Radu Panait

Ce șanse au copiii din sistemul de protecție, indiferent că vorbim despre centre de plasament, case de tip familial sau asistență maternală? V-ați întrebat vreodată? Copiii aceștia, ai nimănui, sunt și responsabilitatea noastră. Și ei sunt cetățeni ai acestei țări: neauziți, nevăzuți, dar există. Știți că o bună parte dintre cei care părăsesc sistemul de protecție la 18 ani ajung pe străzi? Sistemul de protecție, deși le asigură nevoile de bază, de hrană și adăpost, îi lasă mult prea nepregătiți pentru viața reală.*

În 2004 au fost făcuți primii pași în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului, prin adoptarea Legii nr. 272/2004. Suntem la 17 ani distanță de acel moment, iar situația acestor copii este departe de a fi rezolvată. La sfârșitul lunii iunie, aproximativ 47.000 de copii din România se aflau în grija statului, în sistemul de protecție specială. Dintre aceștia, aproape o treime trăiesc în servicii de tip rezidențial publice – centre de plasament, case de tip familial, centre maternale.

Știm cu toții că vechile metehne politice includ plasarea oamenilor de partid în toate instituțiile*, pe criterii care, din păcate, doar în puține cazuri au de a face cu competența. Dar nu uitați că beneficiarii sunt copiii. Copii care și așa au avut neșansa de a ajunge în sistem.