptării totale și permanente a convorbirilor, stocarea datelor de trafic al comunicațiilor între abonați, fără existența garanțiilor că protecția datelor personale va fi respectată, așa cum prevede legislația în materie, preeminență având, în acest caz, reglementările internaționale.
Se impune a observa că anterior, în anul 2006, Administrația Prezidențială Traian Băsescu a uzat de toate pârghiile pentru blocarea unei inițiative legislative parlamentare privind regimul interceptărilor, auditată de mai multe comisii parlamentare externe de control al serviciilor, cu care s-a colaborat pentru adoptarea legislației în materia securității naționale și a activității serviciilor de informații. Blocajul impus de Traian Băsescu a avut rațiuni exclusiv politicianiste, fiind vădit interesul de a nu se adopta o lege care să prevadă filtre exigente de prevenire a abuzurilor și garanții de protecție a drepturilor și libertăților persoanelor.
Întărirea pârghiilor de forță ale lui Traian Băsescu nu este justificată — sau cel puțin serviciile de informații nu au adus argumente — de iminența unor pericole interne la adresa securității naționale.
În schimb, această mișcare de inspirație totalitară coincide cu prăbușirea imaginii și popularității lui Traian Băsescu, care, în disperare de cauză, se lansează în atacuri publice vehemente la adresa justiției, gest fără precedent pe plan internațional și care contravine Constituției și atribuțiilor președintelui, ca mediator între puterile statului.
Realizând, mult prea târziu, erorile strategice de politică externă pe care le-a comis și amplificat, inclusiv în preziua deschiderii Summit-ului NATO, Traian Băsescu, așa cum ne-a obișnuit, cu lipsa de măsură, discernământ și raționalitate, începe acum să dea semne de îngrijorare, de dezorientare între „Lumea Nouă”, „Bătrâna Europă” și „Mama Rusia”.
Pentru grațiile „Mamei Rusia” Traian Băsescu este dispus să treacă peste prerogativele sale ca președinte al României, în schimbul celor de „negociator direct” cu „Gazprom”. Problema lui Băsescu va fi însă că Alexei Miller s-ar putea să nu fi auzit de el.
Oricum, reorientarea lui Traian Băsescu către „operațiuni economico-valutare directe” (n.n. și speciale!) este un semn bun pentru națiune. Președintele și-a atins apogeul. Nedorind să ne înece în propriul nivel de incompetență, s-a gândit să se apuce de afaceri.
Îi dorim „succesuri” în declinul său, după atâtea eșecuri ca președinte al experimentului revoluției portocalii în România.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.