Filip Georgescu

Ceea ce mă determină să vorbesc astăzi în fața dumneavoastră este situația extrem de grea pe care o traversează agricultura noastră în acest an. Nu știu dacă milioanele de țărani din țara noastră așteaptă niscai programe răsunătoare de reforme, cât mai degrabă un sprijin concret și imediat, care să le permită să-și cultive ogoarele și să-și valorifice în condiții avantajoase surplusul de cereale și produse agroalimentare.

Din păcate, constatăm cu amărăciune că se face foarte puțin pentru accesarea fondurilor comunitare de care satul românesc are atâta nevoie, dar și pentru atenuarea amenințărilor dureroase pe care criza economică le exercită cu destulă virulență și în mediul rural.

Cred că mai mult decât oricare dintre guvernele anterioare, actualul Executiv ar trebui să-și concentreze atenția în mod prioritar asupra agriculturii. Opinez pentru o asemenea opțiune întrucât agricultura constituie pârghia esențială pentru securitatea alimentară a țării noastre. Or, în toiul crizei globale, să fii obligat să cumperi, la prețuri enorme, nu numai gaze și țiței, dar și grâu, carne, legume și fructe este, pur și simplu, o acțiune nefirească.

Reamintim, în această privință, că mica gospodărie țărănească a fost aceea care a diminuat, în cea mai mare parte, consecințele grave ale crizei mondiale din 1929 asupra țării noastre.

Soluția este actuală și întru totul viabilă și astăzi, întrucât România este o țară cu mari posibilități în domeniul agriculturii, fiind superioară multor state din Uniunea Europeană atât din punct de vedere al suprafeței arabile pe locuitor, dar și al calității solurilor.

Să ne amintim că, în perioada interbelică, România era unul din marele grânare ale Europei. În condițiile în care nu mai dispunem de o industrie proprie, de o flotă maritimă, de un sistem bancar autohton, de resurse energetice și de alte posibilități pe baza cărora să articulăm un program anticriză eficient, o agricultură productivă ar constitui singura noastră șansă de a spori exporturile și veniturile la buget. Cu toate acestea, trebuie s-o spunem deschis: astăzi, comerțul nostru cu produse agricole este unul de traistă, care provoacă țării anual pagube însemnate. Ce să exportăm când nu prea avem ce culege și ce să culegem când nu prea însămânțăm ca altădată?!

Este de-a dreptul de neînțeles când în actuala campanie de primăvară, din cele 6,5 milioane de hectare prevăzute a fi însămânțate, 2,1 milioane de hectare au rămas nelucrate. Este aproape firesc, de vreme ce țăranii nu se bucură de cine știe ce sprijin din partea statului. Subvențiile promise fermierilor vin cu mare întârziere, când practic agricultorii nu le mai pot folosi, fiindcă timpul agricol nu-i așteaptă pe birocrați să-și facă în voie programul după placul lor.

După recenta rectificare bugetară, în agricultură s-a tăiat ca în carne vie, luându-i-se circa 2 miliarde de lei, când, în mod normal, ar fi trebuit să primească de câteva ori pe atât. Ferească Dumnezeu de vreo secetă, în condițiile în care nu ne mai putem bizui decât pe vreo 250.000 de hectare din cele trei milioane de hectare irigate cu mai bine de 20 de ani în urmă.