Mircea Valer Pu∫c„

## Ce nu ∫tiu îpigmeii?“

A privi un partid doar ca un grup de interese, rupt de principii, sisteme de valori ∫i obiective privind transform„ri socioeconomice generale este ca ∫i cum ai accepta c„ este natural s„ se constituie (institu˛ional!) organisme de tip mafiot.... care urm„resc doar interese de grup. Mai mult, se poate c„dea Ón capcana de a crede c„ partidele sunt menite a solu˛iona problemele individuale ale cet„˛enilor, la modul comun (chiar abject!) de a le oferi îciolane“ lor ∫i celor din îga∫c„“. Acest comportament poate deveni o problem„, ba, mai mult, a ∫i devenit! Faptul c„ nu suntem foarte departe de adev„r o demonstreaz„ îzbaterile“ comportamentale ale unor aripi, din cvasitotalitatea partidelor ce fiin˛eaz„ pe plaiurile mioritice, de a-∫i orienta politicile doar pentru a obstruc˛iona, ∫i nimic mai mult, orice efort orientat spre rezolvarea problemelor ˛„rii: restructurare, mediu coerent ∫i stabil pentru desf„∫urarea activit„˛ilor de afaceri (industriale sau de servicii).

A∫a st‚nd lucrurile, o Óntrebare se cere a fi pus„: cum se Ómpac„ toate acestea cu democra˛ia? Un r„spuns absolut sincer ar fi: nicicum! C„ pe la noi conceptele au un îparfum original“ poate n-ar trebui s„ ne mai mire.... C„ jocul acesta, de-a îGic„ Contra“, este perdant mai ales pentru marea mas„ a fraierilor care investesc voturi, d‚ndu-le putere ∫i (nu rareori) imunitate unor astfel de specimene, este o realitate mai mult dec‚t evident„. C„ electoratul este Ón∫elat, ∫i Ón∫elate sunt chiar resorturile ∫i legitimit„˛ile mecanismelor care pun Ón valoare democra˛ia este (iar„∫i!) evident.

Ce nu ∫tiu îpigmeii“? Ei nu ∫tiu ceea ce oamenii politici, din ˛„rile cu democra˛ii consolidate, au aflat demult: nu po˛i min˛i la nesf‚r∫it, nu po˛i s„ dai aparen˛e democratice unui comportament de ga∫c„, nu po˛i Ónc„lca, f„r„ urm„ri, contracte ∫i promisiuni.

Nu vreau s„ se Ón˛eleag„, gre∫it, c„ sanc˛ionarea politicienilor devine Ón mod natural scadent„ ∫i c„ f„r„ un efort sus˛inut din partea societ„˛ii civile, a adev„ra˛ilor oameni politici (cei cu voca˛ie, crez ∫i determinare), a fiec„rui votant, Ón ultim„ instan˛„, sanc˛iunea va veni de la sine. Nimic de acest gen nu vine de la sine! Cu at‚t mai mult Ón spa˛iul c„ruia ∫i noi Ói apar˛inem astfel de minuni nu se Ónt‚mpl„... Rom‚nul s-a prea obi∫nuit s„ ac˛ioneze cu teama de a nu deranja pe cei care-∫i arog„ puterea (Ón stat, partide sau orice alte institu˛ii), prea s-a obi∫nuit s„-i perie (s„ fie, oare, doar oportunismul?) pe

cei care sunt îm„rimile momentului“, prea a fost obi∫nuit cu jum„t„˛ile de m„sur„ ∫i cu acel: îmerge ∫i-a∫a“; Ónc‚t s„ ne permitem o stare de optimism Ón aceast„ privin˛„...

™-atunci, ce-i de f„cut? Iat„ o Óntrebare cu adev„rat dificil„, la care r„spunsul nu este u∫or a fi dat. ™i un r„spuns corect nici nu poate fi dat, Ónainte de a r„spunde la o alta Óntrebare: î...ai cu cine (dar mai ales!) ∫i pentru cine?“