Stenogramă plen

Stenogramă plen · Camera Deputaților · 15 aprilie 2008 · monitorul.ai

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Voi da citire unei declarații politice, urmând ca pe cea de-a doua, legată de actualul fost ministru gafeur, s-o depun doar în scris, din jenă, pentru a nu supăra pe nimeni de la această înaltă tribună.

## „Violența în școli, boală contagioasă”

Violența în școli a atins cote îngrijorătoare și a ajuns să fie o emblemă a sistemului de învățământ românesc, devenind cea mai vizibilă evoluție din acest sector.

De la acte de huliganism, injurii, amenințări și intimidări, agresiunile au evoluat în abuzuri grave asupra stării de sănătate fizică și mentală a elevului din ciclul gimnazial și liceal.

Violența începe în incinta școlii, se continuă după terminarea orelor, în apropierea instituțiilor de învățământ, și se termină la spital.

În mass-media a fost dezbătut acest subiect, societatea a luat cunoștință de fenomen, autoritățile s-au autosesizat, dar se pare că toate metodele au fost ineficiente în combaterea hărțuirii și violenței în școli.

Elevii agresori se autodenunță, își înregistrează singuri bătăile și actele de pornografie și, dezinvolt, le postează pe deja celebrele pagini de internet adresate teribilismului adolescentin. Este și acesta un strigăt după ajutor.

Chiar dacă toate statele europene se confruntă cu această problemă, nu trebuie să ne bucure locul fruntaș pe care îl ocupăm. Normele UE au fost solicitate, din păcate, și de țara noastră.

În 2007, un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății privind violența școlară clasa România pe primele locuri. Conform sondajului, 70% dintre copiii români se duc cu teamă la ore din cauza violenței în școli.

Lipsa de comunicare produsă de frică a fost depășită de înregistrările video care vorbesc de la sine. Conform psihologilor, copilul provenit din familii violente va fi și el violent la rândul său, originea agresiunii fizice, ultima formă de manifestare a violenței, începe de fapt din sânul familiei, mediul primar de dezvoltare a viitorului elev.

Soluțiile pentru înăbușirea agresivității sunt căutate de specialiști în interiorul sistemului de învățământ, însă mediul copilului are ca nucleu familia și mass-media.

Factorii responsabili își îndreaptă atenția spre alte aspecte: scoaterea icoanelor din școli a fost un proces și un

subiect mult mai picant decât tratarea cu responsabilitate a fenomenelor care inhibă formarea și dezvoltarea copiilor.

Integrarea în societate a copiilor-problemă este o provocare pentru profesori și părinți. Dar cum își va controla un copil ieșirile violente dacă exemplul de la catedră contribuie și el la promovarea violenței?! Numărul profesorilor care își agresează elevii este și el în creștere. Haosul în instituțiile de învățământ se compune din două tabere, elevii și profesorii. Dacă cei care sunt responsabili de integritatea copiilor nu-și pot stăpâni ieșirile violente, atunci unde să căutăm hiba, la adulți sau la minori? Sub orice aspect, drepturile fundamentale ale copilului sunt încălcate în mod repetat.

Soluția la acest fenomen s-a găsit, Uniunea Europeană ne oferă sprijin și asistență, protecția copilului are o structură solidă, însă la practică stăm mai rău. Nu știm să combatem ceea ce am constatat deja. Societatea secolului al XXI-lea privește înapoi, spre trecut, când civilizația reprezenta un concept necunoscut. Un stat civilizat are ca antonim violența, cu cât este mai evoluat, cu atât promovează mai mult pacifismul.

Un program realist și eficient elaborat împreună cu părinți, copii, profesori și specialiști va putea repara sistemul defect al educației.

Vă mulțumesc.

Ștefan Baban

#21392

Mulțumesc, domnule președinte. „Depopularea României”

România a intrat în al optsprezecelea an de declin al populației și nu există perspective de stopare a acestui trend, ba se pare că acesta va continua, situația ameliorându-se după 2050, și asta doar în cazul în care se vor lua decizii politice și sociale de creștere a natalității.

O analiză a dinamicii populației în 33 de țări europene la nivel regional, prin luarea în considerare a mișcării naturale și migratorii și acoperind perioada 1990—2005, plasează România în grupa celor 9 țări cu gradul cel mai ridicat al procesului de depopulare.

România duce lipsa unui program de susținere a natalității, a unei politici coerente demografice, iar banii pe care-i primește din partea statului o familie pentru creșterea unui copil nu reprezintă un imbold în creșterea demografică din țară. Dacă la acestea adăugăm migrația în străinătate a tinerilor și mai ales opțiunea lor de a rămâne definitiv acolo pentru a duce un trai decent cu familia, avem încă o cauză importantă a declinului demografic din România.

Cele mai realiste estimări arată că în 2050 populația cu vârste între 20 și 60 de ani va ajunge numai la 9 milioane, cu 4 milioane mai mică decât în prezent, și, ca urmare, și raportul de dependență se va degrada, ajungându-se la 115 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte. Dacă populația cu vârste între 3 și 23 de ani este în prezent de 5,7 milioane, în 2050 aceasta va ajunge la 2,7 milioane, astfel că ne vom confrunta cu o populație îmbătrânită, cu puțini copii și tineri.

Felul în care se dorește stimularea natalității în România este departe de a fi cel potrivit. Motivațiile decizionale ale multor cupluri de a avea unul, maximum doi copii se datorează gravelor erori săvârșite în politica demografică și socială, erori din incompetență, lipsă de voință politică și chiar corupție.

Astfel, actualul sistem al indemnizațiilor pentru creșterea copilului și al alocațiilor de stat pentru copii până la doi ani este considerat a fi pripit, fără fundamentare științifică, urmărind efecte imediate, fără evaluarea potențialelor implicații, inclusiv adverse, nefiltrat prin prisma nevoii stimulării natalității.

Concret, modificarea în 2003 a sistemului de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului, adică 85% din media veniturilor lunare ale mamei din ultimele 12 luni, a condus la o ușoară creștere a numărului nou-născuților, tinerele mame făcând parte, în cea mai mare măsură, din categoria femeilor salariate cu studii postliceale și superioare care aveau venituri mai mari decât salariatele cu studii inferioare.

În 2004, odată cu generalizarea cuantumului unic al indemnizației, indiferent de salariul mamei, numărul nou-născuților a stagnat, chiar dacă s-a remarcat creșterea ponderii tinerelor mame care erau salariate cu studii medii, liceale, profesionale și care trebuie să recunoaștem că sunt, ca număr, mai puține, pentru că preferă să plece și să muncească în afară, gândindu-se mai târziu la alcătuirea unei familii.

De fapt, de la condițiile sociale improprii: lipsa unei locuințe, imposibilitatea achiziționării ei în condițiile din România și de la cele economice: venituri mici, nesiguranța unui loc de muncă etc., tinerii din România preferă să plece în străinătate, să muncească de zece ori mai mult decât în țară, dar să și câștige mai mult decât aici, acolo construind o familie pentru că-i poate asigura o casă, un standard minim de viață și o siguranță a traiului decent.

Depopularea României s-ar putea să continue și după 2050 dacă nu se iau măsuri urgente pentru promovarea unei politici demografice coerente și realiste. Efectele dezinteresului autohton încep să se facă simțite încă de pe acum: localități întregi din țară sunt populate doar de bătrâni, iar unele dintre ele au devenit pustii după ce și aceștia au murit. Este un semnal de alarmă care trebuie tras și mai ales care trebuie valorificat, dacă mai dorim să existăm ca popor în Europa și peste 50 de ani!

Vă mulțumesc pentru atenție.

Mihai Dumitriu

#26385

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Privatizarea și guvernarea de dreapta”.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Privatizarea, unul din jafurile naționale prin care proprietatea de stat, rezultat al osârdiei depuse de întregi generații prin care statul comunist a ridicat combinate, fabrici, baraje, canale, școli, grădinițe, s-a făcut pe baza anticomunismului primitiv, esențialmente ipocrit, promovat exact de cei care profitaseră din plin de comunism. Propaganda de tip bolșevic folosită cu brio de noii ștabi ai României prin negarea a tot ceea ce realizase statul socialist în plan economic a creat climatul necesar furtului cu acte în regulă.

Dacă industria românească se reducea la un morman de fiare vechi, era normal ca nimeni să nu se mai întrebe de ce se vindeau pe nimic nu numai întreprinderi neperformante, ci și întreprinderi care cu un mic efort de modernizare ar fi putut rivaliza rapid cu cele din Occident.

Privatizate pe sume infime, fabricile comuniste au fost vânate rând pe rând pentru terenurile de sub ele: prețul pentru fiecare metru pătrat „a explodat” după demolarea clădirilor.

Procedeele folosite de AVAS sunt simple.

1. Segmentarea fluxului tehnologic prin împărțirea în întreprinderi mai mici cu management propriu, directori proprii cu salarii de sute de milioane, cu consilii de administrație proprii formate din persoane care nu erau interesate de bunul mers al unității, ci de indemnizațiile primite, procentual, din retribuția directorului.

## Exemple:

2. Privatizarea pe module, cu sprijinul firmelor-căpușă care aparțineau celor din administrația unităților sau sindicaliștilor.

a) Uzinele „Republica” (9.800 salariați) a căror privatizare s-a făcut în anul 2003 cu 1,9 milioane de euro, producea țevi petroliere, având o suprafață de 30 de hectare, în prezent metrul pătrat a ajuns la 1.000 euro.

b) Uzinele „Semănătoarea” au fost privatizate în anul 2000 cu 1,1 milioane euro, cu o suprafață de 43 de hectare, acum costă 1.200 euro metrul pătrat.

c) Uzinele „Tractorul” Brașov, privatizate în anul 2007 cu 77 milioane de euro, în suprafață de 121 hectare, pe suprafața căreia se ridică un proiect imobiliar de 800 milioane de euro.

d) „Aro” Câmpulung, privatizată cu 150.000 de euro, valorificată pe bucăți cu 3 milioane euro.

În județul Iași, de aceleași tratamente s-au „bucurat” Uzina de Fibre Sintetice, Uzina Metalurgică Nicolina, CUG, Fabrica de Ulei „Unirea” și, mai nou, Fabrica de Antibiotice. În locul lor se construiesc spații comerciale, blocuri și clădiri pentru birouri.

Guvernanții aduși la putere de președintele Băsescu, prin Alianța PNL-PD, continuă jaful cu privatizarea întreprinderilor românești, fabricile din țară dispărând una după alta, și se plâng că importurile sunt mai mari decât exporturile, că se consumă mai mult decât se produce. O miză majoră este falimentarea industriei de apărare și în mod deosebit a Uzinei Mecanice București, producătoare de tancuri.

Nu trebuie să pierdem din vedere fetișizarea privatizării. Nenorocirea economiei socialiste n-a constituit-o proprietatea de stat, deoarece ea a fost și mai este încă și în țările capitaliste cele mai performante economic. Nenorocirea a constat în absența liberei concurențe. Prin trecerea la economia de piață nu numai proprietatea individuală, ci și cea cooperatistă și cea de stat se supun legilor concurenței.

Acționar asemenea celorlalți acționari capitaliști, statul avea tot interesul în numirea unor manageri eficienți cel puțin în unitățile economice considerate strategice pentru o țară. Am în vedere întreprinderile pentru medicamente, armament, energetice, pentru producerea alimentelor de bază.

Guvernanții Alianței DA — PNL-PD, prin vocile autorizate Emil Boc și Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă: „Avem de apărat interesele celor mulți, interesele în democrație, interesele poporului, adică interesul public.” Sunt de crezut?!

Stimați guvernanți și parlamentari,

Vă solicit o analiză serioasă și profesională mai presus de bătăliile politice, puterea și opoziția împreună, pentru a stabili drumul pe care România trebuie să-l parcurgă pentru a se alătura Uniunii Europene, în parcursul dezvoltării durabile, printr-o economie nu numai profitabilă clasic, ci și profitabilitatea într-un raport cu protecția mediului,

conservarea resurselor și eficientizarea energetică a activităților desfășurate.

Diferența mare de preocupări între UE și România pune în pericol statutul de țara membră a UE în contextul măsurilor care se preconizează la nivel european și global. Vă mulțumesc.

Paul Magheru

#33248

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o „Bătălia zadarnică pentru România”. Președintele UDMR Markó Béla a declarat, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, că maghiarii din România trebuie să ceară autonomia Ținutului Secuiesc, iar felul în care se va rezolva problema Kosovo va constitui un precedent nu doar pentru maghiarii din Transilvania, ci pentru toate minoritățile. „Teritoriul locuit de maghiarii din România se află în centrul țării și trebuie să cerem autonomia acestuia, nici nu se pune problema sciziunii. Kosovo va crea un precedent și pentru Ținutul Secuiesc, dar și pentru celelalte minorități din Europa. În campania electorală trebuie să spunem răspicat ce vrem în următorii patru ani, ce ne asumăm pentru viitor: descentralizarea în administrația publică locală, reprezentare la guvernare și autonomie locală și teritorială”, am încheiat nerușinatul citat, a spus Markó Béla.

Apropiatele alegeri locale îndârjesc forțele extremiste maghiare, care, în virtutea șantajului aplicat Guvernului liberal, par a-și permite în voie afirmații de-a dreptul insultătoare la adresa integrității teritoriale a României. Markó Béla îndeamnă la unitate comunitatea maghiară, cu gândul la votul mult dorit, dar și la o convergență a forțelor menite a izbândi în lupta pentru autonomie.

Recent, revendicările extremiștilor maghiari, și prin asta putem înțelege deja atât ale UDMR, cât și ale lui László Tökés, au ajuns subiect de analiză pentru prestigioasa publicație americană, „International Herald Tribune”. Cotidianul american remarcă iminența unei realități de tip Kosovo în Ținutul Secuiesc, precum și faptul că instabilitatea teritorială poate afecta și țări membre ale UE, nu doar pe cele aflate în afara spațiului comunitar, cum este cazul Abhaziei și a Osetiei de Sud (Georgia) sau a Transnistriei (Republica Moldova). Evaluând fidel realitățile din zona secuiască, cei de la „International Herald Tribune” conchid astfel, citez de data aceasta ca avertizare: “Șansele lor de succes par reduse, dar secuii insistă pe această cale, spre mâhnirea românilor din zonă, care afirmă că, în calitate de minoritate locală, au mai puține drepturi decât au etnicii maghiari, minoritari la nivel național”.

Dacă László Tökés se ilustrase de mult timp ca fiind un radical, UDMR-ul a jucat în toți acești ani comedia moderației, prezentându-se ca fiind alternativa acceptabilă la aberațiile europastorului. Iată că recentele declarații, și nu numai ale lui Markó Béla, scot la iveală parșivenia și fățărnicia acestei formațiuni ilegale, față de care PRM, prin vocea sonoră a liderului său, a luat atitudine de fiecare dată. Nu demult, Markó Béla ținea în cadrul conferinței „Regiuni într-o Uniune a valorilor”, desfășurată la Sovata, un discurs meschin prin care încerca să inducă nevoia de descentralizare în ideea eficientizării euroregiunilor. Prin tot acest discurs, spoit cu tot felul de poliloghii aberante pe marginea ideii de euroregiune, liderul UDMR încearcă de fapt să-și mascheze intențiile de autonomie teritorială.

Jocul politicianist al partidelor, lipsite de orice demnitate națională, e posibil să aducă din nou mari avantaje UDMR-ului, care nu va întârzia să speculeze dezbinarea internă și lupta pentru ciolan.

Partidul România Mare a luat mereu poziție față de pretențiile absurde ale iredentismului maghiar, fiind un fel de lupi solitari în lupta cu această haită.

În tot răul este și un bine, după cum spune românul, deoarece poporul va putea vedea astfel cine îi reprezintă cu adevărat. În lupta noastră izolată pentru reînsuflețirea conștiinței naționale, vom fi susținuți de tot mai mulți români, sătui să li se tot promită verzi și uscate.

PRM-ul poate să realizeze ceea ce ceilalți nici măcar nu pot să promită, și anume revigorarea forțelor naționale.

Poporul s-a săturat de perindarea ciclică la putere a acelorași figuri compromise. Destul cât au fost schimbați unii cu alții, e nevoie de forțe proaspete pentru a reda identitatea profundă a poporului român.

Vă mulțumesc.

Antal Árpád András

#38086

Intervenția mea politică, mai bine zis intervenția noastră, pentru că suntem autori, împreună cu colegul meu, domnul deputat Tamás Sándor, se intitulează „Prezentarea autonomiilor teritoriale din Uniunea Europeană”.

Având în vedere că mulți politicieni români atât din partidele extremiste, cât și din partidele democratice nu au înțeles sau nu au vrut să înțeleagă ce înseamnă autonomie teritorială, am decis ca, în fiecare marți, să vă prezentăm un model concret de autonomie din țările europene. Facem acest lucru pentru că 11 din cele 27 de state ale Uniunii Europene asigură o formă sau alta de autonomie cu relevanță etnică.

Din punct de vedere politic și administrativ, autonomia înseamnă că, în cadrul unui stat, anumite structuri administrative sau grupuri de persoane au libertatea de decizie și acțiune în unele probleme bine definite și care-i privesc în mod exclusiv.

Esența autonomiei constă în faptul că anumite comunități regionale sau comunități naționale și etnice pot găsi ele însele rezolvarea cea mai convenabilă pentru problemele care-i privesc. Astfel, locuitorii regiunilor neafectate sau grupurile care aparțin altor etnii nu vor putea influența evoluția destinului comunității învestite cu prerogativa autonomiei. Bineînțeles, sunt probleme care privesc statul, în ansamblu. În virtutea solidarității dintre cetățeni, comunitățile autonome vor conlucra cu restul țării și al cetățenilor acesteia.

Am avut prilejul până acum să vă prezentăm autonomiile din Țara Bascilor, Catalunia, Corsica, a laponilor din Finlanda și a nemților din Belgia.

Astăzi vă voi prezenta provincia autonomă Tirolul de Sud, din nordul Italiei, o regiune pe care am studiat-o în anul 2006, unde 3 națiuni trăiesc în pace și bunăstare. Aproximativ 68% din cei 475.000 de locuitori sunt germanofoni.

Tirolul de Sud, provincie cunoscută și sub denumirea Bozen, face parte din regiunea Trentino—Tirolul de Sud, alături de provincia Trento (în majoritate italofonă). Regiunea a fost parte a Imperiului Austro-Ungar, iar în 1919 a revenit Italiei.

În prezent, Bozen formează o euroregiune cu Tirolul de Est și cu Tirolul de Nord, landuri ale Austriei. Autonomia regiunii Trentino—Tirolul de Sud a fost statuată prin Constituție, în 1947. Au fost oferite competențe de autonomie considerabile, în detrimentul competențelor către cele două provincii. Acest fapt i-a îndemnat pe germanofonii din Bozen să ceară un nou statut de autonomie, ajungându-se chiar la acte de sabotaj sau terorism.

Cu ajutorul intervenției ONU, în 1969 a fost aprobat un nou statut de autonomie, introdus în Constituție în 1972, care limitează puterile regiunii. Reformarea din 2001 a acestui statut a condus la reevaluarea relațiilor dintre regiune și subiecții acesteia — provinciile Bozen și Trento. De atunci, cele două provincii au mai multe puteri decât regiunea pe care o alcătuiesc. Ambele provincii dispun de adunări legislative, organe executive. Fostul guvern de la Roma, condus de Silvio Berlusconi, a încercat să extindă gradul de autonomie pentru cele 20 de regiuni ale Italiei, până la a lua decizii în probleme de educație sau sănătate. Cinci din cele 20 de regiuni dispun de un statut special, printre care și Trentino—Tirolul de Sud.

În consecință, contrar declarațiilor politice ale unor politicieni români, iată că există exemple europene multiple de autonomie teritorială.

Dan Grigore

#41493

Subiectul declarației politice de astăzi: „Munca în străinătate, o soluție de compromis la care recurg din ce în ce mai mulți români”

Într-o declarație politică anterioară, vă supuneam atenției situația dramatică a 52 de ialomițeni care au plecat să muncească în Spania și au ajuns victimele traficanților de ființe umane. Acești oameni își lăsaseră acasă familiile, în speranța găsirii unui trai mai bun care să le asigure condiții de viață decente lor și familiilor lor. La vremea respectivă trăgeam un semnal de alarmă vizavi de această situație și eram ferm convins că cei abilitați de lege vor lua măsuri pentru evitarea unor astfel de situații pe viitor. Din păcate, acest semnal nu a avut niciun ecou, ba, mai mult, un caz asemănător celui prezentat revine în atenția opiniei publice, având ca protagoniști, și de această dată, tot locuitori ai județului Ialomița.

Nivelul de trai tot mai scăzut și lipsa unor alternative reale în ceea ce privește găsirea unui loc de muncă în județ determină din ce în ce mai mulți ialomițeni să plece la muncă în afara țării. Recent, un număr de 50 de persoane, din care 25 de ialomițeni, au îndeplinit formalitățile necesare plecării în Olanda, prin intermediul unei firme de recrutare a forței de muncă din București. După plata comisionului în valoare de 130 de euro aferent acestui serviciu, țara de destinație s-a schimbat fără nicio explicație, fiind necesară plătirea sumei suplimentare de 20 de euro pentru a ajunge, de această dată, în Cehia. După ce au ajuns în Cehia, cei 50 de români au constatat că prevederile stipulate în contractele semnate la plecarea din țara erau doar pe hârtie, realitatea fiind cu totul alta, iar condițiile de muncă și de viață erau mai mult decât mizere.

Revoltați, o parte dintre cei păgubiți s-au întors imediat acasă, însă banii dați pe comisioane nu i-au putut recupera de la firma de recrutare, în ciuda faptului că au sesizat organele abilitate să rezolve astfel de probleme. Drama acestor oameni este cu atât mai mare cu cât nu au reușit să își găsească un loc de muncă ce le-ar putea asigura un trai decent și au fost nevoiți să suporte și cheltuielile de deplasare în străinătate, cheltuieli care pentru o familie săracă înseamnă foarte mult.

Este inadmisibil ca în România anului 2008 în care se vorbește tot mai mult de libera circulație a forței de muncă în spațiul comunitar să ne confruntăm cu astfel de probleme. Statul român nu poate interveni în reglementarea activității agenților economici străini, dar cu siguranță poate interveni în reglementarea activității firmelor românești care au ca obiect de activitate plasarea forței de muncă în afara granițelor țării, pentru ca, pe viitor, românii care vor pleca la muncă în străinătate să nu mai fie nevoiți să suporte, pe lângă condițiile mai mult sau mai puțin bune oferite de angajatorii străini, și costurile inutile, atât morale, cât și materiale, ale unor astfel de experiențe neplăcute.

