Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 mai 2012
Informare · Trimis la votul final
Eugen Nicolicea
Discurs
## **Domnul Eugen Nicolicea:**
Văd bucurie foarte mare. Aș vrea să explic puțin situația și votul.
După cum știți, acest proiect de lege inițiat de noi avea menirea de a aduna bani la bugetul de stat pentru susținerea categoriilor defavorizate, în primul rând a pensionarilor.
Fosta Coaliție avea chiar proiectul, în înțelegerea pe care am semnat-o împreună, ca obiectiv. Această fostă Coaliție ani de zile a stat la guvernare cu voturile membrilor UNPR, care au dat acest vot pentru stabilitatea României, și bineînțeles că nu s-au ținut de cuvânt. Și vedem că și după ce au căzut de la putere și-au arătat acum adevărata față și nu au votat această lege.
Nu avem nicio pretenție față de Partidul Național Liberal, care dintotdeauna a spus că nu votează această lege și mulțumim colegilor de la PSD care respectă protocolul încheiat cu noi. Astăzi s-a separat stânga de dreapta, se vede cine ține cu populația defavorizată, se vede cine ține cu
Bine.
6. Trecem la următorul Proiect de hotărâre privind demisia unui vicepreședinte al Camerei Deputaților. Luăm act de demisie și declarăm, de fapt, locul vacant.
Votul este deschis.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.