Valeriu Alecu

„Ce fel de culturi agricole vom stimula în România?” Tehnicile agricole cele mai frecvente în cultivarea plantelor din ultimii șaptezeci de ani s-au bazat pe folosirea la o scară largă a substanțelor chimice (erbicide, îngrășăminte, pesticide), care au adus sporuri ale producției agricole și de 5-10 ori mai mari decât agricultura făcută cu instrumentele tradiționale.

Aceste tehnologii, bazate pe costuri energetice foarte mari din pricina folosirii excesive a hidrocarburilor, au și efecte nefavorabile asupra sănătății omului și a mediului, ca urmare a acumulării în sol, apă, aer și în produsele alimentare a unor compuși de natură chimică.

Pe lângă aceasta, și tot în acest context, se plasează și apariția plantelor modificate genetic, considerată prea „bruscă” pentru majoritatea populației, foarte puțin informată, iar extinderea rapidă a acestora în fermele de producție a creat o stare de neîncredere pentru aceste organisme.

Biotehnologiile bazate pe tehnicile de inginerie genetică sunt considerate domenii de mare interes științific, economic, social, ecologic și politic, cu impact direct asupra viitorului omenirii, și tocmai de aceea pot constitui pentru diverse grupuri, organizații și structuri un mijloc de manipulare a populației neinformate, care devine, în final, un apărător indirect al acestor grupuri de interese.

În România, controlul utilizării substanțelor chimice, al cultivării plantelor modificate genetic este extrem de deficitar. Nimeni nu poate spune cu certitudine câte hectare cu cereale sau cu legume sunt însămânțate cu plante modificate genetic.

În consecință, propun Parlamentului României o dezbatere publică amplă asupra modului de producție agricolă pe care o vom stimula prin politici publice în România. Ce vrem să producă ogoarele noastre? Cât și pentru cine?

Producătorii agricoli români au nevoie de previzibilitate și sprijin pentru a putea face față concurenței interne și europene pe piața agricolă, dar și de strategii de dezvoltare agricolă, pentru o agricultură durabilă asupra căreia să nu mai existe suspiciuni privind periclitarea sănătății oamenilor.