Paul Ichim

Chiar dacă o creștere a veniturilor celor care lucrează în sectorul sanitar nu rezolvă problemele din sistem, reprezintă totuși un bun început.

Săptămâna trecută am citit un comunicat de presă prin care se consemna faptul că domnul președinte Klaus Iohannis a formulat, în cadrul unei consfătuiri pe teme medicale, un punct de vedere privitor la suferința cronică din sistem.

Am reținut următoarele:

– finanțare insuficientă în sistemul medical;

– dorința de a nu ne mai confrunta cu fenomenul de corupție, mare și mică;

– absența dotărilor corespunzătoare în instituțiile medicale, aici făcându-se referire la clădiri, aparatură etc.;

– faptul că statul pregătește specialiști în domeniul medical care, în absența ofertelor autohtone, acceptabile, de exercitare a profesiei, vor lua drumul altor state și așa mai departe.

Ca urmare a acestor observații, ar trebui trase, cel puțin, următoarele două concluzii:

– o creștere salarială de 30–50% a veniturilor corpului medical nu rezolvă problemele multiple ale sistemului; – trebuie stimulată munca în sistemul medical prin recompensarea diferențiată a calității muncii, a performanței profesionale.

Dacă este să analizăm, în treacăt, realitatea din sistemul sanitar, trebuie să ținem cont de faptul că, atunci când economia suferă modificări dramatice, fără dubii, se tulbură întreg echilibrul social, inclusiv cel al serviciilor de utilitate publică.

Sistemul medical a intrat în această realitate dezechilibrată și a suferit în consecință. Nu a existat, în 26 de ani, un plan coerent, o strategie cu un consens politic larg. Doar s-a dorit adaptarea sistemului după exemplele din statele occidentale, fără a se ține cont că nu poți face nimic fără suport financiar.

Stomatologia a fost privatizată și a evoluat independent, după regulile economiei de piață (concurențial). Medicina primară a fost parțial privatizată, fiind însă dependentă de contractul cu CNAS, iar serviciile oferite sunt subfinanțate, la fel ca cele din medicina secundară și terțiară.

Ambulatoriile, care ar fi trebuit să fie mărite, diferențiate și diversificate din punctul de vedere al dotărilor, au fost parțial închise sau haotic restructurate.

Spitalele publice se încadrează deja la categoria de clădiri vechi, majoritatea fiind în funcțiune de peste 45 de ani.

Tehnologia actuală din sectorul medical solicită regândirea circuitelor și protocoalelor medicale. Imagistica medicală are mari restanțe la reînnoire și este relativ departe de o utilizare eficientă.

Parcurile de ambulanțe sunt mult îmbătrânite, depășite complet de nivelul în continuă creștere al solicitărilor. Aici rare au fost episoadele de schimbare a parcului auto. Singurul domeniu ce a suferit o oarecare modernizare este cel al SMURD, care încă are nevoie de finanțare pentru îmbunătățirea calității serviciilor, și cel al unităților de primiri urgențe. Din păcate, doar cu acest sistem nu se pot susține în totalitate și rezolva problemele majore. Ca să fiu mai explicit, poți aduce rapid și eficient urgențele la spital, iar acestea vor fi rezolvate în spital, nu în unitatea de primiri urgențe, iar problemele spitalelor sunt pe zi ce trece mai mari. Un sistem sanitar eficient este acela în care toate segmentele componente funcționează în același ritm.