Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 martie 2024
procedural · adoptat tacit
Liviu Brătescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- citat
Discurs
„Cei mai mulți își închipuie că politica e un fel de distracție, cu foloase și onoruri. Politica e un lucru grav, grav de tot, pentru că ai în mâna ta viața și viitorul țării tale.*”
Declarația aceasta este expresia modului în care cel pe care istoriografia românească l-a înregistrat ca fiind Ionel Brătianu reprezenta expresia modului în care a înțeles să se raporteze la viața politică.
Născut la 20 august 1864 Ion I.C. Brătianu a înțeles că are o datorie față de familia sa și de neamul său și a reușit să devină, prin tot ceea ce a făcut de-a lungul activității sale, un adevărat model de om care a înțeles că are câteva obligații, iar toate aceste lucruri s-au concretizat prin faptul c-a fost înainte de toate un profesionist, un om educat, care a înțeles momentul și greutatea anilor 1916-1918, atunci când a susținut de la Iași în 1917, în Parlamentul de la Iași, reforma electorală, reforma agrară și tot el este cel care a reprezentat cu adevărat interesele României în fața Congresului de la Paris în 1919.
Și pentru a mai aduce un alt argument legat de expunerea de motive în momentul în care am susținut necesitatea
marcării de către România în anul 2027 a împlinirii a 100 de ani de la moartea lui Ionel Brătianu, permiteți-mi să-mi închei expunerea printr-un alt citat al lui Ionel Brătianu:
„Sunteți, domnilor, reprezentanții unui popor care este mândru și poate fi mândru de trecutul său și care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său.*