Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2018
Declarații politice · respins
Ileana Cristina Dumitrache
Discurs
„Ce facem cu turismul românesc?”
În ultimii ani, România s-a zbătut să iasă din rândul țărilor care ocupă una dintre ultimele poziții în clasamentul Uniunii Europene referitor la numărul de turiști străini care le vizitează țara.
Această încercare este dramatică, având în vedere rezultatele infime realizate, comparativ cu potențialul real al turismului românesc și posibilitatea creșterii contribuției acestei ramuri a economiei la avuția națională a țării.
Din păcate, nu atât strategia inconsecventă de dezvoltare a acestui sector important al economiei sau insuficienta promovare a minunatelor locuri din țara noastră, cât mai ales lipsa infrastructurii de transport adecvate – respectiv șosele, porturi, aeroporturi, autostrăzi – reprezintă principalele cauze ale acestei situații nefericite în care se află turismul din România.
Cu toate acestea, România este cunoscută, este promovată, chiar și gratuit, prin internet. Seriile Wild Carpathia, documentar realizat în Transilvania, cu sprijinul Alteței Sale Regale Principele de Wales, au făcut înconjurul lumii.
Și există încă multe alte locuri de vizitat și de admirat în țara noastră, de exemplu în Bucovina, în Valea Jiului, în Delta Dunării, pe culmile munților sau la țărmul Mării Negre. Programe precum „Litoralul pentru toți” au deschis accesul unui număr mai mare de cetățeni români la vacanțe în România și mi-aș dori ca în continuare să avem numeroși turiști, nu numai români, pe litoralul românesc, zona Dobrogei fiind una dintre cele mai frumoase zone ale țării.
În mandatele precedente am făcut o serie de demersuri la Ministerul Culturii și la Ministerul Turismului, încercând să atrag atenția asupra monumentelor istorice din regiunea Dobrogei, care par uitate și nu se bucură de suficientă atenție. Am propus inclusiv includerea lor într-un circuit turistic dedicat vestigiilor istorice monumente de patrimoniu, cum este, spre exemplu, și podul de la Cernavodă, Podul Carol I, construit și proiectat de inginerul Anghel Saligny, o capodoperă arhitecturală și tehnică, la momentul realizării sale, în 1895, fiind cel mai lung pod din Europa.
Însă, cu tristețe, am constatat că pentru podul de la Cernavodă nu există cale de acces. Și atunci, cum să promovăm monumentele, frumusețile și zonele naturale minunate pe care le avem? Până nu vor fi asigurate investițiile necesare în infrastructura din România, nu putem vorbi de promovare turistică.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.