Stenogramă plen

Îi dau cuvântul domnului senator Ciprian Rogojan, Grupul parlamentar al UNPR.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația politică de astăzi se intitulează „Mărirea ajutorului social pentru tinerii din casele de copii”.

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor senatori,

Unul dintre cele mai mari teste ale caracterului unui om este să se pună într-o situație similară cu cea a unor oameni care au probleme. Vorbesc despre acele persoane a căror viață, începând de la naștere, este total opusul a ceea ce noi știm că înseamnă o viață normală.

Aceste persoane sunt copiii instituționalizați și tinerii ieșiți din casele de copii. Aceștia nu sunt doar persoane care au fost abandonate când aveau cea mai mare nevoie de o familie, ci și persoane care au înfruntat iadul, până când statul român i-a luat de lângă cei care, de cele mai multe ori, nu i-au supus doar sărăciei extreme, ci și unor abuzuri de neînchipuit, psihice sau fizice.

Acești tineri pătrund într-un sistem defect, care de cele mai multe ori continuă abuzurile chiar sub nasul autorităților. Sunt persoane care au fost neglijate și abuzate de cei care le-au dat viață, dar și de cei care ar trebui să le dăruiască o viață nouă și să aibă grijă de ei. Sunt niște persoane uitate, doar niște nume trecute în catastife. Tot ce le rămâne este speranța ca noi să facem eforturi cât mai mari pentru a le oferi măcar o jumătate de șansă.

## Stimați colegi,

În prezent, ajutorul social pentru tinerii din casele de copii este de 142 de lei pe lună. Luni, în plenul Senatului, am adoptat o propunere legislativă prin care ajutorul social pentru tinerii care provin din casele de copii crește cu 100% pentru persoanele care nu au împlinit 26 de ani, iar, dacă acești tineri nu au locuință, ajutorul social crește cu 200%. Proiectul va merge la Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională.

## Dragi colegi,

Vă rog și insist în mod public pe lângă colegii noștri deputați pentru ca această măsură cu un real impact să fie adoptată și de Camera Deputaților. Vă mulțumesc.

## PAUZĂ

## DUPĂ PAUZĂ

Îi dau cuvântul doamnei senator Doina Silistru, Grupul parlamentar al PSD.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația de astăzi am intitulat-o „O primărie pierdută”. Stimați colegi,

Pe vremea candidaților lui Caragiale se pierdea câte o scrisoare, și tot ieșea o întreagă nebunie. Vă închipuiți, venind în zilele noastre, dar păstrând neîntinate sfintele metehne de-atunci, ce dimensiuni are scandalul din PNL, partid care și-a pierdut, după o „banală” vizită la DNA, candidatul și, mulți zic, și primăria. Așa spun analiștii și parcă nu prea ai argumente să-i contrazici...

După cum s-a văzut, ce a pățit domnul Ludovic Orban nu a fost și nu este motiv de jubilație pentru candidații celorlalte partide înscrise în cursa pentru câștigarea celei mai importante primării din țară. Domnul Orban a avut reacția pe care a avut-o – „onestă”, spune Alina Gorghiu, termen discutabil, dar pe care prefer să nu îl comentez –, iar partidul a fost, pentru 24 de ore, în stare de șoc. Poate își va reveni, pentru că liberalii au orice, numai timp nu.

Pe această zonă sensibilă aș face un comentariu, dată fiind remarca deloc inspirată a Alinei Gorghiu cum că PNL nu e PSD. Adică liberalii „nu-și rup cămașa” de pe ei „atunci când cineva din partea PNL trebuie să renunțe la o candidatură, forțat de aceste împrejurări”. Să fim serioși, doamna Gorghiu, dintr-o smucitură a DNA-ului v-ați rupt și maieul, și cămașa, și sacoul. Să ziceți „mersi” că nu s-a întâmplat pe ger, că rămâneați și fără palton! Cum putem vorbi despre onestitate câtă vreme liberalii nu au comentat motivul retragerii din cursa electorală, ci doar deciziile de după ale domnului Orban?!

În altă ordine de idei, bine că în sfârșit avem un președinte apolitic, ale cărui opinii pe un astfel de subiect sunt interesante în măsura în care prestația domnului Orban în campanie – care, vă mai amintiți, îl anunța ca în ringul de box pe candidatul liberal – a fost interesantă. Sunt sigură că domnul președinte, fost primar, privește cu îngrijorare situația fostului candidat... sau o fi preocupare?!

La îngrijorările de sezon ale mai-marilor țării adaug și eu una, e drept, mai mică. Domnul Blaga, celălalt copreședinte al PNL, a făcut, tot luni, o declarație care arată, de fapt, cât de superficial este tratată problema selectării candidatului la cea mai importantă primărie din țară. „Nu o să lungim discuția, mâine o să avem candidatul”, a spus Domnia Sa. Mâine, adică marți.

Păi, stimați colegi liberali, dacă e atât de simplu să „produci” un candidat, de ce v-ați chinuit atât? Ba domnul Bușoi, ba domnul Orban, ba... mai știu eu cine va urma. De cât credit se va bucura un candidat inventat în mai puțin de 24 de ore, scos ca un iepure din jobenul magicianului? Cu siguranță că veți avea răspunsul la această întrebare imediat după ce veți fi pierdut Primăria Generală. Și nu va fi deloc un număr de magie...