Daniel Buda

#44468

„Alegerile locale, între agonie și extaz!”

Se apropie alegerile locale și multe spirite se încing. Întregul arsenal al presei clujene este îndreptat asupra viitorilor candidați. Practic nu a mai rămas publicație, post de radio sau televiziune care să nu fi luat deja startul în această cursă, astfel că, pe măsură ce se apropie data alegerilor, campania de denigrare, promovată de oponenții politici și colegii acestora de breaslă, va deveni din ce în ce mai virulentă.

Regulile nescrise ale campaniei electorale, loviturile sub centură și atacurile înverșunate ale unor lideri ai opoziției, sunt pe cât de neagreate de electorat și inoportune, pe atât de inutile și de-a dreptul dezonorante.

Cu pași mici, dar siguri, România se normalizează însă și din acest punct de vedere, și asta doar pentru că democrația nu acceptă să facă regulile jocului în care se folosesc ca principale argumente de convingere a cititorilor atacul la persoană și denigrarea.

Nu îmi doresc ca astăzi să lansez neapărat un apel către decență și corectitudine în ceea ce privește conduita adoptată pe timpul campaniei, însă este momentul să dovedim că în România politica se poate face și altfel, adoptând un stil corect și matur, modern și transparent, fără a adopta reversul, prin stilul declarațiilor calomnioase.

Cât de important este ca alegerile ce vin să fie desfășurate într-un mod liber, corect și transparent? Extrem de important... Un indicator important al democratizării unui popor îl reprezintă însăși capacitatea acestuia de a desfășura alegeri apreciate drept libere și corecte.

Alegerile trebuie să fie echilibrate, trebuie să respecte pe deplin voința electoratului, nevoile și așteptările cetățenilor, și mai ales pentru că modul în care se desfășoară acestea reverberează și dincolo de granițele țării.

Prin aceste alegeri acordăm legitimitate aleșilor noștri și reușim să le sporim încrederea în interiorul comunității din care facem parte, cât și în plan internațional.

Consider că alegerile care se apropie reprezintă încă un bun prilej de recapitulare și de evaluare a tranziției pe care România a făcut-o spre democrație.

Din aceste motive, partidul din care fac parte a înțeles mesajul cetățenilor. Pe de o parte, ne bucurăm de sprijinul acordat de o mare parte a populației, drept dovadă stând localitățile unde am câștigat în anii precedenți. Dar nu ne-am oprit aici... Astfel că, pe de altă parte, am recepționat corect mesajul în unele zone în care rezultatele obținute nu au fost la înălțimea așteptărilor noastre și vom lua măsurile care se impun ca fiind necesare în aceste situații.

În această perioadă în interiorul partidului realizăm o analiză atentă, cu scopul de a desprinde concluzii utile pentru acțiunea noastră politică viitoare. Referitor la rezultatele propriu-zise, la criteriile de performanță pe care ni le-am stabilit pentru aceste alegeri, recunoaștem că sunt mult mai pretențioase ca în anii precedenți, și asta doar pentru că partidul din care fac parte a înțeles corect semnalul cetățenilor și nu îi putem dezamăgi.

Chiar dacă majoritatea sondajelor de opinie arată că scorul general al alegerilor din acest an ne este favorabil, ne vom strădui să nu ne lăsăm însă copleșiți de acest sentiment. Ceea ce este notabil pentru partidul nostru, după patru ani în care a intervenit indiscutabil uzura și s-au acumulat nemulțumiri, este că ne putem mândri în continuare cu sprijinul cetățenilor și ei ne vor da cu siguranță tăria de a duce mai departe cu brio ceea ce ne-am propus și cu siguranță vom face același lucru și după iunie 2008.

Horea Dorin Uioreanu

#48070

Că PD-L este un partid-balon umflat de un președinte gălăgios și conflictual, am mai spus-o. Că PD-L a devenit un amalgam de oameni frustrați proveniți de la diferite formațiuni politice, se vede cu ochiul liber. La Cluj, pe listele de consilieri ale democraților, după fiecare membru PD vechi urmează doi sau trei proaspăt racolați. Că PD-L nu are viziune, nu are un program, nu are o doctrină nu mai merită menționat. Este evident că nimic nu se mișcă fără voința, aprobarea, binecuvântarea jucătorului... sau a lui Zeus!

Și cum binecuvântarea șefului de partid este metoda de promovare în PD-L, avem la Cluj un model pur de nepotism: mă refer aici la fostul prefect Alin Tișe, fostul consilier local, fostul prefect de douăzeci și ceva de anișori... În târg, i se spune „finuțul”, renume căpătat de pe urma înrudirii cu șeful formal al PD-L, nașul Emil Boc. Cei doi s-au gândit să candideze în tandem și să demonstreze, probabil, că PD-L este o mare familie. Nu vreau să comentez metoda nimănui de a se promova... Discuția e cu totul alta.

„Finuțul” Tișe, care își dorește șefia CJ Cluj, a observat că stă extrem de prost în sondajele de opinie, motiv pentru care a început, după modelul nașului, să comenteze câte în lună și în stele. Ce mi-a atras însă atenția este faptul că Alin Tișe a menționat, printre așa-zisele planuri ale sale de viitor, faptul că vrea să mute Aeroportul Internațional Cluj-Napoca de pe locația sa.

Să vă spun, totuși, de ce este atât de important acest subiect și să explic de ce această afirmație nu e deloc întâmplătoare. Aeroportul din Cluj este bine poziționat, destul de aproape de municipiul Cluj-Napoca. În urmă cu jumătate de an, un fost membru PNL, actual PD-L, era prins cu mâța în sac încercând să facă trafic de influență la Autoritatea Aeronautică, în favoarea unui amic, spus „cetățeanul cinstit” din Cluj. Cetățeanul respectiv dorea să demareze diverse proiecte imobiliare pe lângă aeroport și se folosea de influența politică a respectivului politician pentru a obține avizele necesare.

Liberalul Marius Nicoară, președintele CJ Cluj, a făcut din Aeroportul Cluj un punct principal al mandatului său. Datorită aeroportului, o seamă de investitori importanți au ales Clujul pentru a deschide puncte de lucru. Ceea ce dorește acum „finuțul” Tișe este să distrugă acest proiect extrem de valoros pentru comunitatea clujeană și să pună în brațele unui anumit sponsor de partid terenurile din jur.

În urmă cu ceva vreme, deputatul PD-L Valeriu Tabără a încercat să blocheze în Parlament investiția Nokia de la Cluj, inducând în eroare întreaga audiență de la acea dată. Viceliderul grupului de deputați democrați a primit o simplă mustrare de la conducerea partidului, dar și-a susținut în continuare afirmațiile potrivit cărora Nokia nu ar trebui să vină la Cluj.

Clujenii merită un stadion al lor. Liberalul Marius Nicoară a demarat de mai mulți ani procedurile pentru realizarea acestui obiectiv. În fiecare moment decisiv al rezolvării acestei probleme au intervenit diverse blocaje, fie o contestare, fie absențele de la ședințe ale consilierilor PD-L. Un fost consilier județean al acestui partid a recunoscut că, la votul pentru stadionul din Cluj-Napoca, consilierii județeni ai PD-L au primit indicații „de sus” pentru a bloca acest proiect.

Cam aceasta este maniera în care PD-L înțelege politica, nu numai la nivel local. Acesta este felul distructiv de a face administrație al trepădușilor portocalii. Am înșirat mai sus câteva exemple care au ajuns la urechile noastre și ale publicului. Sunt exemple pure de nonpolitică... sau de reavoință. Spuneți-le cum doriți!

Dumitru Avram

#51735

„Democrația sacului cu bani”

După o îndelungată și inutilă dispută pluripartidistă, susținută nu prin argumente de bun-simț, ci prin stupide ambiții politicianiste de factură balcanică, Legea votului uninominal a creat o confuzie generală, reamintind aidoma spiritul care domina cu decenii în urmă sesiunile Marii Adunări Naționale. Deși se știe bine că rezultatul de la 4 martie din Camera Deputaților n-a fost decât o victorie à la Pirus și nicidecum una „istorică”, liderii unora dintre partide continuă să se îmbete cu apă chioară, socotind că prin votul uninominal vor fascina poporul.

„Votul uninominal reprezintă o minirevoluție”, spunea liderul social-democraților, plin de entuziasm (probabil o revoluție a bogătașilor corupți împotriva sărăcimii, adică a țării), iar omonimul său de la PD-L preciza, cu aceeași dicție „fermecătoare”, că „un asemenea sistem de vot constituie o a doua revoluție politică”, probabil, acea revoluție pe care o invocă mai mereu președintele țării atunci când afirmă că votul uninominal este singurul în măsură să contribuie la reformarea actualei clase politice „ticăloșite”.

Împotriva unor asemenea sentințe, care se vor veritabile dogme ideologice, se pronunță însă mulți politicieni și analiști care cred că, prin introducerea votului uninominal, într-o vreme când 23 din cele 27 de țări ale UE resping acest sistem greoi și antidemocratic, România înoată iarăși contra curentului european. Mai mult, contestatarii cred că într-o țară atât de coruptă cum este România există riscul să ne trezim cu un Parlament de mari corupți, baroni locali, evazioniști fiscali, de patroni ai cluburilor de fotbal, maneliști, jucători la ruletă și atâția alți indivizi străini de viața politică și de interesele țării. Adrian Copilul Minune s-a înscris deja!

De la bun început trebuie spus că votul uninominal n-a constituit și nici nu constituie o prioritate pentru români. El este o marotă a președintelui țării, care își face iluzii că printr-un sistem de vot bazat pe bani, nu pe competență și moralitate, va putea să burdușească Parlamentul cu acei indivizi dubioși din cadrul grupurilor de interese ce se învârt în jurul celor două Palate, scăpând astfel de actualii senatori și deputați înrăiți care l-au împiedicat în mod sistematic să reinstaureze dictatura în România.

Care a fost însă ecoul votului uninominal în rândul cetățenilor s-a văzut limpede la referendumul din toamna trecută, cerut de Traian Băsescu în mod imperativ, când la urne s-a prezentat doar o treime din numărul alegătorilor, iar cei mai mulți dintre ei s-au exprimat în totală necunoștință de cauză, fiindcă locatarul de la Cotroceni nu le-a dezvăluit nici cele mai elementare amănunte despre acest sistem de vot. Tare mă tem că, după ce vor afla o seamă de detalii despre mecanismul „uninominalului”, mulți cetățeni nici nu vor mai ieși din casă în ziua alegerilor.

Obligându-i pe candidați să depună în contul Autorității Electorale Permanente contravaloarea a 5 salarii minime, Legea votului uninominal își dezvăluie din capul locului caracterul antidemocratic și anticonstituțional. Nici măcar regimul totalitarist, atât de flămând de bani, n-a condiționat dreptul cetățeanului de a fi ales pe criterii de avere. Dacă ne gândim că 80% dintre salariați trăiesc în mare sărăcie, neajungându-se cu banii de la o lună la alta, atunci caracterul discriminatoriu al legii apare cât se poate de evident. Alegătorii au reținut că votul uninominal se bazează pe bani și în niciun caz pe spirit democratic.

Caracterul antidemocratic al Legii votului uninominal este pus în evidență și de existența unui dublu prag electoral, care condiționează intrarea candidatului în Parlament nu doar de numărul voturilor obținute, ci și de rezultatul înregistrat de partidul care l-a propus, adică dacă a atins pragul de 5% și dacă dispune de 6 mandate de deputați și 3 de senatori. Nimeni dintre înfocații susținători ai votului uninominal nu le-a explicat cetățenilor de ce este nevoie de un asemenea baraj. În aceste condiții, stai și te întrebi: de ce mai este nevoie de vot uninominal, dacă în ultimă instanță rezultatul candidatului depinde tot de partid?

Viitorul Parlament ar putea să se transforme într-o Gară de Nord, adică într-un loc unde oamenii vin ca să aibă de unde să plece. Partidele nu-i vor mai putea ține-n loc pe cei care vor da bir cu fugiții pe la vecini, incitați de vreun ciolan mai suculent, mai ales pe cei care își vor fi plătit, integral sau chiar parțial, costul uninominalului. Ca atare, noul sistem electoral va constitui un mare pericol pentru stabilitatea vieții politice, fapt care se va răsfrânge negativ în activitatea forului legislativ.

Nu este deloc exclus ca, în viitoarea legislatură, parlamentarii partidelor să se confrunte permanent cu colegii lor independenți, aceștia din urmă acționând unitar ca legile adoptate să le apere în primul rând propriile interese.

Surprinzător de repede Curtea Constituțională a validat Legea votului uninominal, cu toate că, în multe privințe, caracterul ei antidemocratic este sesizat și de omul de pe stradă.

În mod normal, dacă în cadrul acestui înalt for s-ar fi aflat oameni cu verticalitate, cu înalt simț al răspunderii față de societatea românească, și nu indivizi care au început să tremure ca iepurii de cum a pus pușca la ochi vânătorul de la Cotroceni, Legea votului uninominal ar fi fost invalidată, date fiind aspectele antidemocratice la care ne-am referit mai sus. Cei 9 tremurici de la Curtea băsesciană n-au făcut decât să repete verdictul rostit cu câteva zile înainte, la Radio România, de șeful lor.

Adevăratul verdict asupra acestei legi aparține, în ultimă instanță, poporului, cu adevărat forul suprem al țării, adică al celor 18 milioane de alegători.

După absenteismul atât de mare înregistrat la ultimele scrutinuri, ne îndoim că la viitoarele alegeri participarea la vot va fi alta, mai cu seamă în condițiile unui vot încâlcit, în urma căruia alegătorii s-ar putea trezi în Parlament nu doar cu oameni politici capabili, ci și cu destui mafioți.

Liviu Bogdan Ciucă

#59357

„Taxă de primă înmatriculare sau taxă de mediu?”

În anul 2007, niciun leu provenit din taxa de primă înmatriculare nu a ajuns în Fondul de mediu, bugetul Ministerului Mediului scăzând în mod vizibil pe parcursul rectificărilor bugetare de anul trecut. Mai mult decât atât, adoptarea taxei de primă înmatriculare constituie obiectul unei proceduri de încălcare a două tratate în care România este semnatară, Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană și Tratatul Comunității Europene.

În adoptarea acestei taxe extrem de costisitoare, Guvernul a încălcat art. 11 din Constituția României care stipulează că: „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parteˮ. Această taxă auto a devenit cu timpul mărul discordiei dintre actualele partide politice. Guvernul a înțeles că taxa auto nu va fi acceptată de alți lideri politici, drept urmare a recurs la o altă metodă menită să aducă bani la bugetul de stat, a schimbat denumirea taxei de primă înmatriculare în taxă de mediu.

Ambiția României de a proteja mediul, de a reduce emisia de gaze cu efect de seră, inclusiv a dioxidului de carbon, este absolut legitimă, dar o lege care instituie o nouă taxă pentru cei care și-au cumpărat un autovehicul second-hand este discriminatorie, cu atât mai mult cu cât nu respectă nici Tratatul european. Articolul interzice statelor membre să introducă taxe prin care să discrimineze, direct sau indirect, produse din alte țări membre în competiția de pe piață cu produsele similare autohtone.

Pentru așa-zisa reglementare a situației, Guvernul a inițiat un proiect de lege privind o nouă taxă care ține seamă de protecția mediului. Astfel se fac eforturi pentru a prelungi aplicarea unei taxe de primă înmatriculare ilegale, respinsă de populație și în neconcordanță cu legislația europeană. Metamorfozarea acestei taxe din taxă cu caracter fiscal într-o taxă de mediu nu mulțumește nici cetățenii, nici Comisia Europeană, care, încă de anul trecut, a declanșat procedura de _infringement_ (încălcare a tratatelor) împotriva României pentru taxa de înmatriculare.

Comisia Europeană consideră că taxa de primă înmatriculare, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2007, contravine jurisprudenței Curții Europene și Tratatului de aderare a României la UE. Comisia Europeană contestă modul de calcul al taxei pentru mașinile vechi și încălcarea principiului nediscriminării între cetățenii UE. Astfel, din cauza sistemului de calcul, nivelul taxei pentru mașinile vechi depășește valoarea reziduală a mașinilor, iar mașinile second-hand vândute de cetățenii români nu sunt taxate la vânzare, așa cum se întâmplă cu cele vândute de alți cetățeni UE.

Din punctul meu de vedere, atât taxa de primă înmatriculare, cât și noua taxă de mediu sunt abuzive și discriminatorii și solicit anularea acestora, întrucât în momentul de față un autoturism nu este un lux, ci o necesitate.

În sprijinul celor care au achitat această taxă și pentru reglementarea situației discriminatorii apărute, noi, parlamentarii Partidului Conservator, am inițiat o propunere legislativă prin care dorim eliminarea taxei și restituirea banilor depuși.

Mihai Sandu-Capră

#62599

Guvernul liberal are din nou vești bune pentru agricultorii români, venind în sprijinul acestora prin adoptarea, în ședința din 9 aprilie, a unei hotărâri privind aprobarea unei activități pentru care se acordă sprijin financiar asociațiilor din agricultură în anul 2008, a cuantumului acestuia, precum și a sumei totale alocate acestei activități.

Hotărârea vizează stimularea producătorilor agricoli și a altor parteneri de pe filiera produselor agroalimentare pentru a se asocia în organizații reprezentative la nivel național care, la rândul lor, să se afilieze la organizații profesionale europene, pentru a avea posibilitatea reală de participare la elaborarea și implementarea Politicii Agricole Comune.

Volumul sprijinului financiar necesar aplicării măsurilor este de 600 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2008. Cei 600 mii lei reprezintă sprijinul de 100% din valoarea cotizației anuale la organizațiile europene.

Grupurile-țintă vizate sunt asociațiile din agricultură constituite în baza Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare.

Asociațiile din România nu au puterea financiară să susțină pe cont propriu costurile de participare la organizațiile Uniunii Europene.

Acordarea sprijinului financiar rezultă în baza protocolului privind condițiile de aderare a delegației Federației Naționale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) la Comitetul Organizațiilor Profesionale din Agricultură al Uniunii Europene și la Comitetul General al Cooperativelor Agricole din Uniunea Europeană (COPA — COGECA) încheiat la Bruxelles în 2 octombrie 2007, precum și ca urmare a demersurilor altor asociații reprezentative de producători agricoli români de a participa la organizații profesionale europene.

Afilierea asociațiilor de producători din România la organizațiile profesionale europene este un proces foarte important, deoarece structurile de lucru ale organizațiilor profesionale europene au un cuvânt important de spus în abordarea și elaborarea politicilor agricole de la nivelul Uniunii Europene.

Constantin Faina

#64833

„Accesarea fondurilor europene pentru eficiența energetică”

Începând cu trimestrul al doilea al anului 2008, se pot accesa fonduri de peste 725 milioane de euro pentru cofinanțarea de proiecte concrete în domeniul surselor regenerabile și al eficienței energetice. Acestea sunt pentru perioada 2007—2013 și vizează sprijinirea investițiilor companiilor industriale în instalații și echipamente pentru reducerea consumului de energie, dar și finanțarea realizării de noi capacități de generare electricitate, prin valorificarea resurselor regenerabile.

Dacă în aceste domenii pașii economiei noastre sunt timizi, nu sunt semnale mai optimiste nici privind limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră ale complexelor noastre energetice. Avem mari termocentrale pe bază de cărbune care necesită investiții pentru reabilitarea capacităților existente, pentru dotarea cu instalații de desulfare pentru încadrarea în normele de mediu ale Uniunii Europene, pentru dotarea cu instalații de evacuare umedă a cenușii, dar și pentru dezvoltarea sectorului minier prin extinderea capacității de preluare și stocare.

Din aceste considerente, Programul operațional sectorial „Creșterea competitivității economice” prevede alocarea a peste 220 milioane euro pentru proiecte în domeniul surselor regenerabile și circa 190 milioane euro pentru proiecte în domeniul eficienței energetice la consumatori. Acesta este singurul program operațional care vizează cu preponderență companiile private, în special IMM-urile, acestea având posibilitatea să beneficieze de până la aproximativ 90% din fonduri.

Acest lucru conferă avantaje sporite și sigure de creștere a potențialului energetic românesc, care alături de rezervele industriale disponibile și costuri relativ reduse de producere în prezent a energiei electrice, chiar și în condițiile sistemului ETS de limitare a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin intermediul certificatelor de emisie, poate contribui la creșterea eficienței energetice și, de ce nu, a independenței energetice a țării noastre.

Adrian Emanuil Semcu

#68407

Una dintre cele mai importante legi promulgate în România postdecembristă este Legea fondului funciar nr. 18/1991. Considerată, la vremea respectivă, un act normativ fundamental, reparatoriu, menit să consfințească dreptul asupra proprietății funciare, pe parcursul timpului aceasta a suferit numeroase modificări și completări, dovedindu-se excelentă ca fond, dar criticabilă ca formă.

Una dintre lacunele sale evidente este ignorarea situației juridice a terenurilor aferente structurilor reprezentative ale unităților de cult. În aceste condiții, asupra situației juridice a respectivelor terenuri domnește o confuzie generală atât la nivelul primăriilor, cât și la cel al protoieriilor.

Dacă folosința respectivelor terenuri în spiritul legii și potrivit cutumelor nu a fost și nu este tulburată, în prezent se ridică o problemă extrem de gravă, a cărei soluționare impune adoptarea unor modificări și completări ale Legii nr. 18/1991, republicată și modificată, în regim de urgență.

Numeroase unități de cult, între care unele declarate monumente istorice și de arhitectură, necesită lucrări de restaurare/ extindere/modernizare care nu pot beneficia de finanțare și nu pot fi executate fără existența titlului de proprietate asupra terenului respectiv; de exemplu pentru eliberarea certificatului de urbanism de către autoritățile competente existența titlului de proprietate este obligatorie.

Având în vedere oportunitățile reale de finanțare a lucrărilor amintite din fonduri guvernamentale, precum și din fonduri europene, faptul că, prin specificul lor, unitățile de cult (bisericile) sunt clădiri publice, a căror lipsă de siguranță ar putea pune în pericol grupuri mari de persoane, ținând cont și de situația deplorabilă în care se află multe dintre lăcașurile monument și, nu în ultimul rând, de importanța Bisericii pentru societatea românească, vă informez că am inițiat un proiect de lege pentru modificarea și completarea actualului text, prin care unităților de cult li se vor putea emite titlurile de proprietate pe terenurile aferente bisericilor prin ordin al prefectului, la propunerea primăriilor.

