Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 noiembrie 2001
procedural · adoptat
Din salã
Aprobarea programului de lucru ºi a ordinii de zi
Discurs
Ce mai conteazã?!
Stimate domnule senator,
Ne pare rãu cã nu v-am putut oferi pânã acum informaþiile referitoare la proiectul ”Dracula LandÒ, dar acestea nu ne-au fost solicitate în mod direct. Noi am stat ºi vã stãm la dispoziþie, iar eu, personal, sunt convins cã experienþa ºi sugestia dumneavoastrã ne-ar fi fost sau ne sunt în continuare utile.
Actul normativ la care se referã acest proiect ºi pe care se pare cã nu l-aþi avut în vedere este Ordonanþa privind aprobarea ºi implementarea programului special de dezvoltare turisticã a zonei Sighiºoara nr. 3/2001, publicatã în Monitorul Oficial nr. 405 din 20 iulie 2001. Obiectivul principal din programul special îl reprezintã ”Reabilitarea ºi revitalizarea Cetãþii Sighiºoara, ansamblu inclus în patrimoniul UNESCO, ºi crearea unei zone exclusiv turistic-culturaleÒ. Se mai prevãd ca obiective construcþia, punerea în funcþiune ºi exploatarea unui teren de golf, precum ºi a unei instalaþii pe cablu, evident, cu realizarea lucrãrilor de reabilitare a întregii infrastructuri.
Parcul tematic ”Dracula LandÒ reprezintã o parte din întregul proiect.
Astãzi, pentru a fi o destinaþie cunoscutã pe plan internaþional trebuie sã promovezi ceea ce este unic în
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.