Neculai Rebenciuc

„Certitudini prezidențiale: să facem ospătari, nu filosofi!” În urmă cu ceva timp, în cadrul unei ședințe de guvern, miniștrii au asistat la devoalarea gândirii băsesciene în privința reformei învățământului. „Am convingerea că despre păpădie și salată orice copil, dacă intră pe Google, află cum e cu păpădia și salata. Dacă vrea să știe despre istoria antică, Herodot, intră pe Google. Hai să revenim pe o programă adecvată, neîncărcată și pe cât posibil adaptată economiei românești, pentru că toate semnalele sunt că nu mai avem mecanici auto, tinichigii pregătiți în școli” — revelație controversată dacă ținem seama de unda declanșată, de reacțiile de contracarare și punere la punct, dar și de provocarea unei alte serii de cuvinte ridentmemorabile în panoplia vangheliană: „gogal, goagăl, gagal...” Și pentru a se face mai bine înțeles, președintele a simțit nevoia să accentueze: „Nu mai sunt licee de alimentație, să facem ospătari, să facem ce ne trebuie! Nu facem filozofi, și ăia neîncadrabili în câmpul muncii cu ușurință”.

Există o expresie legată de acest subiect, folosită chiar ca titlu de un ziarist: „Dacă tăcea, filozof rămânea!”. Dar Traian Băsescu nu a pretins vreodată a fi un „filozof”, acțiunile sale putând fi interpretate mai curând în cheie hedonistă decât în cheie carteziană, de aici derivând și popularitatea sa. În orice caz, nu ne îndoim că ospătarii și chelnerii de la restaurantele unde șeful statului sărbătorește, televizat, în diverse ocazii, sunt bine pregătiți și suficient de mulți.

Indubitabil, este nevoie și de învățământ orientat pe profesii, de adaptarea programei de învățământ la nevoile economiei, nimeni nu contestă acest lucru, dar el există, și ministrul Andronescu a demonstrat-o cu cifre.

De aceea, disprețul față de „filozofi”, pe lângă faptul că nu-și poate găsi o justificare, nici nu intră în logica unei gândiri raționale, ci în logica politicianistă de antagonizare și aruncare în derizoriu a unui segment social. Acest lucru însemnă reintroducerea conceptului comunist de „luptă de clasă”, intelectualii (adică cei care gândesc, creează conexiuni, rezolvă probleme la nivel teoretic) reprezentând un soi de paraziți inutili, neproductivi, care trăiesc din „sudoarea poporului”. Dacă inițial nu era clar la ce se gândea șeful statului când a folosit acest termen (la cei care termină Facultatea de filozofie sau la teoreticieni, în ansamblu), câteva zile mai târziu acesta spulberă echivocul, explicându-i filozofului Gabriel Liiceanu că, de fapt, a... greșit: a vrut să spună că școala scoate „tâmpiți”. Așadar, în opinia președintelui României, filozof este sinonim cu tâmpit (este, de fapt, un oximoron, dar se pare că și semantica s-a schimbat cu 180 de grade) sau, prin extensie, toată populația României care a terminat școala este „tâmpită”.

Să renunțăm la această analiză „filozofică”, pentru că, în fapt, lucrurile sunt foarte simple: „războiul” prezidențial cu Educația, în preajma alegerilor prezidențiale, nu înseamnă altceva decât încercarea de câștigare a voturilor părinților, deci capital electoral, prin aruncarea pe piață a unei alte gogorițe: aceea că ministrul educației și liderii sindicali „plimbă” legile propuse de Mircea Miclea, pentru că „Au intrat în aceeași logică a parteneriatului împotriva elevului”, și ministrul educației, Ecaterina Andronescu, a pus lucrurile la punct, apreciind că acuzațiile președintelui Băsescu sunt „incorecte și răuvoitoare” și că acesta folosește școala ca temă pentru a-și face campanie electorală.