Am speranța, am convingerea că veți sprijini, împreună cu mine, adoptarea legii și, ulterior, aplicarea ei în județe.

Rareș Șerban Mănescu

#70690

Guvernul a adoptat în ședința din 9 aprilie o hotărâre privind aprobarea unei activități pentru care se acordă sprijin financiar asociațiilor din agricultură în anul 2008, a cuantumului acestuia, precum și a sumei totale alocate acestei activități.

Această hotărâre vizează stimularea producătorilor agricoli și a altor parteneri de pe filiera produselor agroalimentare pentru a se asocia în organizații reprezentative la nivel național care, la rândul lor, să se afilieze la organizații profesionale europene, pentru a avea posibilitatea reală de participare la elaborarea și implementarea Politicii Agricole Comune.

sprijinul de 100% din valoarea cotizației anuale la organizațiile europene.

Afilierea asociațiilor de producători din România la organizațiile profesionale europene este un proces foarte important deoarece structurile de lucru ale organizațiilor profesionale europene au un cuvânt important de spus în abordarea și elaborarea politicilor agricole de la nivelul Uniunii Europene.

Asociațiile din România nu au puterea financiară să susțină pe cont propriu costurile de participare la organizațiile Uniunii Europene.

Acordarea sprijinului financiar rezultă în baza protocolului privind condițiile de aderare a delegației Federației Naționale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) la Comitetul Organizațiilor Profesionale din Agricultură al Uniunii Europene și la Comitetul General al Cooperativelor Agricole din Uniunea Europeană (COPA - COGECA) încheiat la Bruxelles în 2 octombrie 2007, precum și ca urmare a demersurilor altor asociații reprezentative de producători agricoli români de a participa la organizații profesionale europene.

Traian Constantin Igaș

#72834

„România sub flagelul sărăciei: tuberculoza”

La sfârșitul lunii martie, întregul mapamond a sărbătorit Ziua internațională de combatere a tuberculozei.

Dacă pentru alte state europene, această zi a fost una de mândrie și victorie în fața acestui flagel, pentru România lucrurile n-au stat tocmai la fel. Nu am avut practic ce sărbători, asta și dintr-un motiv cât se poate de evident.

În prezent, conform statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății, România se află pe un loc fruntaș în Europa în ceea ce privește incidența tuberculozei. Astfel, zilnic sunt raportate 5 cazuri de tuberculoză la copii, 82 de cazuri noi la adulți și 5 decese din această cauză. Indicatorii epidemiometrici ai tuberculozei înregistrează în România cele mai ridicate valori din Europa. Se estimează că o treime din populația planetei este infectată cu bacilul tuberculozei, însă numai aproximativ 8,4 milioane de persoane se îmbolnăvesc de tuberculoză în fiecare an.

Și pentru că vorbeam despre nivelul ridicat al valorilor pe care le atinge România, haideți să și prezentăm aceste valori pentru a ne da mai bine seama cât de sus suntem în ierarhie. Tuberculoza este întâlnită la noi mai frecvent decât în alte țări europene: anual apar 130 de cazuri la 100.000 de locuitori, adică aproximativ 30.000 de bolnavi în toată țara, față de media europeană care atinge cifra de 30 de cazuri la 100.000 de locuitori. O cifră de 10 ori mai mică, doamnelor și domnilor deputați, față de ceea ce se întâlnește în prezent în țara noastră.

Revenind însă la tuberculoză, trebuie să vă spun că ea este o maladie infecțioasă periculoasă, care, în cazul nedepistării la timp și al tratării inadecvate, poate duce la pierderea capacității de muncă, invaliditate și chiar deces. Cel mai frecvent, tuberculoza afectează plămânii. Tinerii bărbați sunt cel mai frecvent afectați. Deși nimeni nu poate fi vinovat pentru că s-a îmbolnăvit de TBC, uneori se întâmplă ca bolnavii să nu fie tratați corect de către societate. Omul sănătos se teme să nu se îmbolnăvească și, neștiind cum să se protejeze, se poate comporta cu ostilitate față de persoana bolnavă. De multe ori apar probleme și la reintegrarea fostului bolnav la locul de muncă sau la școală. El este primit cu rezervă de colegi, profesori sau șefi. Asta și pentru că există încă prosteasca prejudecată că un om, o dată ce a făcut tuberculoză, nu se mai poate vindeca niciodată complet.

Trebuie știut că tuberculoza este cea mai vindecabilă boală infecțioasă pulmonară și că un tratament corect asigură o vindecare completă. De aceea, între o persoană vindecată de tuberculoză și o persoană care nu a avut niciodată această boală nu există absolut nicio diferență. Din păcate, Ministerul Sănătății, autoritățile de sănătate publică nu popularizează aceste informații, nu fac cunoscute date despre această boală și mai ales despre vindecarea ei, bolnavilor fiindu-le rușine să-și recunoască boala, refuzând chiar și asistența medicală, spitalizarea sau tratamentul.

În România, Sanatoriul și Dispensarul Filaret, inaugurat în anul 1904 la București, a marcat debutul activității Societății pentru Profilaxia Tuberculozei, înființată la inițiativa unui grup de medici în anul 1901. În anul 1949, devine Institut Clinic de Ftiziologie, organ tehnic consultativ al Ministerului Sănătății, responsabil cu efectuarea de studii și cercetări în toate problemele legate de tuberculoză, precum și de orientare a luptei antituberculoase în România.

Această boală nu trebuie privită însă cu dezgust, ci ca o problemă serioasă, cu cauze cunoscute, dar și cu soluții la îndemână, care trebuie rezolvată, iar diagnosticul și tratamentul ei se fac gratuit.

Dacă în țările occidentale această boală este o raritate, în România tuberculoza reprezintă încă o problemă prioritară de sănătate publică, chiar și după aderarea la Uniunea Europeană. România înregistrează în continuare o incidență crescută a tuberculozei: locul I între țările Uniunii Europene, iar județul Arad se află peste media pe țară a acestei boli, lucru care nu ne prea onorează.

În prezent, există 8 milioane de cazuri de tuberculoză simptomatică, iar 3 milioane de decese se înregistrează în fiecare an. Astfel, TBC este a doua cauză infecțioasă de deces din lume, doar SIDA făcând mai multe victime.

Dintre statele membre UE suntem cei mai loviți de boala sărăciei: România, pe primul loc!

## „Taxa auto, din nou!”

În ultimii doi ani de zile ne-a fost dat să primim din partea actualului Guvern, Tăriceanu II, o bombardare din ce în ce mai evidentă de taxe și impozite. Au fost inventate și reinventate o mulțime de biruri care nu fac nimic altceva decât să împovăreze și mai mult viața cetățeanului de rând, care și așa era deja la suprasaturație.

Tot ceea ce s-a putut taxa a fost taxat, tot ceea ce era deja taxat a ajuns să fie mult mai taxat, însă cea mai discutată, comentată și criticată a fost taxa auto. A fost numită inițial „de mediu”, dar era evident pentru toată lumea, iar populația nu mai putea fi convinsă că aceasta nu se îndreaptă spre ceea ce presupunea denumirea ei. Nimic din acea taxă nu s-a regăsit măcar într-un proiect al Guvernului. N-au fost făcute reîmpăduriri, deși e atâta durere în acest sector, n-au fost create spații verzi, deși acestea au ajuns atât de rare precum eroii, n-au fost curățate pârâuri, râuri sau lacuri etc., etc., etc...

A fost numită apoi „de primă înmatriculare”, deși valorile ei și modalitatea de calculare a unor valori erau peste posibilitățile oamenilor de a înțelege. Iar în cele din urmă au numit-o taxă auto și i-au dat niște valori de au reușit să-și ridice întreaga populație revoltată până la extrem de

capacitățile acestor așa-ziși guvernatori. În loc să micșoreze această taxă, așa cum glăsuia întreaga suflare a națiunii, în ultima variantă au reușit performanța de a o face și mai mare.

A început atunci a glăsui și vocea Comisiei Europene, a Uniunii, unde în nicio altă țară nu se aplică o astfel de logică, o astfel de modalitate de calculare și de aplicare a ei. Oamenii și-au exprimat punctul de vedere privind această taxă în mod clar. Nu mai doreau și o astfel de taxă. Peste 120.000 de semnături au fost depuse la Președinția țării, la Guvern, la Parlament și, nu în ultimul rând, la Comisia pentru Petiții din Parlamentul Europei. Nicicând până în prezent Parlamentul Europei nu s-a mai întâlnit cu o astfel de problemă. Nicicând doleanțele poporului nu au fost mai evidente. Cu toate acestea, Guvernul Tăriceanu II n-a ținut cont de această voce, care într-o democrație este cea mai puternică: vocea poporului. Definiția democrației, de guvernare a poporului prin popor și pentru popor, nu este cunoscută pentru aghiotanții domnului Tăriceanu pe care i-a introdus în Guvern. Pentru ei e mai importantă guvernarea poporului de către anumiți indivizi.

Era evident pentru toată lumea că anumite măsuri din această guvernare, luate de guvernanți pentru a avea sprijinul anumitor categorii ale populației, mă refer aici la măsurile de mărire a pensiilor și de câștigare a acestor votanți conștiincioși, vor lăsa niște găuri mari în economia românească.

Aceste găuri nu puteau fi umplute oricum. De unde să mai apară fonduri? De la sănătate, care e în moarte clinică? De la învățământ, care e în pragul falimentului? De la armată, care n-are bani de dotare cu utilaje moderne? Desigur că această taxă venea în sprijinul acestor găuri negre. De aici și înverșunarea Guvernului de a o mări și de a nu renunța la ea.

Trebuia luată o măsură, iar vocea Comisiei Europene n-a mai putut fi ignorată, pericolul în care era pus acest Guvern era mult prea riscant. Acum, Guvernul ne anunță că vom avea o altă taxă. Nu știm încă denumirea ei. Nu știm încă valorile ei, dar deja Guvernul ne anunță ba că va fi cu mult mai mică, atât de mică încât și Uniunea Europeană este de acord cu ea, ba că ea ajunge la valori cu până la 90% mai mici decât ultima variantă.

Populația așteaptă cu mare interes aceste valori, deși dorința acesteia a fost cât se poate de clară: fiind o taxă ilegală, se cuvine ca banii luați în contul ei să fie returnați celor care i-au achitat. Justiția ne-a dovedit deja că această dorință a avut câștig de cauză în câteva cazuri.

Ne-am săturat să mai fim „vaca de muls” a domnului Tăriceanu și a aghiotanților lui, care fac orice și trec peste orice pentru a-și mai păstra puterea și privilegiile. Iresponsabilitățile pe care le-au făcut și le mai fac încă sunt prea multe și prea mari pentru a mai fi tolerate de populație. *

„4 aprilie — Ziua internațională pentru conștientizarea pericolului prezentat de minele antipersonal și a consecințelor acestor mine”

Nu pot să trec peste această zi fără a prezenta pericolul și consecințele pe care le pot prezenta minele antipersonal în țări în care și în prezent au loc conflicte armate între diverse părți, țări în care, pentru menținerea păcii, participă și trupe românești și în care soldați români își pierd sau își pot pierde viața și din cauza acestor mine.

La data de 8 decembrie 2005, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat ziua de 4 aprilie a fiecărui an drept Ziua internațională pentru conștientizarea pericolului prezentat de minele antipersonal și a consecințelor acestora (Rezoluția 60/97). Adunarea a cerut continuarea eforturilor statelor membre, beneficiind de asistența ONU și a organizațiilor importante în a înființa și dezvolta la nivel național instalații de distrugere a minelor rămase în urma războaielor, care constituie o amenințare serioasă la siguranța, sănătatea și viața civililor și un obstacol împotriva dezvoltării sociale și economice la nivel național sau local.

Pe 3 decembrie 1997 se semna la Ottawa Convenția privind interzicerea folosirii, stocării, producerii și transferului minelor antipersonal și distrugerea acestora, adoptată la Oslo în septembrie 1997. Marcarea acestui eveniment în țara noastră, semnatară a convenției în 1997, alături de alte 136 de țări, este cu atât mai importantă cu cât, de curând, la 13 noiembrie 2000, președintele țării a promulgat legea de ratificare a tratatului de către România.

Prin ratificarea Convenției de la Ottawa, România își afirmă sprijinul față de mișcarea internațională împotriva minelor antipersonal și se alătură în mod ferm eforturilor care se fac în întreaga lume de a pune capăt acestui flagel.

Mina terestră este un tip de armă ascunsă în pământ la mică adâncime, pentru ca explozibilul să detoneze la presiunea exercitată de greutatea unei persoane sau a unui vehicul. Se compune din încărcătură explozivă și un focos. Minele terestre se pot utiliza pentru asigurarea frontierelor în perioade de conflict sau pentru restrângerea mișcărilor inamicului pe timp de război, astfel încât trupele atacante să poată cădea într-o ambuscadă sau să fie bombardate mai ușor. Majoritatea țărilor din lume (144 țări) au interzis fabricarea, folosirea sau deținerea de către armatele lor a minelor antipersonal.

Din păcate, numărul persoanelor care au devenit victime ale acestor mine antipersonal este foarte ridicat. Chiar și după încetarea ostilităților de pe anumite câmpuri de luptă, după retragerea trupelor militare implicate în conflict, acestea au continuat să producă victime în rândul populației civile. Există cazuri nenumărate de adulți, dar, ce e mai grav, și copii care și-au pierdut mâini, picioare sau chiar viața fără a avea vreo vină sau vreo implicare în conflict. Numărul ridicat al acestor victime și implicarea reamarcabilă a unor personalități publice au determinat semnarea acestei Convenții privind interzicerea folosirii, stocării, producerii sau transferului minelor antipersonal.

România marchează finalizarea procesului de distrugere a stocurilor de mine antipersonal, în cadrul ceremoniei „România fără mine antipersonal”, la poligonul Cislău, județul Buzău. În cadrul ceremoniei a fost distrus prin explozie ultimul lot de 10 mine antipersonal, marcând încheierea programului de distrugere a stocurilor, în conformitate cu prevederile Convenției de la Ottawa privind interzicerea folosirii, stocării, producerii, transferului de mine antipersonal și distrugerea acestora. Convenția a fost deschisă pentru semnare la 3 decembrie 1997 și afirmă hotărârea statelor părți de a „pune capăt suferințelor și victimelor provocate de minele antipersonal”. Acest angajament este concretizat prin obligațiile asumate de statele părți cu privire la: interzicerea folosirii, deținerii, producerii și transferului acestui tip de arme; distrugerea stocurilor; curățarea terenurilor minate; acordarea de asistență pentru victime.

Pe 9 martie 2006, Comisia Europeană a adoptat programul anual de combatere a minelor antipersonal, alocând un buget de 17,5 milioane de euro. Obiectivul general al programului este să sprijine țările afectate de consecințele utilizării minelor antipersonal și să creeze condiții favorabile dezvoltării atât în plan economic, cât și

social. Statele vizate de program în 2006 sunt Bosnia și Herțegovina, Columbia, Cambodgia, Georgia, Yemen, Sudan, Republica Democratică Congo, Burundi, Afganistan și Kosovo.

Prioritățile programului constau în curățarea câmpurilor de mine, informarea cu privire la pericolele zonelor minate, acordarea de ajutor victimelor, precum și susținerea autorităților regionale în munca acestora de deminare.

Marius Rogin

#86191

„Neliniștile domnului Călin Popescu-Tăriceanu”

În ultima perioadă de timp asistăm la unele manifestări din ce în ce mai ciudate și din ce în ce mai dese din partea domnului Călin Popescu-Tăriceanu, manifestări care ne fac să credem că acestea sunt consecințele unor mari neliniști interioare.

Societatea civilă îl cunoștea pe acest domn ca pe un reprezentant mai elitist de felul lui, având mai degrabă un stil diplomatic și departe de a fi unul arțăgos. În aceste zile începem să descoperim că de fapt acea față cu care domnul Tăriceanu poza de obicei și pe care ne-o arunca înainte nu era de fapt și cea reală. Astăzi vedem un lider de partid din ce în ce mai puțin liberal în gândire și opinii, dovedindu-ne, dacă mai era cazul, că nu principiile sale liberale sunt cele care-l mână-n luptă, ci mai degrabă interesele personale, oligarhice ale Domniei Sale și ale celor care-i sunt alături.

Vedem un lider de partid care își pierde controlul într-o perioadă în care, cel puțin teoretic, nu suntem încă în campanie electorală. Atacurile cu care iese în față domnul Tăriceanu sunt îndreptate evident spre cei pe care-i consideră principali adversari. Aceste ieșiri pe care le observăm însă nu sunt deloc diplomatice, așa cum ne așteptam să vedem din partea unui lider de partid ce se pretinde cel mai apropiat de ceea ce înseamnă democrația.

De unde atunci aceste ieșiri necontrolate? Să vină ele oare din partea unor proști sfătuitori, pe care îi plătește tot din bani publici? Vedem foarte bine că deplasările oficiale pe care le face în diverse județe în calitatea oficială pe care încă o mai are, de prim-ministru, sunt transpuse de fapt în întâlniri electorale de lansare a diverșilor candidați liberali, plătite din bani publici.

Domnul Tăriceanu ține în ultimul timp să ne dovedească măsura bărbăției sale, pe care până acum a ținut-o ascunsă, apelând la proverbe cu vaci ce nu trebuie mulse, la jigniri aruncate unor lideri pe care-i consideră posibile pericole, făcându-i, fără nicio acoperire, traseiști politici.

Mergem mai departe și descoperim și alte laturi ascunse ale domnului Tăriceanu, cam departe de a intra în categoria unor atitudini liberale, așa cum se pretinde a fi. Domnia Sa nu este de acord cu protestele muncitorești, nu este de acord cu libertatea oamenilor de a-și exprima liber și deschis nemulțumirile pe care le au. Așteaptă din partea acestora tăcere și supunere. Oare când au intrat aceste cuvinte în doctrinele liberale? Contestă demersurile inițiate de anumite posturi de televiziune, precum și libertatea de exprimare a presei atunci când aceasta inițiază campanii care explică cetățenilor drepturile pe care le au, cum ar fi acela de a iniția propuneri legislative sau de a modifica anumite legi ce se află în vigoare. Conform principiilor pe care le exprimă acum domnul Tăriceanu, cetățeanul nu trebuie să știe ce drepturi are, nu trebuie să se exprime liber, ci doar să se supună și să tacă. Oare acestea să fie așteptările liberale?!

Aștept cu multă curiozitate și alte manifestări ale domnului Tăriceanu. Probabil cele din campania electorală vor fi mult mai surprinzătoare, exprimându-ne măsura temerilor care-l macină. Îi transmitem domnului Tăriceanu că poza aceasta de războinic i se potrivește ca nuca-n perete și că dacă îmbraci o maimuță în rochii, ea tot maimuță se numește, și cred că ar trebui să-și analizeze mai atent aghiotanții.

Eduard Raul Hellvig

#89615

Declarație politică: „Alegerile locale 2008 și implementarea politicii de coeziune la nivel local și regional”

Peste o lună și jumătate ne vom găsi din nou în fața exercitării dreptului de a ne alege reprezentanții în instituțiile administrației publice locale, un act și poate mai des un concept cu care se pare că ne-am obișnuit deja în cei 18 ani de democrație. Dar, ca orice obișnuință, a acumulat în timp și nuanțe negative. Pentru că, poate în aceeași măsură în care am știut că avem acest drept, unii dintre noi au decis să nu îl folosească, și uneori au avut și argumente de netăgăduit. Însă în anul 2008 consider că nu ne putem permite o astfel de atitudine. Și când afirm acest lucru nu o fac din demagogie, ci pornind de la realitățile contextului european și internațional în care ne aflăm, fiindcă statutul de țară membră a Uniunii Europene, precum și participarea la schimburile globale ne oferă atât oportunități, cât și provocări, care trebuie gestionate cu responsabilitate nu doar de către autoritățile europene, naționale sau regionale, ci și de către cele locale.

De aceea, trebuie să conștientizăm că cei pe care îi vom alege în acest an sunt cei care vor trebui să aibă capacitatea de a valorifica resursele locale pe care le au la dispoziție, să asigure implementarea strategiilor de dezvoltare județene și regionale, dar și să reducă decalajele economice, sociale și de mediu înconjurător existente atât intraregional, cât și interregional. Acești reprezentanți sunt cei care vor trebui să asigure cel mai echilibrat balans între asigurarea eficienței economice, subsidiaritate și descentralizare. Ei sunt cei care vor trebui să facă din ariile geografice în care trăim spații caracterizate printr-o dezvoltare durabilă.

Prin urmare, în cei patru ani care vor urma, județele și regiunile de dezvoltare vor trebui să aibă capacitatea și viziunea strategică pentru ca, până în anul 2013, să absoarbă cât mai multe dintre fondurile structurale, fie că vorbim despre investiții în domeniul inovației, infrastructurii, competitivității sau formării, dar și să facă din prezența polilor de dezvoltare o sursă eficientă de creștere economică și a standardului de viață al locuitorilor din zonele respective.

Acestea sunt motivele pentru care votul de la 1 iunie al fiecăruia dintre noi este atât de important, fiindcă doar participând la vot, alegând acei reprezentanți care vor însuma cât mai multe dintre abilitățile de care au nevoie comunitățile noastre pentru a se dezvolta și implicându-ne apoi, constant, în procesul luării deciziilor, vom putea atinge obiectivul asigurării unei dezvoltări reale și al unei guvernări cu adevărat democratice la nivel local.

Emil Strungă

#92338

## „Cine bate clopotele alianței pensionarilor”

Ziua de miercuri 9 aprilie s-a dovedit a fi mai agitată decât oricare altă zi în care Alianța Pensionarilor pentru Conciliere din Galați a organizat manifestații de protest împotriva politicii Guvernului privind pensiile. Până acum, Alianța Pensionarilor, care a devenit Alianța Pensionarilor pentru Tensiuni Sociale, a protestat cam peste tot unde se putea protesta la Galați: sediul PNL (unde se află și cabinetul domnului ministru Paul Păcuraru) și Prefectură. În fiecare

săptămâna aveam la Galați depusă la primărie o cerere pentru astfel de manifestații. Acum locul s-a schimbat și pensionarii au manifestat la București, în fața sediului Guvernului.

