Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2012
Declarații politice · respins
Angel Tîlvăr
Discurs
„Cer mai multă înțelegere pentru micii întreprinzători” Întreprinzătorilor români li se aplică unele dintre cele mai multe controale ale instituțiilor statului din UE, toate sub pretextul reducerii evaziunii fiscale. În realitate, însă, una dintre țintele anunțate și de noul Guvern Mihai Răzvan Ungureanu este aducerea de venituri de cel puțin două miliarde de euro la bugetul statului. Cum? Șefii instituțiilor care se ocupă de controale au primit ordin clar de la primministru. Cei care nu reușesc să aducă bani, plătesc cu funcția.
Până aici totul sună bine. Ceea ce mă intrigă este faptul că în ultima perioadă se face abuz de aceste acțiuni, vorbindu-se din ce în ce mai mult despre realizarea unui plan la amenzi întocmai ca în vremurile pe care le credeam apuse.
Tot mai mulți agenți economici se plâng de faptul că organele de control nu fac absolut deloc activități de îndrumare sau de prevenire, limitându-se exclusiv la aplicarea de sancțiuni.
Doresc să fiu bine înțeles: nu pledez pentru toleranța față de cei care încalcă legea! Trăim însă o perioadă deosebită care ne obligă la un comportament responsabil. Să nu uităm că adevărata coloană vertebrală a economiei românești o reprezintă micii întreprinzători care au de înfruntat o birocrație excesivă, încât le este practic imposibil să nu greșească ceva.
În România, statul percepe mai mult de 300 de taxe, dintre care aproximativ 20 sunt fiscale, iar restul sunt parafiscale, adică aplicate punctual pentru autorizarea diverselor activități antreprenoriale. Pe lângă faptul că autoritățile care le percep sunt deosebit de ingenioase în a inventa noi impuneri de plată oamenilor de afaceri, acestea consumă și foarte mult din timpul plătitorilor. De aceea, fac apel la mai mult discernământ al organelor de control care riscă să producă efectul invers celui scontat.
Viitorul guvern are obligația să reducă birocrația astfel încât să se elimine arbitrariul din actul de control, iar interpretarea legilor să fie redusă la minimul posibil. Este inadmisibil ca agenților comerciali să li se spună că „trebuie să li se aplice o amendă.”
Actualul Guvern ar trebui să se concentreze pe marea evaziune. În acest sens, am atras atenția încă de anul trecut, din luna martie, în plenul Camerei Deputaților, că în urma unei interpelări trimise la sfârșitul anului 2010 ministrului finanțelor, solicitând informații referitoare la numărul de camioane cu legume care sunt taxate zilnic la punctele de frontieră, am fost uimit să aflu că în luna februarie 2010 au fost taxate la punctele de frontieră 3 camioane cu legume.
Îmi vine greu să cred că în plin sezon rece, când în România producția de legume este foarte scăzută, aproximativ 20 de milioane de oameni au consumat doar 3 camioane cu legume. Mai mult decât atât, în iulie un singur camion a fost taxat, iar în august niciun camion cu legume nu a fost taxat la punctele de frontieră. Acesta este unul dintre motivele pentru care consider că actualul Guvern ar trebui să se concentreze mai mult pe reducerea marii evaziuni, și nu să sufoce micii întreprinzători cu controale și măsuri care de foarte multe ori ridică mari semne de întrebare.