Avem date certe, și declarațiile pensionarilor întăresc aceste date, că manifestanții au fost plătiți de candidatul PD-L la primăria municipiului Galați. Și până acum circulau zvonuri că anumite partide politice din Galați „sponsorizează” grupuri de presiune cu agendă și mesaje clare. Ideea grupurilor de presiune „sponsorizate” acționând cu dedicație (nici până acum nu se știe dacă minerii au venit la București de bunăvoie sau chemați la ordine) este o metodă veche și depășită, ce nu mai poate face parte din panoplia unui partid modern, mai ales acum, în perioada de pregătire a unei campanii electorale importante.

Înțelegem în parte doleanțele pensionarilor, mai ales cele privind acordarea sporurilor de pensie pentru cei care au beneficiat de grupe de muncă, însă nu suntem de acord cu manipularea acestora. Pensionarii au recunoscut că PD-L i-a plătit, și, după modul cum au manifestat, le-a scris discursurile. Eu sper din suflet că cetățenii au înțeles care este substratul acestui tip comandat de manifestare politică, iar candidatul PD-L la primăria municipiului Galați, care a fost delincvent de drept comun pentru speculă și furt, să-și folosească cu mai puțină ardoare talentele dovedite penal. Sper, de asemenea, că pensionarii gălățeni nu se vor mai lăsa purtați pe drumuri de niște politruci care au declarat cu nonșalanță pe un post local de televiziune că speculă au făcut toți românii, probabil gândindu-se la cei care sunt membri PD-L.

Vlad Gabriel Hogea

#94537

„Febra candidaturilor”

A mai rămas o săptămână până când expiră termenullimită al depunerii dosarelor de candidaturi pentru alegerile locale. În aceste zile fierbinți, partidele politice caută, din Capitala țării în ultimul cătun, „omul providențial” sau, altfel spus, „candidatul care ne trebuie”. Firește că acest _zoon politikon_ nu există peste tot, în orice loc și în orice situație, în forma sa perfectă. Candidații se împart în patru categorii: 1. cel care vrea și poate să acceadă la funcția publică respectivă; 2. cel care vrea, dar nu poate; 3. cel care nu vrea, dar poate; 4. cel care nici nu vrea, nici nu poate. Prima tipologie (vrea și poate) este a candidaților care au atât voință, cât și potențial. Acești „învingători de profesie” sunt cei mai vânați de clasa politică: cu ei ca locomotivă, bagajul de voturi al unei formațiuni va fi mult mai mare. A doua tipologie (vrea, dar nu poate) este a băgăreților, dornici de căpătuială, care însă nu aduc niciun avantaj electoral partidului din partea căruia candidează. Aceste personaje au gura mare, vorbesc verzi și uscate, dar rareori previziunile lor ultraoptimiste se împlinesc, iar atunci când zestrea de voturi a partidului este totuși una importantă, rezultatul nu li se datorează nicidecum lor. A treia tipologie (nu vrea, dar poate) este a celor care și-au câștigat în comunitatea din care fac parte un prestigiu care le-ar asigura și o carieră politică de succes. Acești oameni sunt, însă, mai preocupați de liniștea și stabilitatea familiei și a afacerilor decât de implicarea pe față în murdara viață politică. A patra tipologie (nici nu vrea, nici nu poate) este a afonilor politici. Ei nu au nicio calitate care să-i recomande pentru vreo demnitate mai măruntă ori mai mare și, indiferent dacă sunt sau nu conștienți de acest lucru, manifestă o apatie cronicizată față de tot ce înseamnă politică. Oricât ar părea de ciudat, vom regăsi pe buletinele de vot toate cele patru categorii de candidați enumerate mai sus. Motivele diferă de la partid la partid și de la o localitate la alta. Rațiunile pot fi conjuncturale (n-au avut pe altul și timpul îi presa), strategice (oameni slabi sunt plasați intenționat pe listele altor formațiuni, pentru a frâna și a compromite concurența) etc. Și în această sarabandă de transferuri și racolări politice de ultim moment, în care candidații se schimbă pe bandă rulantă, pot apărea și erori de neînțeles. Mă refer, de pildă, la transferul lui Lucian Flaișer (actualul președinte al Consiliului Județean Iași) de la PSD la PD-L. A făcut pasul cu intenția clară de a candida pentru un nou mandat, din partea și cu susținerea partidului prezidențial. Dar, câteva ore mai târziu, cel reconfirmat de „centru” să intre în cursa pentru șefia CJ a fost... Dan Cârlan! „Țeapa” luată de Flaișer reprezintă excepția de la toate regulile pe care le-am enunțat înainte, pentru că el era candidatul care și vrea, și putea, dar, din păcate, s-a ales (a doua oară în decurs de două săptămâni!) cu o ușă trântită în nas...

Ion Stan

#97596

„Ce este și cui servește «Karpatika»?

Stop propagandei neorevizioniste instigatoare la subminarea puterii de stat!

Diaspora maghiară vrea «Kosova Secuiască».

Senatorul Markó Béla retrasează harta României.”

Dacă luăm în seamă aparențele, superficiale și înșelătoare, „Karpatika” este o formație de muzică rock din Ungaria, formație care, începând cu 1 mai, la Oradea, efectuează un turneu prin unele județe din nord-estul și centrul României. Până aici, onorabilitatea aparențelor pare a fi respectată.

Dacă avem în vedere însă sloganurile pieselor de forță ale repertoriului, aparențele trădează și ies în evidență temele majore ale propagandei și acțiunilor neorevizionistextremiste subsecvente strategiei lui Horthy: „Unde sunt secuii?”, „Cu foc, cu fier!”, „Pentru Dumnezeu, pentru țară!”, „Să piară Trianonul”, „Așa a fost! Așa va fi!”

Cine sunt mesagerii acestor cuvinte de ordine? Turneul în România al formației budapestane, al cărei nume, „Karpatika”, devoalează ținta propagandei, disimulată în muzică, este parte a unui context mai amplu în care s-a înscris și recenta sesiune de la Budapesta a Consiliului pentru Autonomia Maghiarilor din Bazinul Carpatic, al cărui președinte a fost ales cetățeanul și europarlamentarul român de naționalitate maghiară, László Tökés.

Componența trupei de rock este și ea de remarcat. Numai membri ai „Ordinului Vitejilor din Ungaria”, al cărui scop este relansarea și înfăptuirea strategiei revizioniste a dictatorului fascist al Ungariei interbelice, amiralul fără flotă, Miklos Horthy.

În ultimele două decenii, mișcarea rockerilor unguri a fost una integrată Internaționalei Neonaziste a Tineretului, iar potrivit rapoartelor către Parlament ale Serviciului Național de Securitate a Ungariei, întrunirile numitei internaționale, desfășurate și în Ungaria sub pretextul unor festivaluri de muzică rock, au degenerat în grave tulburări violente extremiste — rasiste, xenofobe, antisemite —, care au implicat mii de participanți.

„Karpatika” dispune în România de o substanțială audiență din partea filialei rețelei internaționale a „Mișcării Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate” — HVIM (n.n. numărul județelor Ungariei Mari), care acoperă și Serbia, Slovacia, Ucraina și Ungaria, iar potrivit unor date credibile

prezintă similitudini cu ceea ce a fost organizația paramilitară teroristă „Armata de Eliberare din Kosovo” (UCK-ul teroristului Hashim Thaci, actualmente prim-ministru al autoproclamatului stat Kosovo). Trebuie observat și faptul că președintele de onoare al HVIM este linșătorul și mutilatorul lui Mihăilă Cofariu, în martie 1990, la Târgu-Mureș, iar fondatorul organizației are cinci ani interdicție de intrare în Slovacia. România și Serbia, mai tolerante și mai blânde, i-au aplicat interdicția doar pentru un an.

Ce combinație mai explozivă poate exista pentru agitarea și detonarea unor provocări și tulburări publice violente, având ca punct de plecare un stadion ori o piață publică arhipline de spectatori, între care agenții „Gărzii Maghiare” sau ai HVIM să fie detonatorii unor „acțiuni armate sau ai altor acțiuni violente” prin care, sub aparența unor așa-zise atentate împotriva unei colectivități, să se orchestreze, în fapt, o acțiune de subminare a puterii de stat, tradusă prin răscoala ori revolta împotriva autorităților statului român?

Ca să întregim contextul, se mai impun încă trei importante precizări:

— făcându-se ecoul aspirațiilor diasporei maghiare de pretutindeni, dar nu numai al acesteia, cotidianul „International Herald Tribune”, din 3 aprilie 2008, a lansat în spațiul comunicării publice internaționale ideea entității cu „independența lărgită”, „Kosova Secuiască” („Kosova heartens a Hungarian enclave in Romanian”);

— la numai două zile după primul semnal din „International Herald Tribune”, acesta a fost reluat și amplificat de un alt important cotidian internațional newyorkez exact în ziua în care domnul senator Markó Béla se juca cu creionul pe harta României, în fața reprezentanților popularilor și democraților europeni, invitați sâmbătă, 5 aprilie, la Sovata, cu prilejul relansării, în drapaj paneuropean, a conceptului revizionist al „entităților tradiționale”;

— după ce ambasadorul României la Paris, domnul Theodor Baconsky, a considerat „firesc ca după Kosovo să urmeze Voivodina”, în mapele ziariștilor acreditați la Summit-ul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord de la București, pregătite de Ministerul Afacerilor Externe al României, a fost introdusă și o hartă a cărei grafică sugera că România se învecinează cu un nou stat, Voivodina!

Credem că directorul Serviciului Român de Informații, ministrul internelor, prefecții județelor în cauză și, nu în ultimul rând, parlamentarii români de naționalitate maghiară ar trebui să aibă, în mod special, foarte serioase motive de îngrijorare și preocupări pe măsură față de escaladarea propagandei și acțiunilor neorevizionist-extremiste, pentru a nu se ajunge ca incitările de azi să devină provocările și faptele de extremă gravitate de mâine — atentate la siguranța cetățenilor, a colectivităților și a securității naționale a României.

„Summit-ul NATO ca pretext de legitimare a statului polițist. De la apogeul la declinul președintelui portocaliu al României”

Experimentele revoluțiilor portocalii și-au obosit actorii, înainte ca aceștia să reușească atingerea vreunui obiectiv al strategiilor de care s-au folosit pentru uzurparea puterii.

Uzurparea puterii este, dintotdeauna, apanajul dictaturilor. Când uzurparea puterii este practicată în numele democrației, malversorii astfel ajunși la putere sunt neodictatori de stânga sau de dreapta. Ei sunt mult mai periculoși decât originalele, deoarece, nerecunoscându-și sorgintea, gândesc, decid, acționează și trăiesc într-o permanentă minciună.

Numai cine nu cunoaște istoria operațiunilor secrete internaționale nu este în măsură să înțeleagă și să descifreze adevăratele resorturi ale tuturor revoluțiilor, resorturi pragmatice, banale, fără culoare politică. Pentru ca aceste resorturi să nu fie devoalate, actorii uzurpatori ai vieții publice se întrec în a interpreta minciuna politică, în cazul dat, minciuna politică portocalie.

Menținerea agitațiilor politice, prin permanenta inducere a cauzelor și a pretextelor acestora, este tehnologia puterii portocalii, ca subspecie neevoluată a puterii mondiale.

În clubul puterii mondiale se impun doar acele statenațiuni a căror forță economică, dublată de resursele vitale necesare, le face ascultată vocea conducătorilor lor în politica internațională. Sub acest aspect, liderii statelor lumii sunt, în raporturile lor cu istoria, fie ctitori, fie robi, fie clovni politici.

Retrospectiv, evaluând procesualitatea social-istorică, marile ctitorii s-au înfăptuit fie cu prețul inteligenței și a numeroase eforturi, al renunțărilor și sacrificiilor acceptate, dar cel mai adesea impuse, fie prin războaie și exploatare colonială, perpetuate și abil disimulate până în zilele noastre.

În decembrie 2004, niște scăpătați politic au crezut că, acceptând experimentarea revoluției portocalii în România, se vor realiza și valida într-o mișcare politică respectabilă.

Unde se află astăzi România și ce a realizat uzurpatorul portocaliu al puterii, ca președinte al României?

Cuvântul definitoriu al mandatului prezidențial al cetățeanului Traian Băsescu este contraperformanța. Inițial, în declarațiile noastre politice referindu-se la persoana sa, din cuvenitul respect față de instituția personificată, foloseam apelativul „primul cetățean al țării”. Evoluția prestațiilor sale prezidențiale ne-au determinat apoi să folosim iacobinul „cetățene președinte”, ca avertisment.

Permanentul derapaj anticonstituțional a fost singura politică consistentă, coerent și cu consecvență înfăptuită de Traian Băsescu, printr-o continuă și profundă intruziune violentă în afacerile puterilor separate și independente ale statului, derapaj care a continuat și după ce Parlamentul a cerut demiterea sa.

Desfășurarea la București, în zilele de 2—4 aprilie 2008, a Summit-ului Organizației Tratatului Atlanticului de Nord a oferit cetățeanului-președinte supremul prilej de a demonstra întregii lumi cât de departe au ajuns progresele sale în instituționalizarea și consolidarea statului polițienesc la românii loviți de năpasta neodictaturii portocalii de dreapta, reconvertită într-o stângă democrată reșapată, la rândul ei, dintr-o facțiune social-democrată, facțiunea uscăturilor aruncate pe „centura politicii” de învolburarea apelor din politica românească.

Măsurile de securitate excesive, concepute și desfășurate sub egida și cu acceptul explicit al lui Traian Băsescu, ca președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care a fost folosit pentru legitimarea uzului de abuz, au făcut ca Bucureștiul și intrarea în Capitală dinspre Aeroportul Otopeni să ofere imaginea unui oraș aflat în carantină. Traian Băsescu a avut nevoie de această stare de asediu ca pretext, ca diversiune. Starea de asediu ilegal instituită a atras cu sine legitimarea unui pachet de măsuri excepționale, ca și cum cutumele poliției politice băsesciene nu ar fi fost suficiente.

Până la „pretext”, cutumele poliției politice băsesciene constând în: ascultarea telefoanelor adversarilor politici, cercetarea abuzivă și utilizarea ilegală a datelor personale

ale indezirabililor, anchete penale comandate politic, demnitari filați, jurnaliști hăituiți sau jigniți, judecători șantajați etc. erau doar selectiv aplicate, dar asezonate cu grave confuzii și interpretări absurde ale Constituției, aprecierea publică critică a politicii altor state, aluzii sexuale, discriminare rasială, punerea în cârca NATO a unui război ce nu-i aparține.

Odată cu „pretextul”, Traian Băsescu a instituționalizat supravegherea și represiunea polițienească de masă, vizând nu persoane ori segmente selective, ci ansamblul populației.

Un „Consiliu Național de Coordonare a Acțiunilor de Ordine Publică” pregătit pentru viitorul „polițist-șef al națiunii” pe care partidul prezidențial se iluzionează că-l va înscăuna la „Malmaison” după alegerile parlamentare, a fost impus și legitimat printr-o obscură hotărâre a CSAT-ului și o și mai obscură hotărâre a Guvernului.

Așa cum prin Comunitatea Națională de Informații Traian Băsescu a deturnat, în scopuri personale și ale propriului partid, activitatea structurilor secrete de informații pentru securitate, la fel, prin numitul Consiliu al Ordinii Publice, cetățeanul-președinte, crezându-se abil, și-a creat, deloc întâmplător, în ograda mult blamatului guvern liberal, „baltagul electoral”, vizând „mai mulți iepuri” dintr-o singură salvă de tun prezidențial:

— impunerea obedienților din toate celelalte instituții ale sistemului de securitate într-o structură coordonată _pro forma_ de către Ministrul Internelor, dar în care majoritatea proprezidențială îl va subordona, fără drept de apel;

— preluarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative în controlul mai strict al Administrației Prezidențiale, mai exact a Comandamentului Electoral Prezidențial;

— „ajutarea” neexperimentatului ministru liberal al internelor să escaladeze seria acțiunilor de forță prin care să compromită politic și să diminueze susținerea electorală a Partidului Național Liberal;

— „securizarea alegerilor”, astfel încât fraudarea acestora, deja riguros elaborată, să se realizeze sub cea mai înaltă și sigură protecție;

— experimentarea noilor procedee avute în vedere pentru reeditarea fraudei electorale prin care Traian Băsescu a uzurpat președinția României în decembrie 2004.

În absența cadrului legislativ privind regimul interceptărilor, operatorilor serviciilor de telefonie mobilă le-au fost impuse, pe filiera CSAT și a unui ordin al șefului Autorității Naționale de Reglementare a Comunicațiilor obligații generice și generoase, dar deloc clare și nici transparente abonaților în ceea ce privește facilitarea interceptării totale și permanente a convorbirilor, stocarea datelor de trafic al comunicațiilor între abonați, fără existența garanțiilor că protecția datelor personale va fi respectată, așa cum prevede legislația în materie, preeminență având, în acest caz, reglementările internaționale.

Se impune a observa că anterior, în anul 2006, Administrația Prezidențială Traian Băsescu a uzat de toate pârghiile pentru blocarea unei inițiative legislative parlamentare privind regimul interceptărilor, auditată de mai multe comisii parlamentare externe de control al serviciilor, cu care s-a colaborat pentru adoptarea legislației în materia securității naționale și a activității serviciilor de informații. Blocajul impus de Traian Băsescu a avut rațiuni exclusiv politicianiste, fiind vădit interesul de a nu se adopta o lege care să prevadă filtre exigente de prevenire a abuzurilor și garanții de protecție a drepturilor și libertăților persoanelor. Întărirea pârghiilor de forță ale lui Traian Băsescu nu este justificată — sau cel puțin serviciile de informații nu au adus argumente — de iminența unor pericole interne la adresa securității naționale.

În schimb, această mișcare de inspirație totalitară coincide cu prăbușirea imaginii și popularității lui Traian Băsescu, care, în disperare de cauză, se lansează în atacuri publice vehemente la adresa justiției, gest fără precedent pe plan internațional și care contravine Constituției și atribuțiilor președintelui, ca mediator între puterile statului.

Realizând, mult prea târziu, erorile strategice de politică externă pe care le-a comis și amplificat, inclusiv în preziua deschiderii Summit-ului NATO, Traian Băsescu, așa cum ne-a obișnuit, cu lipsa de măsură, discernământ și raționalitate, începe acum să dea semne de îngrijorare, de dezorientare între „Lumea Nouă”, „Bătrâna Europă” și „Mama Rusia”.

Pentru grațiile „Mamei Rusia” Traian Băsescu este dispus să treacă peste prerogativele sale ca președinte al României, în schimbul celor de „negociator direct” cu „Gazprom”. Problema lui Băsescu va fi însă că Alexei Miller s-ar putea să nu fi auzit de el.

Oricum, reorientarea lui Traian Băsescu către „operațiuni economico-valutare directe” (n.n. și speciale!) este un semn bun pentru națiune. Președintele și-a atins apogeul. Nedorind să ne înece în propriul nivel de incompetență, s-a gândit să se apuce de afaceri.

Îi dorim „succesuri” în declinul său, după atâtea eșecuri ca președinte al experimentului revoluției portocalii în România.

Cornelia Ardelean

#112074

Declarație politică intitulată „Spania și Bulgaria, două exemple pozitive de implicare a femeilor în politică, de la care trebuie să învățăm”

Situația actuală din politica românească impune o mai mare prezență a femeilor în actul de decizie, fie el local, județean sau național. Conform unui recent raport al Comisiei Europene, femeile din Europa sunt în continuare excluse din posturile de conducere în politică. La nivelul UE, 24% dintre parlamentari sunt femei — ceea ce reprezintă o creștere cu 16% față de situația înregistrată cu 10 ani în urmă — și aceeași proporție a femeilor deține posturi ministeriale. Din păcate, în România femeile ocupă doar 10% din reprezentarea politică în Parlament, un procent destul de nesemnificativ pentru potențialul feminin.

Două exemple europene sunt relevante pentru nivelul implicării femeilor în politica la vârf. În ambele cazuri, este vorba despre bărbați care și-au făcut un adevărat țel din consolidarea și promovarea egalității de șanse între femei și bărbați. Unul dintre ei este socialistul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero, care a creditat mai multe femei decât bărbați în noul său guvern, pentru prima dată în istoria Spaniei. Astfel, la numai 37 de ani, o femeie politician din Catalonia a ajuns prima femeie ministru al apărării din istoria Spaniei, o surpriză a acestui guvern. Ea face parte din cele nouă femei, comparativ cu opt bărbați, din echipa guvernamentală anunțată de Rodriguez Zapatero după depunerea jurământului în fața Regelui Juan Carlos I. În Spania nu putem vorbi despre o excepție în ceea ce privește prezența femeilor în politică, având în vedere precedentele echipe guvernamentale, în care a existat o paritate strictă între bărbați și femei: opt femei și opt bărbați.

Al doilea exemplu ni-l oferă Bulgaria, unde, deși încă nu există o lege specială destinată egalității de șanse, reprezentarea femeilor în politică este mult mai semnificativă

decât la noi. Aș aminti procentul de 22% femei în Parlament, patru miniștri femei, viceprimarul general și cinci din șapte viceprimari ai capitalei, Sofia. Artizanul implicării masive a femeilor în politica țării vecine este primarul capitalei Sofia, însă această prezență importantă a femeilor în actul politic este prevăzută expres în statutele partidelor politice din țara vecină, și consider că astfel de măsuri trebuie aplicate și în România.

Organizația de Femei a Partidului Conservator, pe care o conduc, dorește să schimbe din mers această mentalitate conform căreia implicarea femeilor în politica românească ține doar de evenimente de presă tip cancan, mondenități sau prezentări de modă. Noi am propus deja ca la viitoarele alegeri femeile să fie reprezentate în procent de 30% pe listele electorale, inclusiv pe locurile eligibile.

Personal, ca o femeie care a reușit într-o lume politică dominată de bărbați, îmi doresc ca femeile să se regăsească în acest procent pe listele de candidați pentru competența, munca și implicarea lor, nu doar pentru faptul că sunt femei. Pentru a reuși un asemenea demers, am insistat pe necesitatea implicării active a femeilor din Partidul Conservator în apropiata campanie electorală pentru alegerile locale, cu atât mai mult cu cât avem multe doamne care candidează pentru funcția de primar sau cea de președinte al consiliului județean. Cred că femeile din Partidul Conservator trebuie să-și dovedească forța în interior, astfel încât să obțină 30% din locurile eligibile la viitoarele scrutinuri electorale, dar și să dea un exemplu demn de urmat celorlalte formațiuni de pe eșichierul politic.

Declarație politică intitulată „Poliția locală, o necesitate sau un instrument în mâna primarilor?”

Proiectul de lege privind poliția locală pe care l-a elaborat recent și supus dezbaterii publice Ministerul Internelor și Reformei Administrative implică, pe lângă avantaje, o serie de riscuri. În primul rând, este vorba despre paralelismul dintre agenții de siguranță publică din poliția națională, polițiștii locali/comunitari și jandarmi. Consider că trebuie stabilite pârghiile unui sistem integrat, eventual să se facă o ierarhizare a acțiunilor comune, sub aspectul unității însărcinate la comandă și, implicit, să fie stabilită responsabilitatea acțiunilor comune. De asemenea, pot fi create confuzii în rândul opiniei publice sub aspectul competenței polițiștilor locali. Spre exemplu: are dreptul polițistul comunitar să ne oprească în trafic sau de ce au ales în unele orașe o ținută aproape identică cu poliția rutieră?

Nu în ultimul rând, atât timp cât sunt plătiți de consiliile locale și sunt subordonați primarului, se poate pune în discuție obiectivitatea polițiștilor locali/comunitari, precum și independența lor. Există riscul ca ei să fie percepuți ca o forță aflată la dispoziția primarului, care o poate utiliza în mod discreționar, pentru atingerea unor obiective politice, și nu pentru servirea comunității — exemple: urmărirea adversarilor politici, sancționarea acestora pentru diverse abateri și, eventual, mediatizarea cazurilor.

Există și avantaje ale demersului legislativ al Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Astfel, pe termen lung, se poate spera la o creștere a sentimentului de siguranță publică și, eventual, vom putea asista la o diminuare a criminalității stradale.

Totodată, preluarea sarcinilor de patrulare/prevenire de către poliția locală va permite o concentrare a poliției naționale pe atribuțiile de cercetare/investigare, cu impact direct asupra calității actelor procedurale și, implicit, asupra calității dosarelor ajunse în instanță.

Consider că, până la finalizarea dezbaterii publice referitoare la acest proiect de lege, Ministerul Internelor și Reformei Administrative ar trebui să se preocupe mult mai mult de siguranța polițiștilor naționali, în sensul reglementării procedurii utilizării forței publice. În nicio lege care se referă la activitatea Poliției Române nu se folosește acest termen de folosire a forței publice, în timp ce în alte state conceptul este la îndemâna oricărui agent de ordine publică. Forța polițiștilor americani, de exemplu, este conferită, printre altele, de posibilitatea de a aresta pe loc, pentru 24 de ore, un contravenient turbulent sau un suspect de comiterea anumitor infracțiuni. De asemenea, opunerea la arestare este considerată faptă penală la americani, iar puțini sunt aceia care au tupeul să nesocotească o solicitare oficială din partea polițiștilor.

Siguranța cetățeanului, în ciuda numeroșilor pași în față făcuți în ultima perioadă de către autorități, rămâne încă deficitară în România, din păcate.

Tocmai pentru a concretiza demersurile, ministerul de resort ar trebui să dea o mai mare putere polițistului din stradă, care se vede pus deseori în neplăcuta ipostază de a pierde un potențial infractor din lipsa procedurilor legale...

Tudor Mătușa

#118949

„Piața imobiliară românească, în declin din cauza prețurilor foarte mari”

Locuințele românești continuă să aibă prețuri foarte mari, indiferent că este vorba despre blocurile din perioada comunistă sau cele nou-construite. Nu puține sunt situațiile în care metrul pătrat într-un bloc vechi costă mai mult decât într-un imobil modern. Cum tranzacții imobiliare se fac din ce în ce mai puține de la începutul anului, iar o ieftinire a locuințelor vechi nu se întrevede, ne putem aștepta la o cădere a pieței.

Tranzacții puține de apartamente, la prețuri exagerate, așa arată în acest moment piața imobiliară românească. Cum în fiecare țară piața imobiliară a asimilat în mod diferit diversele schimbări de ordin regional, existența unei astfel de crize rămâne doar o chestiune de timp. Aceste viitoare direcții au toate șansele să fie sesizate în 2008-2009, când vor fi date în folosință cele mai multe complexe rezidențiale, și astfel diferența va fi făcută, în mare parte, de cumpărător.

În ceea ce privește județul Dolj, și implicit orașul Craiova, putem spune că tranzacțiile imobiliare au scăzut simțitor în ultimii ani, dar odată cu venirea americanilor de la Ford a fost bulversată piața imobiliară din Craiova. Ziarele locale sunt pline de anunțuri gen „Vând teren zona Ford”. Prețurile sunt cel puțin la fel de mari ca într-un oraș din America: aproape 100 de euro pentru un metru pătrat de teren care nu are utilități gen canalizare, asfalt sau gaze, ci doar avantajul că se află aproape de viitoarea uzină Ford. Prețurile au crescut de cel puțin cinci ori în doi ani, și este cert că prețurile sunt umflate artificial și nu au niciun suport real. De aici, riscul să se prăbușească piața imobiliară.

În acest moment nu beneficiem, din păcate, de o lege a pieței imobiliare. Reglementările existente sunt insuficiente și de multe ori apar confuzii și situații tensionate, iar statul trebuie să se pregătească din timp pentru o posibilă catastrofă. Acesta ar trebui să aibă fonduri speciale pentru prevenirea riscurilor.

Având în vedere importanța deosebită a pieței imobiliare pentru economia națională și pentru marea majoritate a

consumatorilor români, trebuie acordată o mai mare atenție analizei structurii pieței și a mecanismelor de funcționare a acesteia și găsite soluțiile pentru a stopa un declin al pieței imobiliare românești.

Andrian Sirojea Mihei

#121331

Declarație politică intitulată „Fățărnicia și compromisul dăunează imaginii României”

Mai sunt câteva zile până la momentul începerii oficiale a campaniei electorale pentru alegerile locale, deși, după cum pare, campania este practic în plină desfășurare. Declarațiile bombastice, așa-zisele realizări, demagogia și promisiunile făcute de diverșii candidați lansați în ultimele zile și de maimarii lor din partid ne dau o imagine a modului în care se va desfășura campania propriu-zisă.

Interesant este că unii politicieni judecă cu dublă măsură anumite situații și, deși își declamă cu vehemență o serie de principii, renunță la ele cu ușurință atunci când nu le mai convin. Un exemplu este domnul președinte, care în același discurs a precizat că nu dorește să fie parte a acestei campanii electorale — unde, în fapt, nici nu are ce căuta — și peste câteva minute s-a implicat direct și activ, făcând aprecieri... alegând... votând.

Un alt exemplu, tot din același partid, este prietenul domnului președinte, domnul Stolojan. Acesta, pe lângă faptul că pare a avea trecut în agenda zilnică obiectivul de a denigra orice acțiune a Guvernului și a primului-ministru Tăriceanu, găsește mereu argumentele pentru a justifica acțiunile PD-L, indiferent de natura și compromisul vădit pe care acestea le demonstrează.

Un caz recent este lansarea candidaților PD-L la Galați, unde domnul Stolojan a inclus în discursul său „constructiv” o serie de remarce la adresa „coaliției toxice pentru România” pe care dumnealui o vede între PSD și PNL, acuze la adresa celor două partide, repetate obsesiv, cu orice prilej. În cadrul aceluiași eveniment, însă, PD-L lansa un candidat fost PSD-ist, ceea ce, evident, Domnia Sa consideră că poate fi justificat prin faptul că „PD-L este deschis socialdemocraților competenți și integri”.

Dincolo de toate aceste „piruete”, o serie de europarlamentari PD-L vor părăsi Legislativul de la Bruxelles pentru a candida la alegerile locale. Evident, domnul Stolojan are o justificare și pentru acest demers: mandatul e prea scurt, vina este a premierului, „orice funcție importantă pentru țara ta primează în fața oricărei poziții pe care o ai într-o organizație internațională”. Și atunci, vă întreb, cât contează o obligație, o responsabilitate, o asumare a unei poziții în fața Europei, a NATO, a lumii întregi? Cât contează voturile primite pentru acest partid? Se schimbă menirea lor în funcție de interesele populației sau se schimbă în funcție de interesele partidului?

Din păcate, toată această scenetă tragicomică pe care Domniile Lor o joacă în fața cetățenilor conduce la dezinformare, la crearea unei imagini false, deformate a realităților, a eforturilor României de a se așeza pe un făgaș european. În martie, Quentin Peel, editorul pe probleme de afaceri internaționale al publicației „Financial Times”, scria un articol despre România în care sublinia faptul că impasul generat de disputele interne zădărnicește progresul, apreciind că procesul politic din România, la puțin peste un an de la integrarea în Uniunea Europeană, poate fi definit printr-un singur cuvânt: disfuncțional. Imaginea prezentată în articol este complet defavorabilă României, precizându-se existența unui guvern minoritar care a încropit un buget necumpănit, cu ciudata susținere a oponenților săi declarați, cu un Parlament corupt, care votează legi pentru a-și proteja membrii de a fi investigați de corupție, cu partide politice care refuză să respecte ordinele președinților lor aleși, cu un președinte populist, care blochează deciziile și numirile primului-ministru, și o birocrație paralizată de teama de a lua vreo inițiativă, ca să nu fie acuzată de corupția pe care conducătorii politici refuză să o recunoască. Concluzia este că toate aceste elemente conspiră la subminarea oricărei speranțe de a se ajunge la un proces de luare a deciziilor coerent.

Este regretabil, stimați colegi, că avem o astfel de imagine, este regretabil că lupta politică prevalează interesului național, că există atât de multă ipocrizie și compromis în spusele și acțiunile celor care ies la rampă și se bat cu pumnul în piept că vor face și vor drege, fără însă să aibă proiecte concrete, fără o viziune de viitor, ci doar bazându-se pe împroșcarea cu noroi a oponenților.

Dumitru Gheorghe Mircea Coșea

#125654

Activitatea mea de deputat, dar și de cadru didactic m-a condus la concluzia că deficitul nostru de educație este mai grav decât deficitul contului curent.

Nu mă refer la deficitul de educație al celor de pe stadioane și nici al celor pentru care democrația înseamnă lipsa oricărei responsabilități civice — în cazul lor, deficitul se referă la educația celor șapte ani de acasă — mă refer la deficitul sistemului național de educație. Este un deficit pe care ar trebui să-l tratăm nu numai cu mai multă atenție, dar și cu mai mult curaj. Este momentul să avem curajul renunțării la mitul „calității excepționale” a școlii românești, cu care continuăm să ne amăgim, și să recunoaștem că școala românească este departe de a mai avea o calitate măcar compatibilă cu cerințele educației contemporane. Nu ar fi cea mai mare tragedie dacă încă mai avem analfabeți, dar este tragic faptul că peste 50% din „alfabetizații” cu bacalaureat nu știu să scrie corect românește și n-au citit nimic din literatura noastră clasică (așa reiese din comunicatul oficial al rezultatelor ultimului examen de bacalaureat).

Să nu ne amăgim nici cu rezultatele olimpicilor noștri. Ei nu sunt o emanație a școlii, ci a meditatorilor antrenori. Sunt o minoritate care nu are nimic în comun cu orele de clasă. Pregătirea lor se face în afara clasei, cu alte metode, cu altă exigență și cu... alți bani.

Din 1990 până în prezent, fiecare ministru al învățământului a dorit să fie reformator, numai că reformă după reformă a dus la antireformă. Frecvența mare a schimbărilor, inacceptabilă pentru un proces care își măsoară rezultatele în generații, a anihilat ceea ce am fi putut numi „tradiția” învățământului românesc, fără a pune în loc o concepție modernă, cu valențe europene. Este adevărat că s-a reușit în cărțile de istorie înlocuirea lui Mihai Viteazul cu o prezentatoare de telejurnal, dar nu s-a reușit înlocuirea vechilor metode de predare cu cele specifice învățământului modern. Elevul și studentul român sunt încă obligați să memoreze sute de pagini și formule, să învețe mai multă matematică superioară, fizică și chimie decât va avea nevoie în două vieți de astronaut, dar mai puțină literatură, istorie, filozofie, economie și limba engleză decât are nevoie doar într-o jumătate de oră de interviu pentru angajarea la o firmă multinațională. Sistemul nostru educațional nu pregătește tânăra generație pentru viața și economia reală a secolului al XXI-lea, ci doar pentru rezolvarea grilelor stereotipe de la trepte, bacalaureat sau licență.

Da, știu, stimați colegi, veți spune că nu are cum să fie altfel, atâta timp cât profesorii sunt prost plătiți, cât majoritatea clădirilor școlilor stau să se dărâme, cât nu avem în școli nici destule calculatoare, dar nici destule toalete igienizate.

Aveți dreptate, finanțarea învățământului este o problemă, o foarte mare problemă! Și va continua să fie, deoarece bugetul românesc nu va avea nici în viitorii zece ani destui bani pentru a oferi educației sumele de care ar avea nevoie.

Ar trebui să facem ceea ce au făcut și alții.

Deși mai dezvoltați și mai bogați decât noi, englezii, irlandezii, finlandezii și chiar îndepărtații taiwanezi au constatat că nu dispun și nu vor dispune de atâtea fonduri publice încât să asigure educației fondurile necesare îndeplinirii rolului său de principal factor al creșterii economice într-o piață liberă și globalizată. Soluția a fost parteneriatul public—privat, înțeles sub două aspecte diferite. Primul a fost acela al încurajării procesului de modernizare a mijloacelor și metodelor de predare, al doilea a fost acela al încurajării sistemului de sponsorizare a învățământului public de către persoane juridice sau fizice private.

Pentru a face și noi cum au făcut alții trebuie însă să parcurgem cât mai repede posibil trei etape, nu numai conceptuale, dar și de mentalitate.

Prima etapă este aceea a înțelegerii faptului că educația este o prioritate națională și că fără un progres rapid și profund în sistemul educațional românesc nu vom putea avea nici creștere economică, și nici creștere a nivelului de trai, oricât de multe fonduri ne-ar aloca Uniunea Europeană sau oricare altă instituție financiară internațională.

A doua etapă este aceea a schimbării mentalității manageriale la nivelul Ministerului Educației, în sensul renunțării la politica de perpetuă și niciodată finită schimbare, în avantajul stabilității și al respectului față de meseria de profesor.

A treia etapă este aceea a schimbării mentalității cel puțin a celor din Top 300, înțelegând că investiția în educație este mai importantă pentru viitorul afacerilor lor decât investiția în fotbal, Maybach sau Maseratti.

Mircia Giurgiu

#130386

Declarație politică „Alternativa la civilizație”

Una dintre cele mai mari invenții ale umanității a fost electricitatea și tot ceea ce a fost influențat de ea. Viața socială a fost unul dintre domeniile atinse de „virusul” civilizației. Oamenii au început să-și construiască locuințe din ce în ce mai mari, atât în orașe, care au devenit, în timp, mari aglomerații urbane, dar și în zonele rurale, adevărate oaze de liniște.

De remarcat este faptul că nu toate inovațiile au decurs în același ritm. Dovadă stau construcțiile ridicate în marginea marilor orașe: București, Cluj-Napoca, Sibiu și altele, unde au apărut adevărate cartiere de vile și castele.

Problemele care au apărut odată cu aceste cartiere nu sunt puține: lipsa iluminării stradale, străzi foarte înguste care nu permit accesul mașinilor de urgență — poliție, ambulanțe și de pompieri —, dar poate cel mai grav lucru este faptul că nu există o rețea de canalizare. Vilele din aceste noi cartiere rezidențiale de la marginea marilor orașe din România au în dotare fose septice, la fel ca în perioada Evului Mediu. Mai mult, aceste cartiere au fost ridicate fără a se avea în vedere vreun plan urbanistic, pentru ca dezvoltarea acestor zone să fie una armonioasă. Poate toate aceste neajunsuri se întâmplă tocmai pentru că prețul terenurilor din orașe a crescut într-un ritm alert, dar asta nu este o justificare pentru construirea haotică a acestor cartiere. Este celebru cartierul Pipera de la marginea Capitalei, unde există adevărate palate dotate tot cu... fose septice. Și totuși este secolul al XXI-lea și se presupune că într-o țară civilizată, membră a atâtor organizații internaționale, cum este România, o banală rețea de canalizare nu ar trebui să devină o problemă atât de mare.

Există programe ale Uniunii Europene prin care se pot asigura fondurile necesare viabilizării unor zone, precum cele rurale ori cartierele nou-apărute la marginea marilor orașe, numai că pentru a accesa un program european e nevoie de un proiect, proiect care trebuie redactat de un specialist, care specialist pare a lipsi cu desăvârșire din România. Alta care ar fi explicația pentru care fondurile nerambursabile acordate de Uniunea Europeană țărilor membre au devenit returnabile în ceea ce privește România?

Mă întreb dacă mai există vreo problemă ori situație, alta decât venirea, în fiecare an, a iernii, care prinde autoritățile române pe picior greșit și dacă se întrevede vreo rezolvare. Numai timpul ne-o va dovedi.

Miron Ignat

#132907

„Groapa de gunoi din municipiu Tulcea”

În ultima perioadă, atât pentru instituții, cât și pentru organizațiile internaționale, managementul deșeurilor a devenit o problemă importantă.

România a fost determinată de normele Uniunii Europene să creeze și să folosească depozite ecologice, prin construcția gropilor de gunoi, care să rezolve problema deșeurilor nepericuloase și periculoase.

Uniunea Europeană a negociat cu România la Capitolul „Mediu” în anul 2002 și a îndatorat statul ca mormanele de deșeuri de la marginea localităților urbane și rurale să fie înlocuite cu gropi ecologice de gunoi, în care să ajungă numai deșeuri ușor degradabile.

Gropile de gunoi funcționează după un sistem nu foarte complicat. Groapa de gunoi trebuie să fie împărțită în celule de câte un hectar, iar gunoaiele nu vor fi aruncate pe pământ, ci pe un strat de protecție constituit din argilă și polietilenă densă. Deasupra acestui strat se aruncă gunoiul și nu va ajunge să polueze, datorită sistemului de drenaj care extrage lichidul toxic și îl trimite către stația de epurare.

Astfel, în municipiul Tulcea, în această lună a fost inaugurat primul depozit ecologic pentru deșeuri nepericuloase și periculoase. Acest depozit ecologic se află situat în zona Vărărie și a fost realizat de către firma SC „Ecorec” — SA.

Depozitul ecologic se întinde pe o suprafață de 22 de hectare și este alcătuit din opt celule, dintre care patru celule sunt destinate deșeurilor municipale, iar celelalte patru sunt destinate deșeurilor periculoase stabile. Acest depozit ecologic are o capacitate totală de 2,8 milioane de metri cubi, iar potrivit specialiștilor acesta va asigura spațiu de depozitare pentru următorii 25 de ani.

Deșeurile sunt transportate în camere de selectare, unde vor fi extrase materialele reciclabile, care vor fi depozitate, iar cele care nu pot fi reciclate vor fi transportate la celula ecologică. Anual, populația produce sute de kilograme de gunoi pe cap de locuitor, iar în aceste condiții, depozitele ecologice reprezintă un avantaj.

Autoritățile locale și județene au depus eforturi intense pentru realizarea acestui depozit ecologic conform

standardelor Uniunii Europene. Pe această cale doresc să felicit autoritățile locale și județene Tulcea pentru această reușită.

Petru Călian

#135222

„Retragerea ministrului gafeur”

Așa cum era de așteptat, ministrul inexistent din fruntea afacerilor externe și-a dat demisia „de onoare”, după cum susține Domnia Sa. Eu consider această demisie ca fiind demisia unui gafeur care nu a vrut să își asume nicio culpă.

Domnule Cioroianu, onoarea o ai sau nu o ai, nu este un lucru pe care poți să-l dobândești în timp, cu atât mai puțin în trei zile.

A fost nevoie ca o țară întreagă să se revolte pentru ca acest ministru, numai bine de ascuns, să își părăsească funcția dintr-un minister profund nereformat și plin de personaje încă de pe vremea lui Ceaușescu.

Cazul românului Claudiu Crulic, mort într-un spital polonez după ce intrase în greva foamei în septembrie 2007 a agitat apele în Partidul Național Liberal, și nu numai. Dacă fiecare din acest partid și-ar da demisia în funcție de incompetență, atunci PNL-ul ar rămâne fără membri.

În momentul de față, miile de români aflați în afara granițelor țării obligă reprezentanții statului de acolo să fie cât mai activi și cât mai dinamici. De asemenea, consulii români ar trebui să știe că drepturile omului reprezintă pentru oricare stat prioritatea morală și superioară a societății și a statului, chiar și în cazurile extreme. Din păcate, a fost nevoie de moartea unui om pentru ca ministrul gafelor să ceară o evaluare a întregului personal diplomatic din consulatele României în străinătate.

Claudiu Crulic l-a anunțat pe consulul român de la Varșovia că a intrat în greva foamei și că e dispus să renunțe la protest dacă îi vor fi respectate drepturile: un avocat și o întrevedere cu autoritățile române, cărora să le prezinte abuzurile la care este supus de poliția poloneză. Acest nefericit nu a cerut decât să-i fie respectate drepturile și atât, dar se pare că, pentru domnii pasionați de shopping, ignoranța a fost primordială. Oricum, nu ar fi pentru prima dată când acești consuli îi tratează cu dispreț și indiferență pe românii aflați dincolo de granițele țării și ale căror drepturi ei ar trebui să le apere.

Mă întreb: oare pentru ce sunt plătiți din buzunarul bietului român acești incompetenți care nici măcar nu au fost în stare să trimită un reprezentat care să asculte și să ajute un conațional aflat într-o stare critică?

De asemenea, se poate spune că, în acest caz, Carta Fundamentală a Drepturilor Omului nu este aceeași pentru toți, de vreme ce românul Claudiu Crulic a fost tratat și lăsat să moară asemenea deținuților din lagărele naziste.

Printre atâtea gafe, probabil că ministrul Cioroianu și-ar fi ratat și demisia, dacă nu era un Tăriceanu care să-i mai dea câte un ghiont!

Nici tragerea la răspundere a consulilor români, nici demisia ministrului de externe și nici compasiunea unei țări întregi nu vor putea înlocui vreodată durerea din sufletul unei familii pentru care Claudiu Crulic a însemnat tot. Dumnezeu să-l ierte!

Marcel Adrian Piteiu

#138125

„Ați auzit de conceptul de dezvoltarea durabilă?”

Acest concept presupune satisfacerea nevoilor prezente, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface nevoile proprii. La nivelul anului 2008, cu posibilitățile tehnice pe care le avem, acest concept ar trebui să guverneze toate acțiunile care se întreprind la nivel global.

Din păcate, acest concept nu se aplică și în cazul zonei pe care eu o reprezint în Parlamentul României sau, altfel spus, instituțiile publice care ar trebui să asigure acest confort generațiilor viitoare nu au timp să ne ofere răspunsuri plauzibile la întrebări pertinente.

La începutul lunii februarie am cerut ministrului Attila Korodi să ne pună la dispoziție strategia pe care Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile a stabilit-o pe termen mediu și lung în vederea reducerii poluanților, a efectului lor, precum și măsurile ce vizează reconstrucția ecologică a zonei Copșa Mică.

Din păcate, nici acum, după 2 luni, nu am primit aceste date. Între timp, poluarea continuă să existe la Copșa Mică, fără ca nimeni să întreprindă nici cea mai mică urmă de măsuri, acțiuni sau activități.

Revin acum cu date noi referitoare la poluanții prezenți în zonă. În jurul localității Copșa Mică, poluanții atmosferici mai importanți sunt reprezentați de: pulberi cu conținut de metale grele (plumb, cadmiu, zinc), dioxid de sulf, oxizi de azot, amoniac și altele. Această poluare în proporție de 95% este produsă de către SC „Sometra” — SA.

Societatea SC „Sometra” — SA este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Pachetul majoritar de acțiuni aparține societății „Mytilineos Holdings” — SA, persoană juridică elenă. Activitățile principale ale societății sunt: producerea aglomeratului zincoplumbos din concentrate miniere și deșeuri cu conținut de zinc și plumb, producție zinc, plumb, aliaj cadmiu-zinc și producție de metale prețioase.

Protocolul (legiferat prin Legea nr. 271/23 iunie 2003) privind metalele grele prevede ca obligatorie reducerea emisiilor totale anuale, precum și mǎsuri de control al producerii acestora (aplicarea progresivǎ a celor mai bune tehnologii disponibile vizavi de sursele majore de metale grele și eliminarea combustibililor cu plumb).

Referitor la calitatea aerului ambiental din zona Copșa Mică, Agenția de Protecție a Mediului Sibiu a realizat măsurători prin rețeaua de monitorizare a calității aerului, implementată pe teritoriul județului. Astfel, avem date despre poluarea înregistrată în anul 2007 în zonă:

— concentrația medie anuală pentru pulberi în suspensie depășește concentrația maximă admisă (CMA), măsurătorile arătând valori de 143,3 micrograme/mc în zona Copșa Mică și 109,4 micrograme/mc la Mediaș, iar CMA, potrivit legii, este de 40 micrograme/mc;

— la plumb din pulberi în suspensie avem valori maxime înregistrate în 2007 la Copșa Mică: 1,8213 micrograme/mc/an, la Mediaș: 0,9163 micrograme/mc/an, iar CMA este de 0,5 micrograme/mc/an; — la cadmiu din pulberi în suspensie, ca valori maxime înregistrate avem la Copșa Mică 0,713 micrograme/mc/24h, la Mediaș 0,223 micrograme/mc/24h, iar CMA este de 0,020 micrograme/m³/24 h.

Vă mai pot spune că în luna martie 2008 depășirile de plumb au fost de 58,06%, cele de cadmiu de 70,97% pentru pulberi în suspensie, iar la pulberi sedimentabile frecvența depășirilor este de 100% atât pentru plumb, cât și pentru cadmiu.

Ca urmare a acestor poluări grave, generate de agentul economic SC „Sometra” — SA, starea sănătății populației este destul de precară. Cele mai grave afecțiuni întâlnite

sunt: saturnism, silicoză și intoxicații cronice cu cadmiu, monoxid de carbon, cu hidrogen arseniat.

Având aceste date minime, vă întreb: la ce ne ajută conceptul de dezvoltare durabilă? Este doar o idee transcrisă într-o formă frumoasă? Sunt doar cuvinte goale? Ce moștenire o să lăsăm copiilor noștri?

Vasile Pușcaș

#142054

„Dialogul social în România = dialogul surzilor” (Cui îi pasă de drepturile lucrătorilor în România?)

Apropiatul final al mandatului actualei guvernări și mai ales avalanșa crizelor socioeconomice care îngrijorează opinia publică ne obligă să acordăm un plus de atenție problemelor circumscrise politicilor sociale. Ar fi aproape de prisos să reamintesc faptul că, încă de la instalare, în decembrie 2004, Guvernului i-a lipsit un proiect viabil, adaptat la nevoile societății românești, sau vreo strategie de gestionare a relațiilor sociale. O tristă dovadă în acest sens este furnizată și de actualele mișcări de protest ale salariaților. Nu există domeniu de activitate care să fi rămas neafectat de tensiuni sociale, iar acestea au atins cote fără precedent în ultimii doi ani.

Obiectul nemulțumirilor nu constă, așa cum se întâmplă în majoritatea statelor europene, doar în incongruențele intervenite între organizațiile sindicale și patronate (vezi cazurile „Dacia” și „Mittal Steel”), ci și în incapacitatea administrației publice de a genera politici sociale coerente și o justă repartiție a costurilor și beneficiilor între angajații serviciilor publice. O grevă generală a personalului medical a fost evitată _in extremis_ și în virtutea unor angajamente de a căror respectare avem motive să ne îndoim. Transporturile rutiere sunt periodic afectate de proteste ale lucrătorilor și angajatorilor, datorate sistemului de taxe și dezinteresului pentru starea infrastructurii. Căile ferate au fost paralizate de greve spontane și organizate, afișând revendicări salariale. Funcționarii administrației centrale și locale au demarat și ei conflicte de muncă, inclusiv greve de avertisment, pe fondul unor negocieri infructuoase cu Executivul.

La finele săptămânii trecute s-au consumat alte două faze ale conflictului social care-i opune pe guvernanți celor guvernați. În câteva orașe ale țării au avut loc proteste ale cadrelor didactice și personalului administrativ, din cauza unei decizii intempestive a Executivului. Dincolo de caracterul aproximativ al motivației cu care acesta din urmă a venit în fața publicului, trebuie subliniat caracterul arbitrar al unui astfel de act. Dimensiunea cronică a dezastrului social a fost atinsă, însă, sâmbătă, 12 aprilie a.c., când câteva mii de polițiști din toată țara au protestat în Capitală, reproșând indiferența Ministerului Internelor și Reformei Administrative la cererile lor. Dacă însăși categoria profesională instruită pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, obiectiv mai conservatoare și supusă normelor de disciplină, este constrânsă să recurgă la proteste de stradă, este clar că lucrurile au ieșit din limitele simplei incompetențe, cu adaosul de toleranță condamnabilă cu care suntem deprinși să tratăm așa ceva.

Ne aflăm în fața unui faliment al politicii sociale a conducătorilor de astăzi ai țării, dat de faptul că Guvernul nu s-a mulțumit să abandoneze cu totul dialogul social, dar a intrat aproape într-un război nedeclarat cu angajații de toate categoriile. Expresia abordărilor conflictuale este sesizabilă din însuși discursul oficialităților. Cu prilejul fiecărei apariții publice a demnitarilor, cetățenii sunt avertizați, cu o fermitate demnă de o cauză mai bună, că ne aflăm într-o perioadă de austeritate, că „exigențele europene” ne obligă să reducem cheltuielile publice, dar mai ales că Guvernul nu este dispus să facă pomeni electorale. Aceasta, în condițiile în care, conform presei europene, guvernanții României afișează o opulență fără perdea și susțin că ei fac totul în această țară.

Ca depozitari ai încrederii alegătorilor, trebuie să reamintim și domnului prim-ministru și oricărui subaltern al acestuia că nu guvernează o țară de asistați social. Românii nu își doresc vocația de petiționari, iar dacă azi se află cu miile în stradă înseamnă că se apropie scadența pentru sacrificiile care li s-au tot cerut în ultimii ani.

Aderarea la Uniunea Europeană a fost preliminată de acordul forțelor politice și de negocierile duse de Guvern cu Comisia Europeană, dar succesul s-a datorat efortului de zi cu zi al fiecărui contribuabil și angajat în parte, aceia care au suportat costurile unor reforme dificile și au menținut pacea și stabilitatea socială. Aceștia consideră că au acum dreptul să revendice beneficiile anilor de creștere economică și venituri echitabile rezultate din munca lor.

Deși dispunem de un organism consultativ specializat, Consiliul Economic și Social, administrația a preferat să tranșeze majoritatea conflictelor prin apelul la justiție, în paralel cu campanii de intimidare a protestatarilor. Acolo unde nu a avut posibilitatea, a finalizat negocieri generatoare de soluții pe termen scurt. Dialogul social reprezintă o condiție necesară de funcționare a oricărei societăți bazate pe strategii de dezvoltare și echitate socială. Chiar și în actualul context mondial, când sistemele de protecție socială mai fac concesii nevoilor de dezvoltare și competiție, statul continuă să-și exercite funcția de arbitru între angajați și patronate, între managerii prosperității și creatorii săi direcți.

În calitate de membru al Uniunii Europene, România are nevoie de politici sociale care să contribuie la minimizarea diferențelor de dezvoltare față de alte state ale UE, pentru ca cetățenii ei să aibă acces la aceleași beneficii ca toți ceilalți cetățeni europeni; are nevoie, de asemenea, de programe și strategii concordante cu principiul de coeziune economică și socială promovat la nivelul UE, instrumente necesare pentru a depăși prăpastia între nivelul de dezvoltare românesc și cel al vechilor state membre ale UE. Coeziunea cu restul regiunilor și statelor europene se atinge, obligatoriu, și prin atenția, grija și tratamentul corespunzător al forței de muncă angajate pe piața națională și europeană.

Nu poate fi concepută o dezvoltare sustenabilă în absența unei întoarceri oneste a beneficiilor către societatea care generează această dezvoltare. De acest fapt nu s-au convins doar reprezentanții Comisiei Europene care au integrat solidaritatea socială în cadrul programului cu care au primit învestitura, dar și reprezentanții marilor corporații.

În ceea ce-i privește pe partenerii sociali, nu este pentru prima oară când comunitatea dovedește mai multă maturitate decât cei care au ajuns întâmplător să o conducă. Dacă examinăm cererile sindicatelor, observăm trecerea de la simplele solicitări pecuniare la abordări pe termen lung, vizând îmbunătățirea condițiilor de muncă sau corelarea retribuțiilor cu aportul la productivitate și profit.

De aceea, stimați colegi, afirmăm că România are nevoie, în primul rând, de voința politică necesară inițierii unui dialog social real, care să ducă, în timp și prin eforturi concertate ale părților implicate, la un trai decent, echitabil și calitativ comparabil cu cel al cetățenilor europeni din restul statelor UE.

Stabilitatea socială se construiește cu eforturi ale tuturor partenerilor pieței, dar dacă originalitatea cadrului nostru „democratic” acceptă o guvernare cu susținerea explicită a 20% din voturile Parlamentului, este greu să li se ceară

cetățenilor României să accepte o putere clientelară care guvernează exclusiv în folosul unui grup restrâns de persoane.

Vladimir Alexandru Mănăstireanu

#152858

„Din Palatul Victoria, România este văzută în roz”

La data de 5 martie 2008, Guvernul României a emis Ordonanța de urgență nr. 23 privind pescuitul și acvacultura, care, la data intrării în vigoare, abrogă Legea nr. 192/2000 privind resursele acvatice vii.

Ordonanța oprește definitiv pescuitul în Complexul Razelm—Sinoe, ceea ce contravine atât legislației europene, cât și Legii nr. 82/1999, legea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, care specifică faptul că activitățile economice tradiționale sunt garantate.

În aceste condiții, activitatea de pescuit în zona Razelm— Sinoe este interzisă, iar pescarii din localitățile Jurilovca, Sarichioi, Lunca, precum și alte zone nu mai au surse de venit care să le asigure traiul de zi cu zi.

Altă prevedere a acestei ordonanțe contestate de pescari este aceea de interzicere a setcilor, mai ales că sunt considerate unelte tradiționale, Federația „Delta Dunării” a negociat cu ANPA până și mărimea ochiurilor de setcă.

De acord cu celelalte interdicții, respectiv deținerea și folosirea aparatelor și dispozitivelor electrice care distrug resursele acvatice vii, dar nu este posibil să se interzică uneltele tradiționale, în care mulți oameni au investit sume obținute prin împrumuturi la bănci, ipotecându-și locuințele. Rămânând fără nicio sursă de venit, nu s-a întrebat nimeni cum își vor achita aceștia împrumuturile, pentru că ordonanța nu prevede măcar plăți compensatorii cu care pescarii și familiile lor să poată supraviețui.

Într-o întâlnire cu pescarii, președintele ANPA a menționat că este o greșeală regretabilă care s-a produs în enunțul ordonanței date de Guvernul României.

Știind conținutul Ordonanței de urgență nr. 23 din 5 martie 2008, dată de Guvernul României, și cunoscând problemele pescarilor din întâlnirile cu aceștia, constat cu surprindere că cei care guvernează România, deși sunt foarte aproape de terminarea mandatului, nu cunosc adevăratele probleme ale românilor și cât de greu trăiesc aceștia în țara lor.

Emilian Valentin Frâncu

#154905

„Noua Lege „Oltchim” garantează o privatizare corectă”

Președintele Traian Băsescu a promulgat vineri, 11 aprilie, Legea privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea Societății Comerciale „Oltchim” — SA Râmnicu Vâlcea, act normativ inițiat de cinci deputați, între care mă bucur să spun că mă număr și eu.

Promulgarea acestei legi după aproape trei săptămâni de verificare, la Cotroceni, a reclamațiilor formulate de grupul de interese al acționarilor minoritari ai Societății „Oltchim” — SA dovedește justețea demersului nostru, în pofida acuzațiilor care s-au adus referitoare la un așa-zis ajutor de stat.

Acționarii minoritari urmăreau ca, invocând o presupusă stare de faliment (generată scriptic prin diminuarea capitalului social, coroborată cu creșterea datoriilor societății față de stat), să ajungă să obțină controlul asupra unui agent

economic cu un patrimoniu de 10 ori mai mare decât propria lor cotă de participare la societate.

După adoptarea acestei legi, respectând întru totul directivele Uniunii Europene și, concomitent, comportându-se ca un investitor privat prudent, statul român își va recupera creanțele față de „Oltchim” — SA, interesul pieței de capital față de acțiunile societății vâlcene fiind dovedit de prețul la care s-a făcut vânzarea portofoliului deținut la „Oltchim” de către un alt acționar minoritar.

Actualii acționari minoritari vor avea la dispoziție o justă perioadă de preempțiune în vederea achiziționării directe a portofoliului rezultat din conversia datoriei „Oltchim” — SA față de AVAS, după care acțiunile rămase vor fi tranzacționate pe piața de capital.

În acest fel, privatizarea „Oltchim” — SA se va face după toate regulile economiei de piață, ceea ce va garanta viitorul acestui agent economic de care depinde peste 60% din realizarea produsului intern brut în județul Vâlcea.

Mihaela Adriana Rusu

#158505

„Reforma economică a fost făcută de formă!”

Scăderea accelerată a puterii de cumpărare a leului ne confirmă faptul că guvernarea liberală minte când vorbește despre creștere economică sustenabilă. Termenul acesta este vehiculat de așa-zișii specialiști aduși în prim-plan de Alianța de tristă amintire DA.

Creșterea sustenabilă este creșterea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.

Conceptul de creștere sustenabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socioeconomică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socioeconomice și elementele capitalului natural.

Reforma economică a fost făcută de formă. Reforma economică adevărată înseamnă creșterea productivității: facilitarea investițiilor, în special investițiile străine directe (investiții de la firul ierbii) și dezvoltarea capitalului uman.

Liberalii nu înțeleg că modernizarea sectorului energetic necesită investiții importante. Deschiderea și modernizarea acestui sector poate conduce la creșterea productivității și a economiei, în general.

Piața muncii este esențială pentru o economie sănătoasă. În segmentele cu participare scăzută, în special al tinerilor și al celor în vârstă, este nevoie de stimulente care să conducă la creșterea participării acestor două categorii pe piața muncii.

Dezvoltarea capitalului uman necesită reformarea sistemului de învățământ astfel încât să fie mai receptiv la o lume în schimbare, dar și a sistemului sanitar.

Sectorul public trebuie să fie unul eficient și modern, și nu construit pe criterii clientelare. El trebuie să conducă la dezvoltarea infrastructurii publice.

Următorul guvern trebuie să găsească soluții la următoarele probleme esențiale:

a) dezechilibrele interne, care se dezvoltă într-un ritm accelerat și se manifestă prin deficitul de cont curent și inflație;

b) mediul internațional se află într-o etapă de reașezare rapidă, proces care trebuie urmărit cu atenție și care necesită măsuri rapide de echilibrare.

Gheorghe Chiper

#160659

„Creșterea salariilor și valoarea punctului de pensie”

Neîndoielnic, între creșterea salariilor și ajustarea punctului de pensie — în sensul ridicării acestuia până la ponderea stabilită prin lege — există și o legătură de cauzalitate, determinată de raportul obiectiv care se face între dinamica economică și majorarea veniturilor, inclusiv cele provenite din pensii.

S-au comunicat în aceste zile vești bune privind creșterea salariilor medii — cu peste 20% față de perioada corespunzătoare a anului trecut — ceea ce înseamnă, implicit, o creștere economică corespunzătoare. Este adevărat, o bună parte din această creștere este consecința majorărilor de salarii din sistemul bugetar, a altor măsuri de sprijin pentru o mai bună corelare a câștigurilor cu rezultatele economice. Este însă cert că se înregistrează și o creștere salarială determinată de evoluția economică favorabilă.

În această situație, de ce se afirmă că nu sunt resurse pentru creșterea nivelului pensiilor (a punctului de pensie) conform solicitărilor adresate de grupurile PSD din Parlament? Aceasta nu este o acțiune populistă, cum spun unii, așa cum nu este nici intenția guvernamentală de a se devansa creșterea pensiilor (până la nivelul de 45% din salariul mediu) cu o lună mai devreme.

Consider că, indiferent de conotațiile electorale, cerința actualizării punctului de pensie se impune de la sine încă de acum, fiind o problemă de respectare a legii, de consecvență față de angajamentele asumate și față de actele normative elaborate.

Iată de ce apreciez că nivelul estimat al salariului mediu care a fost luat în calcul la fundamentarea bugetului național pe 2008 trebuie revizuit, iar valoarea punctului de pensie, determinată pe baza acestui nivel, trebuie să crească, cu atât

mai mult cu cât, conform datelor statistice recent date publicității, în primul trimestru al anului curent creșterea veniturilor salariale a fost totuși mai mică decât creșterea prețurilor și tarifelor. Asta înseamnă că și pensia medie reală scade, fapt ce impune majorarea ei pe seama celor arătate, care sunt deopotrivă argumente legale, dar și posibilități economice reale.

Ionela Bruchental-Pop

#162837

„Nimeni nu este mai presus de lege” este dictonul consfințit de Constituția României, conform art. 16 alin. (2), îndemn care desigur că, într-o societate cu o democrație funcțională, viabilă, construită pe o fundație solidă, nu se interpretează, ci se respectă și se aplică _de facto_ .

Pe plan intern însă disprețuirea și ignorarea prevederilor acestui articol și a legilor, în general, sunt atribute care pentru anumite persoane din spațiul public reprezintă un veritabil _modus vivendi_ , fiind dispuși să stea la masa negocierilor doar dacă prevederile unei anumite legi, fie ea și fundamentală, pentru o funcționare corespunzătoare a mecanismelor instituționale nu le lezează propriile interese.

În fața unor asemenea abordări comportamentale profund imunde, în care totul se rezumă la propriul interes sau la interesul de grup, relația cu cetățeanul a acestora nu se poate situa decât într-un plan secundar, respectiv cel de votant, după care opiniile și problemele cu care acesta se confruntă devin chestiuni auxiliare, tratate cu indiferență și indolență.

Pe acest gen de model comportamental se pliază cu acuratețe și PNL, care, surescitat în mod constant de către PSD cu dozele necesare de oxigen pentru a se menține la putere, a ținut morțiș, marșând pe sloganul atât de cunoscut „direct la țintă”, să demonstreze încă o dată viabilitatea aforismului: „cine se aseamănă se adună”, neezitând, totodată, pentru a cimenta mariajul, să preia și să promoveze cu asiduitate „candidele practici”, marcă înregistrată PSD.

Astfel, PNL, fără nicio reținere, prin diferiți reprezentanți, a demarat o serie de acțiuni meschine, cu scopul de a-și asigura controlul total al unor instituții, chiar dacă acest lucru implică politizarea unor instituții sau încălcarea unor legi, pe modelul patentat de „tătucii pesediști”.

O primă „bravură” liberală s-a evidențiat la nivelul județului Bihor, prin mutarea absolut hilară și fără viabilitate, strict la moftul unui demnitar liberal originar din zonă, a sediului Ocolului Silvic Vașcău la Sudrigiu, care tinde să devină un fel de Scornicești, cu toate că primăriile din zonă s-au opus și că sediul de ocol de la Sudrigiu este atât de bine... pregătit să preia activitatea, încât nu beneficiază de încălzire centrală, spre deosebire de vechiul sediu, care avea toate facilitățile.

Pe de altă parte, marșând pe același stil „transparent” și „democratic”, PNL tinde, în scurt timp, la avântul luat în a insufla trăiri și credințe liberale tuturor celor care dețin funcții de conducere în zonă, care, în mod sigur, dacă au fost democrat-liberali ocupă alte poziții, dar nu de conducere, să transforme în membri de partid inclusiv pitoreasca floră și faună din zonă.

Alte exemple edificatoare se regăsesc și în zona Pietroasa, unde pădurarul din zonă, care este și consilier local PNL, din profundă lipsă de ocupație, a găsit de cuviință să taie 43 de arbori, specia paltin de munte, extrem de valoroasă, bravură pentru care s-a găsit de cuviință să fie sancționat „drastic” cu reținerea a 10% din salariul pe o lună, la Ocolul Silvic Dobrești, unde se valorifică specii valoroase fără licitație și fără să se respecte prevederile amenajamentelor silvice, la Ocolul Silvic Remeți sau la Ocolul Silvic din Oradea, unde se vinde masă lemnoasă la agenți economici fără licitație, cum prevăd reglementările în vigoare.

Acest gen de comportamente promovate cu naturalețe de către PNL, indiferent de moralitatea sau legalitatea acestora, plasează PNL-ul pe un trend decadent, într-o zonă în care ipocrizia are rol de primadonă, permițând totodată o succintă, dar edificatoare caracterizare prin următorul aforism: „Binevoitori față de umanitate, dar cinici cu fiecare individ în parte”.

Aurel Vlădoiu

#166603

„România europeană și învățământul de partid”

Pentru prima dată în istoria postdecembristă a României Parlamentul a prevăzut în Legea bugetului de stat pe 2008, pentru învățământ, 6% din PIB, practic cu 27% mai mulți bani decât în 2007. În cifre absolute, este vorba despre 36,41 miliarde de lei, ce ar trebui folosiți cu maximă eficiență și responsabilitate pentru creșterea calității actului de învățământ. Pentru creșterea salariilor cadrelor didactice urmează să fie folosite 560 de milioane lei, pentru finanțarea de bază a învățământului preuniversitar, 129 de milioane, iar spre burse vor fi direcționați aproximativ 43 de milioane de lei.

Peste 945.000 de elevi vor beneficia de rechizite școlare, valoarea acestora ridicându-se la 27,0 milioane lei. Pentru transportul elevilor în mediul rural sunt prevăzute facilități în valoare de 150 de milioane lei. Câteva mii de grădinițe și școli vor fi dotate cu mobilier al cărui cost se ridică la 100 de milioane de lei.

Continuarea procesului de informatizare a școlilor va costa 177 de milioane lei. Mai sunt alocați bani pentru programul „Bani de liceu” — 237 de milioane de lei, pentru echipament sportiv și laboratoare — 150 de milioane de lei.

Cei mai mulți bani sunt alocați pentru lucrările de reabilitare a campusurilor școlare, 450 de milioane, și pentru crearea unor școli de arte și meserii pilot, tot 450 de milioane de lei.

Acest imens efort bugetar, tocmai pentru că a fost decis în forul partidelor parlamentare, ar fi putut conduce spre reabilitarea clasei politice, atât de mult discreditată și incriminată de către produsul politic suprem al actualei legislaturi.

Din păcate, semnalele pe care le primesc din teritoriu demonstrează că ne situăm cu consecvență pe calea compromiterii. Aproape toate aceste fonduri menite să restabilească învățământul sunt destinate clienților de partid. La nivelul inspectoratelor școlare, inspectorii generali nu țin cont nici de lege, nici de bunul-simț. Singurul criteriu folosit este cel al apartenenței politice a primarului sau directorului școlii.

Potrivit Monitorului Oficial, Partea I, nr. 266/04.04.2008, suma alocată învățământului vâlcean este de 13,053 de milioane de lei, dar numai șase dintre cele 36 de localități cu primari PSD au beneficiat, cât de cât, de acești bani.

Spre exemplu, școala din satul Dianu, comuna Stroești, a primit suma ridicolă de 5.000 de lei. Celelalte cinci localități au primit sume ceva mai mari dar, oricum, departe de decența necesară în astfel de situații.

Când rostești cuvântul „învățământ”, sigur că te gândești la zecile de mii de cadre didactice care profesează în această vitregită dar, în același timp, nobilă și importantă zonă a societății. Dar, în primul rând, te gândești la milioanele de copii care merg la grădiniță sau la școală, unde li se

spune că trăiesc în Uniunea Europeană, într-o țară a egalității de șanse, a egalității în fața legii, a nediscriminării etc.

Toate acestea ar trebui să genereze și să dezvolte în copii unul dintre cele mai înălțătoare sentimente: patriotismul.

Din păcate, în acești copii nu se va putea dezvolta decât dorința obsesivă de a părăsi cât mai repede țara care le-a furat copilăria și i-a condamnat să învețe în condiții proprii lumii a treia, singura lor vină fiind opțiunea politică a părinților.

Pentru toate acestea, după verificarea prealabilă, cer destituirea inspectorului general al Inspectoratului Școlar Vâlcea.

Ioan Oltean

#179034

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor colegi,

Am simțit nevoia să iau cuvântul pentru că nu cred că trebuie să lăsăm loc unei interpretări greșite și unor informații inexacte.

De dimineață, am fost desemnat de către Biroul permanent să conduc prima parte a ședinței privind declarațiile politice. La ora 8.30 am fost prezent în sală, unde era un singur deputat prezent, domnul deputat Dumitru Bentu.

Am așteptat aproximativ 10 minute, până a venit al doilea deputat, și am deschis ședința consacrată declarațiilor politice, care a continuat până când ultimul vorbitor prezent înscris pe listă și-a epuizat declarația politică. Două, trei minute după aceasta nu s-a mai prezentat nimeni și, în mod normal și firesc, am declarat închisă ședința consacrată declarațiilor politice.

Ulterior, la ora 9.45 — 9.50 am fost sunat de către o consilieră de la Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, care încerca să-mi demonstreze foarte revoltată că ședința durează până la ora 10.00 și cum de mi-am permis să închid lucrările. Pe urmă, domnul deputat Emilian Frâncu, pe același ton amenințător, mi-a reamintit programul și faptul că eu, în dese rânduri, am întârziat și că domnii colegi m-au așteptat.

Domnule președinte, eu nu sunt un om care să accepte minciuna. Este adevărat, și sunt aici în sală colegii care în fiecare marți sunt prezenți la declarațiile politice, pe care îi rog să ia cuvântul și să confirme sau să infirme: într-o singură dimineață am întârziat, cred că 25 de minute sau o jumătate de oră, nu-mi amintesc exact, pentru că nu am fost anunțat că eu prezidez ședința. Domnul director Popescu m-a anunțat în timp ce eram în mijlocul de transport în drum spre sediul Parlamentului.

În rest, în fiecare dimineață, la ora 8.30 fix am fost la microfon, pentru a deschide lucrările, și le-am condus până la ora 10.00, conform spiritului și literei regulamentului.

De aceea, rămân extrem de surprins, neplăcut, evident, de reacția celor doi colegi și a unui coleg de la PSD, și-mi pare rău că a luat o atitudine absolut nejustificată, și mai ales față de atitudinea domnului deputat Frâncu, care a fost amenințător cu mine la telefon, iar inexact și incorect în informarea prezentată la acest microfon.

Din câte știu eu, domnule președinte, atunci când ordinea de zi se epuizează sau în sala de ședințe nu există cvorum, nu există vorbitori, lucrările se suspendă sau se întrerup și se reiau conform programului stabilit de către Biroul permanent. N-am făcut altceva decât să respect întru totul acest program.

De aceea, v-aș ruga să aveți în vedere acest lucru, și este bine ca toți colegii noștri să fie corect informați. Vă mulțumesc.

Gheorghe Barbu

#192171

## Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Din punctul nostru de vedere, acest proiect face o extindere nejustificată și încalcă principiile legii inițiale.

Vă reamintesc că legea inițială se referă la accidente de muncă și boli profesionale și o extindere la bolile legate de profesie nu face altceva decât să distrugă principiile inițiale ale legii.

Am să dau aici câteva explicații ale motivațiilor pentru care au fost făcute. Într-adevăr, medicii de medicină a muncii pot trimite, în secții specializate de medicină a muncii și boli profesionale, bolnavii care sunt suspecți de o boală profesională. Pot face acest lucru fără să fi făcut toate analizele și determinările necesare, pentru că o boală profesională se declară pe o procedură cu totul și cu totul specială, nu ca o boală legată de profesie, care se găsește într-o hotărâre de guvern.

În aceste condiții, problema este următoarea: în secțiile de boli profesionale sunt puțini pacienți. Regula este că medicii de medicina muncii sau alții trimit pacienți în secțiile specializate, pentru a-și sprijini colegii în ceea ce privește tratamentul.

Ulterior, Casa Națională trebuie să facă decontări, pentru că se constată că ei nu au o boală profesională, eventual au o boală legată de profesie.

În aceste condiții, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au dat un ordin în care nu decontează decât aproximativ 30% din cazuri. Or, nu aceasta este procedura.

Sigur, colegii noștri din Comisia pentru sănătate și familie sunt de acord cu așa ceva, pentru că scapă de o grămadă de bani decontați din bugetul asigurărilor de sănătate și-i trimit către bugetul asigurărilor de accidente de muncă și boli profesionale. Procedura este aceea care este stipulată de lege. Altfel, nu se mai face niciun fel de prevenție și niciun fel de măsuri pentru ca locurile de muncă să fie adaptate în așa fel încât să nu existe boli profesionale sau boli legate de profesie.

Aș vrea, doamnelor și domnilor colegi, să înțelegeți acest lucru și din următorul motiv: bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale a fost diminuat cu 50%, repet, cu 50%, prin Legea bugetului pentru acest an.

În aceste condiții, ducându-i milioane de pacienți posibili pentru boli legate de profesie, face ca acest buget să nu-și mai poată atinge în niciun fel scopul.

Aceasta este poziția și drept urmare nu vom susține acest proiect al acestei inițiative legislative. Vă mulțumesc.

Nicolae Popa

#208861

Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,

Vreau să fac o precizare ca să restabilim adevărul. Domnul deputat Dumitriu, cu toată considerația pentru Domnia Sa, îmi este și prieten, nu are dreptate. Nu este pur electorală și nu are de ce să fie, atâta timp cât acest proiect de lege s-a elaborat de către cei doi inițiatori acum un an și jumătate, și nu de 4 ani. Că s-a nimerit acum și s-a întâmplat să fie în preajma alegerilor locale, este o altă chestiune, care nu are nicio relevanță.

Ca deputat de Alba, sigur, am fost implicat și am luat o anumită poziție față de această investiție de la Roșia Montană, „Gold Corporation”, mai nou „Gabriel Resources”, investiție care de la începuturile ei a fost cu cântec. Au fost diverse suspiciuni asupra modului în care s-au făcut aceste concesiuni, în care s-au făcut aceste tranzacții între societatea respectivă și statul român. Dacă la început statul român avea 80% și această societate de la Roșia Montană, „Gold Corporation”, avea 20%, prin care licitaseră doar haldele de steril, în câțiva ani de zile, această societate a devenit ea majoritară cu 80% și statul român cu 20%, iar astăzi, când facem o analiză foarte serioasă asupra componenței acționariatului, vom vedea că statul român mai are numai 2%.

Deci iată, stimați colegi, cam până unde s-a mers. Evident că noi trebuie să avem în vedere ceea ce este mai bine de făcut. Noi nu suntem împotriva investiției și nici nu vrem s-o închidem, nici nu vrem să izgonim investitorii din zonă, departe de noi gândul acesta. Noi suntem împotriva folosirii acestei substanțe poluante, care este cianura. Și mai suntem împotriva unui lucru care pe noi ne doare, cel puțin pe cei din Munții Apuseni, județul Alba, și anume că, după această investiție, va rămâne acolo un lac de cianuri de mărimea lacului Vidraru. Deci dați-vă și dumneavoastră seama ce lăsăm copiilor noștri! Lăsăm un câmp poluant, în loc să lăsăm o atmosferă cu aer ozonat, să lăsăm sănătate pentru copiii noștri și așa mai departe.

Deci, din acest punct de vedere, eu cred că acest proiect de lege trebuie retrimis la comisie, trebuie analizat cu foarte multă înțelepciune și cu foarte multă răbdare, pentru că sunt și alte metode prin care se poate extrage aurul, este adevărat, mai costisitoare, dar asta nu înseamnă că noi trebuie să cedăm tot timpul și să lăsăm în urma noastră acele halde și acele lacuri de steril care nu fac altceva decât să distrugă sănătatea oamenilor. Spuneam, la un moment dat, că în locul unor salbe de lacuri în care să avem pești, să avem vegetație, să avem păsări, o să lăsăm o salbă de lacuri cu cianură, în care vom avea parte de o natură moartă.

De aceea și eu, în numele Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, susțin retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege.

Vă mulțumesc.

Ioan Bivolaru

#214125

Domnule președinte, Stimați colegi,

Proiectul de lege care a fost înaintat de către cei doi inițiatori sigur că a suscitat extraordinar de multe controverse, și în cadrul Comisiei pentru industrii și servicii s-au dezbătut în foarte multe ședințe ale comisiei aceste prevederi.

De la această tribună, ni se propune să fiți de acord cu restituirea, reîntoarcerea la comisie a proiectului, pe ideea spusă de domnul deputat Popa, printre alții, și anume de a gândi și a fi mai înțelepți în momentul în care putem să finalizăm un astfel de raport.

În primul rând, țin să vă informez că un astfel de text, cum a fost introdus în propunerea inițială, nu are sediul, sub nicio formă, în Legea minelor. Este un text de sine stătător, care vizează o anumită problemă tehnologică. Legea minelor nu conține nicio prevedere care ține de tehnologii. Acolo se referă la cu totul altceva.

Din această perspectivă, sigur că această comisie și-a permis să modifice titlul, în ideea că se dorește să iasă ceva din această inițiativă.

În al doilea rând, există o directivă europeană care nu îngrădește total astfel de proceduri tehnologice. S-a ținut cont și de acest lucru.

În al treilea rând, Guvernul nu și-a permis să trimită la nivelul comisiei respective o anumită evaluare, atât a situației de aprobare a acestei inițiative, cât și în situația de respingere a acestei inițiative.

Este nevoie de o evaluare foarte serioasă nu din punct de vedere tehnologic, ci din punct de vedere economic, deoarece au fost eliberate foarte multe licențe de explorare în acest domeniu în anii anteriori și aveam nevoie de astfel de informații: ce se întâmplă dacă toate aceste licențe se întrerup brusc și nu mai au dreptul să fie folosite?

Din această perspectivă, a apărut ideea că aceste proceduri tehnologice pot fi eliminate treptat, într-o anumită perioadă. Guvernul s-a pronunțat: în 5 ani de zile, și cu asta a încheiat și și-a declinat orice altă responsabilitate.

Eu sunt de acord cu multe puncte de vedere care țin de nocivitatea care este reclamată de aceste proceduri și sigur că este nevoie de o decizie politică foarte însemnată pentru a adopta o astfel de prevedere, în sensul eliminării totale a unei astfel de tehnologii. Este un mare adevăr. Dar, pentru acest lucru, în primul rând Guvernul este cel care trebuie să se pronunțe și să nu arunce această pisică în curtea Parlamentului ca, după aceea, să apară supoziții că la comisiile respective sau la comisia respectivă se tergiversează multe luni de zile în a găsi răspunsul pentru a-l trece într-un raport, pe când, acum, aici, ne contrazicem și spunem: „Haideți să reîntoarcem la comisie, să găsim o formulă mai înțeleaptă!”, și înțelepciunea sigur că înseamnă dezbatere, aplecare.

Înțelepciunea nu se regăsește într-o dezbatere de o jumătate de oră sau de 5 minute, ceea ce înseamnă că începem să ne luminăm că, într-adevăr, este o problemă mult prea serioasă, care nu poate fi consumată într-o ședință, două a unei comisii de specialitate. Comisia asta a gândit după multe dezbateri și, vă rog să rețineți, chemări la rampă și ale tuturor celor implicați, aceste interdicții, sigur că s-ar putea să le convină economic sau să nu le convină economic.

Din această perspectivă, comisia v-a înaintat un proiect de raport. În acest context, proiectul de raport nu face decât să vă dea și dumneavoastră posibilitatea să vă exprimați mai larg decât s-a putut exprima restrâns comisia de specialitate și sigur că orice decizie a Camerei va fi cea pe care Camera trebuie să o dea, fără să mai citim SMS-urile care se dau și care sunt și ele democratice până la, eu știu, înjurăturile de mamă.

Iulian Iancu

#219027

## Stimați colegi,

Avem în dezbatere una dintre propunerile legislative care a făcut, dacă vreți, a ajuns să producă interesul celei mai mari părți din toate componentele structurii sociale. Aș vrea să-i felicit pe inițiatori că au găsit o astfel de inițiativă care dă

dimensiunea reală a unei dezbateri parlamentare și esența existenței unei comisii parlamentare în procesul legislativ.

Practic, această propunere legislativă a adus la aceeași masă a dezbaterilor de la organisme neguvernamentale, în toată structura lor, de la cei care sunt pro și până la cei care vehement sunt contra, dar, de asemenea, a adus la aceeași masă a dezbaterilor specialiști, reprezentanți ai institutelor de cercetare din domeniu, experți în activitatea minieră, până la reprezentanții Academiei, inclusiv, prin persoana domnului președinte al Academiei, Haiduc.

Dezbaterile noastre, așa cum știți, s-au desfășurat în mai multe sesiuni; n-a ținut mai puțin de trei ore fiecare sesiune de dezbatere.

Am avut invitați și am fost onorați de prezența și intervenția domnului președinte al Camerei Deputaților, domnul Bogdan Olteanu, ministrul mediului, ministrul economiei și finanțelor, domnul Vosganian, reprezentanții acestor ministere, președintele Autorității Naționale a Resurselor Minerale, toată lumea a putut să-și prezinte punctul de vedere, astfel încât noi, astăzi, să putem dezbate și să decidem în cunoștință de cauză.

Dumneavoastră, evident, cei care sunteți din alte domenii de specialitate, poate nu sunteți la fel de bine acomodați cu această terminologie și cu implicațiile folosirii unei astfel de tehnologii, ați putea decide așa cum ni s-a propus inițial: da sau nu.

Din păcate, implicațiile de natură economică, socială ale unei astfel de propuneri și mai ales în cazul unei decizii de acest format, da sau nu, sunt foarte mari.

De aceea, comisia și-a asumat cu toată responsabilitatea analiza fiecărui argument. Am plecat de la a analiza ceea ce s-a spus vehement, nu, pentru că este o otravă, până la a asculta argumentele celor care susțineau că cianura este o substanță chimică pe care o regăsim atât în procese tehnologice legate de placarea metalelor, de producere a substanțelor necomestibile: vopsele, adezivi, producția nailonului, până la produse cosmetice. Practic, ni s-a demonstrat, în cadrul dezbaterilor, că doar 20% din modul de utilizare a cianurii la nivel mondial este alocat domeniului minier.

Însă aceste argumente au fost, din păcate, concentrate, în mare parte, prin luările de cuvânt în comisie, împotriva unui singur proiect, și așa s-a și susținut la un moment dat, că această propunere legislativă se adresează interzicerii proiectului de la Roșia Montană.

Noi am încercat, să explicăm că în cadrul unui proces legislativ nu poți să elaborezi și să susții un proiect de lege pentru a interzice un proiect industrial. Noi aici interzicem o substanță chimică și trebuie să avem în vedere toate implicațiile economice și sociale ale unei astfel de decizii.

De aceea, am avut în vedere, atunci când s-a luat în dezbatere fiecare argument, care sunt implicațiile, inclusiv cele legate de proiectul Roșia Montană, și am putut constata, stimați colegi, că, pe de o parte, Guvernul a decis să susțină această tehnologie, și în consecință a dat un aviz în acest sens, ca, după câte luni, să revină asupra propriului aviz și să se pronunțe negativ. După care, în timpul dezbaterilor în comisie, ministrul mediului s-a declarat împotrivă, ministrul economiei și finanțelor s-a declarat pentru susținerea proiectului, având în vedere că sunt implicații de natură economică, socială etc.

Ca atare, Guvernul nu a avut curajul să ia o decizie fermă, așa cum a încercat ulterior să dea de înțeles prin reprezentanții săi și mai ales prin... iată, chiar și astăzi s-a spus aici că Partidul Național Liberal se pronunță vehement împotriva folosirii acestei tehnologii, când era mult mai simplu Guvernul să intervină printr-o ordonanță de urgență, printre multe alte ordonanțe de urgență pe care le-a dat, și să interzică imediat această tehnologie. Se punea capăt discuțiilor pe toate aspectele și n-am fi avut nici astăzi o dezbatere prelungită în acest sens.

Dar, nefăcând Guvernul acest lucru, am fost obligați să luăm în considerare absolut toate aspectele și de aceea dumneavoastră aveți în raportul comisiei prevederi, sunt amendamentele, se referă în mod expres la faptul că această tehnologie se va aplica în România numai respectând directiva Uniunii Europene, care intră în vigoare de la 1 mai 2008, adică exact peste câteva zile. În acea directivă se prevede expres modalitatea de utilizare a acestei tehnologii și părțile pe milion privind evacuarea de cianură în deșeuri, respectiv: 50 de părți pe milion începând cu 1 mai 2008; 25 începând cu 1 mai 2013 și 10 începând cu 1 mai 2018. Practic, Directiva europeană a ajuns să se pronunțe după o dezbatere de șase ani, nu de șase luni, cum am făcut noi; șase ani s-a avut în dezbatere, și cauza acestei realizări, a acestei directive o reprezintă, din păcate, accidentul de la Baia Mare.

Care a fost pe fond teza de bază și susținută de inițiatori în comisie? Temerea că nimeni nu va reuși să respecte cu adevărat această tehnologie în operare, și atunci vom avea parte de accidente. Ca atare, veți regăsi un amendament care spune expres că: „Ministerul Mediului se va asigura de prelevarea de probe zilnic din iazul de evacuare a deșeurilor, astfel încât dacă într-o singură zi se va remarca depășirea se va sista imediat activitatea, practic activele acelui operator vor fi preluate și nu va mai avea dreptul asupra lor până când nu vor fi înlăturate imediat”... și orice implicație asupra depășirii, într-o singură zi, a acelor emisii.

După care, s-a avut în vedere faptul că noi vorbim și s-a pus accentul pe proiectul Roșia Montană, dar timp de 17 ani acolo populația din acea zonă n-a avut parte de niciun alt fel de demers din punct de vedere economic. Și, în consecință, veți mai găsi un amendament care se referă în mod direct și obligă Guvernul să realizeze un program național pentru dezvoltarea economică și socială a tuturor activităților miniere care au acest regim.

În consecință, comisia a avut în vedere toată problematica și, prin amendamentele prevăzute acolo, a ținut seama, pe de o parte, de directiva europeană, pe de altă parte, de măsuri concrete pentru activitățile și modalitatea de exploatare din România.

Și, ca atare, în fața dumneavoastră, astăzi, este un material complex, nu este doar o frază de genul: da sau nu. Este un material care abordează atât cât s-a putut în cele șase luni problematica, în toată complexitatea ei, astfel încât să nu putem risca nimic în momentul în care o astfel de activitate se va desfășura în România.

De asemenea, vreau să vă spun, Guvernul, prin avizul său, a subliniat și a susținut că este necesară acordarea unui termen de cinci ani de zile grație societăților care își desfășoară activitatea în acest domeniu. Prin urmare, Guvernul a susținut această activitate și a dat și un termen de grație de cinci ani de zile. Veți regăsi acest amendament, practic, exact pe termenul susținut de Guvern, astfel încât toți cei care au tehnologii și sunt... au licențe de exploatare acordate de acest Guvern să poată să-și adapteze tehnologiile, astfel încât să respecte întocmai prevederile directivei europene. Și acest amendament îl veți găsi în raportul comisiei.

Iată care a fost modalitatea de abordare a comisiei.

Nu ne-am permis să vă prezentăm, să venim în fața dumneavoastră cu o abordare simplă „da”, „nu”, și de acolo încolo dezbateri încă șase luni de zile, strict politice, pentru cât este de periculos sau nu. Nu! Am făcut în așa fel încât dumneavoastră să puteți dezbate pe seama acestor amendamente fenomenul în toată complexitatea lui.

Vă mulțumesc.

Bogdan Olteanu

#233343

Stimați colegi,

În primul rând, ca să fiu foarte explicit, parlamentarii liberali doresc discutarea acestei legi, adoptarea ei în formă inițială, cu un amendament formulat de domnul deputat Antal, pe care-l voi susține, și respingerea amendamentelor formulate de comisie.

Dacă astăzi susținem retrimiterea la comisie, o facem pentru că ne temem că, fiind o lege organică, ea n-ar putea strânge numărul necesar de voturi pentru a interzice cianurile astăzi și înțelegem că mai sunt necesare negocieri la nivelul grupurilor parlamentare.

Mai este necesar să reamintim unora dintre grupurile parlamentare prezente în sală angajamentul politic al liderilor lor, mai recent sau mai vechi, de a vota pentru proiectul de lege așa cum a fost formulat inițial. Din păcate, în anumite cazuri s-a uitat, atunci când s-a discutat în Comisia pentru administrație, atunci când s-a discutat în Comisia pentru industrii, și angajamentele politice nu s-au regăsit în vot, la comisie.

Vreau să fiu, de asemenea, extrem de explicit atunci când facem diferențierea dintre proiectul de la Roșia Montană, pe ai cărei reprezentanți îi salut printre asistenții la aceste lucrări, și discuția referitoare la cianuri în general. Da, actuala guvernare este și împotriva proiectului de la Roșia Montană și își asumă responsabilitatea de a-l respinge pe cale administrativă, pentru că nu îndeplinește condițiile legale, dar aceasta nu are nicio legătură cu interzicerea cianurilor. Știm că sunt mai multe proiecte în acest moment, știm că există proiecte private, știm că există proiecte ale statului român care funcționează și, din acest motiv, atât Guvernul, cât și parlamentarii liberali, parlamentarii UDMR, parlamentarii PRM au susținut acel amendament prin care să se introducă o perioadă tranzitorie, în care exploatările în curs să se poată adapta. Este normal să fie așa, trebuie să ținem cont de considerentele tehnice și considerentele sociale și trebuie să oferim industriei posibilitatea să se adapteze la realități, dar asta nu înseamnă să-i oferim posibilitatea pe vecie, așa cum face actuala propunere legislativă a comisiei.

În sfârșit, s-a invocat faptul că aurul de la Roșia Montană, că tot despre Roșia Montană vine vorba până la sfârșit, nu poate fi exploatat altfel. Nu poate fi exploatat altfel acum, dar acum 100 de ani nu existau cianuri și acum există. Acum 50 de ani nu existau fluoururi și acum există.

Vor apărea noi tehnologii, vor apărea tehnologii ecologice și tehnologii care să permită exploatarea în filon, fără a distruge patru munți din Munții Apuseni.

Cred că putem aștepta cu răbdare. România va avea nevoie de aur și peste 20 de ani, și peste 50 de ani și peste 100 de ani, iar aurul nu pleacă din România până când apare o nouă tehnologie.

Iulian Iancu

#240653

Stimați colegi,

S-a întâmplat ceea ce din păcate nu am dorit niciunul dintre noi. Riscăm să picăm într-o dezbatere strict politicianistă, și nu o dezbatere serioasă, argumentată, așa cum am încercat să facem în cadrul comisiei.

Aș vrea să vă spun că Senatul a respins propunerea legislativă și am să vă spun de ce. Senatul, atunci când a respins propunerea legislativă, a avut în vedere punctul de vedere exprimat de către Guvern, respectiv Guvernul României, pe semnătura domnului Tăriceanu, a spus explicit: „Prin adoptarea acestei inițiative legislative va fi împiedicată derularea unor proiecte miniere ce vor fi dezvoltate în România, ca urmare a acordării unor licențe de concesiune pentru explorare, exploatare, pentru punerea în evidență de resurse minerale auroargintifere obținute conform prevederilor Legii minelor”.

De asemenea, revine la adresă și transmite faptul că „Guvernul susține adoptarea acesteia, cu mențiunea că în text trebuie introduse prevederi prin care să se acorde operatorilor economici un termen de 5 ani pentru adaptarea tehnologiilor și prelucrarea la noile cerințe”.

Stimați colegi,

Nu se poate, atunci când avem un Guvern care, pe de o parte, transmite comisiilor de specialitate, transmite celor două Camere informații și date în cuprinsul a 5 pagini, argumentat, invocându-se Directiva Uniunii Europene, ca apoi, fără nicio explicație, să revină asupra deciziei și să spună „Nu”, lăsând toată responsabilitatea plenului Camerei Deputaților.

Noi, prin dezbaterile din comisie și amendamentele introduse — și aici vreau să dau răspuns și temerii exprimate puțin anterior, atunci când s-a spus că am invocat Baia Mare, da, am invocat Baia Mare pentru că în dezbaterile noastre toată lumea s-a concentrat continuu pe proiectul Roșia Montană, noi am ținut și am avut în vedere evitarea oricărui risc, inclusiv cel de genul Baia Mare, care a stat la baza realizării Directivei. Și revin: Directiva a făcut obiectul unei analize pe timp de 6 ani de zile și, odată adoptată la nivelul Comisiei Europene, consultată Comisia Europeană a spus clar: Directiva este foarte bună și asupra ei nu se va reveni.

Or, în aceste condiții, noi, în cadrul dezbaterilor și în amendamente avem expres preluate prevederile Directivei. Iar legat de tehnologie, repet, s-a spus foarte clar, se vor preleva probe în fiecare zi din acel iaz, astfel încât iazul să fie asigurat cu biodiversitate, cu plante, cu pește, și într-o singură zi dacă se va depăși cota de părți pe milion acel agent economic își pierde drepturile asupra licenței, drepturile contractuale și drepturile asupra activelor corporale și necorporale, până la înlăturarea definitivă a oricărui prejudiciu. Or, ce operator va mai putea să riște în condițiile unor astfel de amendamente?

Dar acesta este genul de dezbatere pe care noi, comisia, vi l-am propus, și nu unul simplist, în care să discutăm la modul general despre o substanță chimică. Mulțumesc.

Eckstein Kovács Péter

#244313

Domnul Bivolaru susține că acest proiect nu își are locul în Legea minelor. Trebuie să recunosc că nu am descoperit o noutate, nu am descoperit roata prin acest text. Am consultat legislația țărilor care au interzis utilizarea cianurilor în minerit. Este vorba despre landuri din Germania, Turcia, Cehia.

M-am oprit asupra textului — pe care l-am adaptat pe undeva condițiilor noastre — din legea cehă, care este în Legea minelor. Locul și-l are la art. 4 din Legea nr. 85, Legea minelor, care prevede condițiile în care se poate exploata o exploatație minieră. Aici una dintre condiții credem noi că trebuie să fie neutilizarea cianurilor.

Așa cum a arătat domnul deputat Popa, noi vorbim și nu vorbim despre Roșia Montană. Această inițiativă are un caracter de generalitate și ceea ce s-a mai spus, că s-au dat mai multe licențe, 20 de licențe... Păi, dragi colegi deputați, asta înseamnă că vor să ciuruiască Apusenii, asta înseamnă că nu numai „Gold Corporation”, ci alte nu știu câte firme vor să vină și să deverseze cianurile în munții noștri.

S-a invocat aici, de data asta de domnul Iancu, că se utilizează cianura și în industria cosmetică. Da, dar nu sute de mii de tone de cianură. Acesta este pericolul. Din această cauză, noi am limitat interzicerea cianurilor la exploatările de aur și argint.

Ceea ce din punct de vedere politic s-a susținut aici, că este o încercare de a arunca pisica în ograda Parlamentului: este o inițiativă legislativă inițial a parlamentarilor clujeni, au fost ceilalți doi colegi de la PNL, respectiv de la PSD. Nu au fost prezenți, nu au avut posibilitatea să o semneze, dar a pornit ca o inițiativă a senatorilor clujeni. O dovadă că Guvernul prima dată a spus, a dat un aviz nefavorabil, pentru că... cine a fost raportorul? Această Agenție pentru Resurse Miniere, care este interesată în păstrarea și, mai mult, dezvoltarea mineritului. Acesta este viitorul României! Să deschidem cât mai multe mine și să poluăm cât mai mult România.

După ce probabil s-a mai schimbat și ministrul mediului, care s-a aplecat mai energic asupra proiectului, pe de altă parte a văzut și Guvernul reacția opiniei publice și aici reacția opiniei publice este categoric pentru interzicerea cianurilor în România, eu spun că reprezentanți ai societății civile, înalte fețe bisericești de la toate cultele, Academia Română, directorul Muzeului de Istorie a Transilvaniei, toți s-au exprimat la unison.

Și aici mai este o chestiune — și cu aceasta o să închei și vă rog să mă scuzați că am fost prea lung —, înțelegerea politică. Eu, când a venit colegul meu și a spus că Partidul Democrat..., credeam că spune „Da, suntem de acord cu proiectul”, dar este de acord cu amânarea! A invocat domnul Olteanu faptul că aici au fost înțelegeri politice și aici cred că, într-adevăr, profitând și de o eventuală retrimitere la comisie, este bine ca nu unul și altul dintre deputați să exprime punctul de vedere personal, ci partidele politice, grupurile parlamentare să exprime un punct de vedere.

Eu am fost pentru retrimitere din punct de vedere, dacă vreți, procedural, pentru că, dacă plenul Camerei Deputaților respinge raportul, atunci se respinge și amendamentul propus de colegul Antal.

Ca atare, eu solicit, domnule președinte, dacă sunteți de acord ca la retrimitere să dați indicația Comisiei pentru industrii, care nu este o comisie juridică (nu este, da?), să reflecteze. Dacă dau un raport de respingere, nicio problemă, amendamentele au dreptul să le facă, dar să nu o schimbe radical, pentru că nu este procedural. Și, dacă puteți, să le acordați un termen în care să depună raportul suplimentar. Mulțumesc.

Gheorghe Funar

#248182

Vă mulțumesc, domnule președinte al Camerei Deputaților.

## Doamnelor și domnilor deputați,

Vă mulțumesc și eu, la fel ca și colegul senator Eckstein Kovács Péter, pentru seriozitatea cu care ați abordat propunerea noastră legislativă și am convingerea că prin votul dumneavoastră veți susține propunerea noastră.

Am rămas neplăcut surprins în calitate de coinițiator al acestei propuneri legislative, constatând faptul că la Comisia pentru industrii s-a fabricat un alt proiect de lege, care vizează folosirea cianurii.

Propunerea noastră legislativă este limpede: interzicerea folosirii cianurilor la exploatarea aurului în România.

Îmi pare rău că a încercat să vă inducă în eroare distinsul președinte al Comisiei pentru industrii, pe care îl apreciez și cu care am colaborat foarte bine. Domnia Sa, crezând că dumneavoastră nu ați acordat suficientă atenție textului și amendamentelor, v-a vorbit astăzi de la aceste microfoane fără să pună punctul pe i, respectiv a fost croită o altă inițiativă legislativă care vizează folosirea cianurilor. Primele două puncte ale acestui nou proiect de lege vizează folosirea cianurilor în proiectele noi, care vor fi acceptate după intrarea în vigoare de la 1 mai anul acesta a Directivei 2006/21/CE și, după aceea, fără niciun temei legal, la care nu poate face nicio trimitere distinsul deputat Iancu, președintele comisiei, inițiatorii amendamentului de la PSD m-au surprins din nou că nu există disciplină în acest partid. Președintele Mircea Geoană a declarat că PSD-ul este împotriva folosirii cianurilor.

Unii deputați poate nu au aflat ce a zis președintele partidului, ce a declarat public și au venit și au propus alături de alți deputați de la PD-L un termen de grație de 4 ani, deci 4 ani de zile cei care exploatează aur în România cu cianură să poată folosi în continuare cianura.

S-a făcut referire la un proiect de exploatare a aurului, cel de la Roșia Montană, unde să se folosească 200 de milioane de kilograme de cianură. Tehnologia respectivă prevede, am

studiat documentația, legea românească, 8 straturi impermeabile pe fundul lacului de decantare din apropiere de Abrud. Tehnologia celor de la Roșia Montană, „Gold Corporation”, prezentată la Ministerul Mediului, nu prevede niciun strat impermeabil, deci cianura va ajunge în apa freatică.

Specialiștii de marcă care au participat la dezbaterile din comisii au relatat că zilnic se vor evapora circa 136 de kilograme de cianură. Colegi de-ai dumneavoastră au pus punctul pe i și au spus: „cianura este otravă”. Avem și dumneavoastră aveți de decis dacă poporul român să fie otrăvit cu cianură sau nu.

Eu susțin propunerea de retrimitere la comisie, care a fost formulată de mulți dintre dumneavoastră, și după avizul și al Comisiei pentru sănătate să reluăm dezbaterile. Vă mulțumesc pentru atenție.

Iulian Iancu

#252163

## Stimați colegi,

Sunt obligat să revin, pentru că stimatul nostru coleg, domnul senator Funar, a încercat să sugereze ideea că eu am încercat să vă dezinformez. Este exact contrariul a ceea ce Domnia Sa a făcut. Eu am încercat... atât în activitatea desfășurată cu întreaga comisie, să abordăm cât se poate de serios acest proiect.

S-a sugerat ca și cum România ar fi în această situație, neglijându-se faptul că Finlanda, Suedia, Franța, Spania, Turcia, toate folosesc această tehnologie în continuare. De asemenea, Uniunea Europeană a stabilit printr-o directivă modalitatea în care această tehnologie trebuie valorificată și utilizată.

Prin urmare, nu am încercat să vă dezinformăm. Dimpotrivă, am încercat să evităm o dezbatere politicianistă, așa cum s-a spus aici, reducându-se totul la o substanță chimică, respectiv cianură. Abordând astfel problema, toată lumea, fără excepție, va fi împotriva acestei substanțe chimice. Nu este aceasta teza. Iar dacă ar fi să abordăm problematica așa cum a fost propus proiectul, stimați colegi, am interzice o ramură economică în totalitatea ei în România. Cine își asumă această responsabilitate, neținând seama de o legislație la nivel european și neținând seama de acele prevederi care pot fi impuse, astfel încât, așa cum s-a spus că toată cianura va ajunge în lac, este evident eronat și, prin ceea ce propunem noi, se evită exact acest aspect. Iar în comisie s-a spus foarte clar: s-a luat în calcul chiar eventualitatea abordării printr-un amendament special de populare bioactivă a iazurilor cu pești, cu plante speciale, pentru a demonstra și a supraveghea, și a securiza, și a avea o siguranță deplină în exploatare.

Or, abordând problema așa cum s-a pus și în finalul dezbaterii de astăzi, noi nu ținem seama de soarta și aspectele legate strict de viața economică și socială a întregii zone în care avem exploatări miniere și în special a zonei Roșia Montană, pentru care s-a făcut de fapt acest proiect. Nu aceasta este abordarea noastră, nu facem proiecte de lege pentru o singură activitate.

De asemenea, avem în vedere complexul de aspecte economice și sociale pe care le implică o propunere legislativă.

Mulțumesc.

Aurelia Vasile

#255443

Mulțumesc, domnule președinte.

Grupul Partidului Social Democrat este de acord să fie retrimis proiectul la comisie, dar doresc să fac câteva remarce.

În acest proiect de lege nu apare nicăieri Roșia Montană. Ca un partid care trebuie să apere interesele celor care au nevoie de un salariu și de un loc de muncă, ca un partid care trebuie să apere investiția celor care au activitate în această zonă trebuie să remarc că nu pot să fiu de acord cu interzicerea în totalitate a unei ramuri, în condițiile în care conduce la 50.000 de șomeri și la falimentul multor societăți comerciale.

Dacă inițiatorii proiectului de lege ar fi venit și ar fi indicat și care este tehnologia care trebuie pusă în loc, în condițiile în care în acest moment nu există în România — și pot să vă informez că doar în Africa de Sud în acest moment se implementează un sistem care să înlocuiască acest sistem al exploatării și cianurării —, în condițiile în care am fi prima țară de pe glob care am interzice acest lucru, aș dori să întreb ce se întâmplă cu, știu eu, industria farmaceutică, care folosește, la fel, cianurile, cu alte activități industriale.

În acest moment, eu cred că Uniunea Europeană a luat cea mai înțeleaptă măsură în momentul în care a inițiat și a aprobat directiva, care este obligatorie pentru toate țările membre.

Și noi, prin amendamentele pe care le-am adus acestui proiect de lege, nu am făcut decât să reașezăm punctul de vedere al Uniunii, în condițiile în care să respectăm cu strictețe termenele care sunt impuse de către Comunitatea Europeană. Dacă în Comunitatea Europeană aceste lucruri vor fi rezolvate în perioada anilor care sunt reprezentantivi în condițiile reducerii și refacerii mediului, și România trebuie să se alinieze. Nu putem să fim mai catolici decât Papa, în condițiile în care cineva face un proiect de lege numai pentru

S-a solicitat reluarea dezbaterilor și a votului final pe această reexaminare.

Doresc să fac, stimați colegi, precizarea că acest proiect se găsește pe ordinea de zi printr-un vot al Biroului permanent și al Comitetului liderilor, cu care eu nu am fost de acord.

Nu cunosc procedura pe baza căreia un proiect respins poate fi repus pe ordinea de zi. Probabil că există justificări.

Eu îmi voi face datoria ca președinte al Camerei Deputaților și voi conduce lucrările, dar am dorit să fiți informați despre aceste chestiuni procedurale.

Inițiatorii, vă rog, la susținerea proiectului.

Domnule Dumitriu, vă dau cuvântul pe procedură, la dezbateri.

- Inițiatorii?

Nu se găsesc în sală.

- Punctul de vedere al comisiei?

Cristian Rădulescu

#260660

Este într-adevăr o lege asupra căreia au fost multe discuții și procedural, de asemenea, s-a ivit o situație poate fără precedent, care a complicat mult înțelegerea acestui caz.

De aceea, orice declarații făcute de la această tribună pentru a convinge pe cineva... trebuie ca acea persoană să știe tot istoricul pe fond și pe procedură al acestui proiect. Nu voi face acest istoric, însă. Este foarte complicat.

Revenind la vremurile noastre, Comisia juridică a fost sesizată să dea un punct de vedere asupra situației procedurale fără precedent. În iunie anul trecut s-a supus la vot acest proiect de lege, s-au respins toate articolele și s-a respins și titlul, după care s-a trecut la votul final.

Practic, legea aceasta, care nu mai avea nici cap, nici corp, nici coadă, nu a fost lăsată nici să moară. Comisia juridică a opinat că ea trebuie pusă pe ordinea de zi a Camerei pentru a sfârși într-un fel această situație și nu pot să-i acuz în acest caz realmente fără precedent, neprevăzut în regulamentele noastre, că ar fi făcut o neregulă. De aceea, și tot Biroul, și liderii de grup, cu excepția notabilă a domnului președinte Olteanu, au spus că trebuie să o avem astăzi pe ordinea de zi.

Noi am vrea să terminăm această situație și n-am fi de acord cu retrimiterea la comisie, în ciuda celor ridicate mai devreme de domnul Iordache. Dacă se va ajunge la votul final, vă spunem de acum că o să fim de acord cu obiecția ridicată de președinte și vom vota împotriva acestei legi. Iată că e un moment rar în politica noastră, în care Partidul Democrat Liberal, Partidul Liberal și Traian Băsescu sunt de aceeași opinie. Se întâmplă și lucruri de genul acesta.

Mai departe însă țin să spun, ca replică la ceea ce a zis domnul Uioreanu, că acesta este încă o dată un moment rar, momentul când Partidul Național Liberal demonstrează că e un partid foarte mare, atât de mare încât în cadrul limitelor pe care le are informația nu ajunge de la un capăt la celălalt în timp util și atunci sunt posibile două opinii contrare, una pe 31 martie, în urmă cu două săptămâni, la Ministerul Agriculturii, și alta astăzi, în Cameră, la Grupul parlamentar PNL. În două săptămâni informația n-a putut străbate distanța uriașă între cele două Palate și de la o limită la alta a Partidului Național Liberal.

Secretarul de stat Gheorghe Albu, de la Ministerul Agriculturii, transmite către instituția prefectului județului Teleorman, domnului Zorinel Niculcea, că adoptarea acestui proiect de lege ar rezolva problemele sociale în județele unde există fabricile respective prin păstrarea locurilor de muncă, iar la nivel național existența IMM-urilor din industria berii ar genera, raportat la un hectolitru de bere vândut, de 3 ori mai mulți salariați și așa mai departe.

Drept urmare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sprijină adoptarea acestui proiect de lege, ținând cont de cutare, cutare etc. Ministerul Agriculturii a apreciat și a susținut oportună adoptarea acestei legi. Deci între aceste două opinii luați și dumneavoastră ce vă convine, că tot e o situație foarte complicată și pe fond, și pe procedură. Vă mulțumesc.

Cuprins

Stenograma

Dezbaterea Proiectului de lege pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică (rămas pentru votul final)

Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2006 privind înființarea Autorității Naționale pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației (rămasă pentru votul final)

Dezbateri asupra Propunerii legislative privind regimul juridic al falezelor și plajelor Mării Negre (retrimisă comisiei)

Reluarea reexaminării la cererea Președintelui României a Legii privind aprobarea unor măsuri financiare pentru IMM-urile din industria berii (dezbateri asupra legii)