Mulțumesc.

## PAUZĂ * * * DUPĂ PAUZĂ

## **Domnul Teodor Atanasiu:**

Au mai depus declarații politice în scris următorii senatori: – din partea Grupului parlamentar al PSD: Gabriela Firea, Florian Dorel Bodog, Sorin Constantin Lazăr, Leonard Cadăr, Doina Elena Federovici, Petru Alexandru Frătean, Gabriela

Crețu, Florinel Butnaru, Liviu Marian Pop, Augustin Constantin Mitu, Nicolae Bădălău;

– din partea Grupului parlamentar al PNL, următorii senatori: Alin Tișe, Dragoș Luchian, Marius Pașcan, Marius Nicoară, Dumitru Oprea, Paul Ichim, Traian Igaș, Nelu Tătaru, Gavrilă Ghilea, Ion Luchian, Daniel Florian, Dorin Păran;

– din partea Grupului parlamentar al UNPR, următorii senatori: Haralambie Vochițoiu, Constantin Popa, Ionel Agrigoroaei, Marius Isăilă și Dumitru Bujor;

– din partea Grupului parlamentar liberal-conservator, senatorii Eugen Durbacă, Mihai Niță și Vasile Nistor;

– precum și senatorii independenți Valer Marian și Gheorghe Saghian.

Stimați colegi, declar închisă sesiunea consacrată declarațiilor politice.

Declarația politică se intitulează „Sistemul național de asigurări de sănătate trebuie să reintre în normalitate”. Stimați colegi,

În declarația mea de astăzi aș dori să mă refer la disfuncționalitățile și dezechilibrele din sistemul național de asigurări de sănătate, precum și la nevoia de a corecta cât mai repede problemele apărute, pentru a putea asigura funcționarea normală a acestui sistem și finanțarea corespunzătoare a serviciilor medicale.

În primul rând, nu cred că este de bun augur faptul că la ora actuală sistemul național de asigurări de sănătate funcționează fără o conducere clară și legitimă, managementul de la toate nivelurile fiind asigurat doar prin președinți-directori interimari.

Vă reamintesc că la începutul lunii martie a acestui an niciunul dintre candidații pentru funcțiile de președințidirectori nu a trecut examenul scris al concursului pentru ocuparea acestor funcții, iar recent și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, domnul Vasile Ciurchea, și-a înaintat demisia din funcție. Așadar, astăzi sistemul național de asigurări de sănătate este efectiv decapitat!

Casa Națională și casele județene sunt instituții esențiale ale sistemului nostru de sănătate, iar disfuncționalitățile de la nivelul acestora afectează grav calitatea serviciilor medicale din țara noastră. Tocmai de aceea, interimatul de la vârful sistemului, precum și de la casele județene de sănătate trebuie să înceteze cât mai repede pentru a se putea reintra în normalitate.

În al doilea rând, aș dori să vă aduc la cunoștință un fapt mai puțin cunoscut, dar care produce însă un grav dezechilibru la nivelul sistemului. Din bugetul național pentru investigații paraclinice doar aproximativ 60% ajung la pacienții din județele României, unde cota de asigurați depășește 90%, restul de 40% fiind direcționat către București. Mai mult, bugetul repartizat unui asigurat din capitală este în acest an de 137 de lei, iar cel al unui asigurat din provincie abia dacă depășește suma de 15 lei, în condițiile în care un set de analize de bază ajunge la 100 de lei. Situația este cu atât mai dezechilibrată cu cât în numeroase clinici de dimensiuni mai reduse fondurile alocate rămân deseori necheltuite, în timp ce în clinicile mari se creează liste de așteptare foarte lungi, spre nemulțumirea pacienților. În foarte multe județe ale țării fondurile pentru analizele compensate se epuizează, de obicei, încă din prima săptămână a lunii, iar persoanele cu probleme care nu apucă să își facă investigațiile rămân deseori blocate pe liste de așteptare care se întind și pe trei-patru luni, cu riscul agravării bolilor de care suferă aceștia.

Având în vedere gravitatea acestor probleme, consider că este necesară o intervenție urgentă a Guvernului pentru a se asigura, pe de o parte, funcționarea normală a sistemului de asigurări de sănătate, pe de altă parte, pentru o distribuție echitabilă a fondurilor pentru investigațiile paraclinice, precum și pentru îmbunătățirea condițiilor generale din sistem, astfel încât toate persoanele asigurate care au probleme medicale să poată primi ajutorul necesar cât mai repede posibil.

Vă mulțumesc pentru atenția dumneavoastră. Cu respect, Florian Bodog, senator PSD.

Declarația politică este intitulată „Ziua internațională a romilor”.

Domnule președinte, Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Ziua internațională a romilor se sărbătorește în fiecare an la începutul lunii aprilie, mai precis în data de 8 aprilie. Ideea de a marca o astfel de zi a luat naștere la Londra în 1971, la primul Congres internațional al romilor.

Să nu uităm că scopul unei astfel de zile este acela de a atrage atenția societății asupra problemelor cu care se confruntă romii. Ea a devenit, de asemenea, Ziua memoriei romilor omorâți de naziști în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. În timpul regimurilor fasciste din numeroase țări europene, romii au suferit persecuții, au fost închiși și deportați în lagăre de exterminare.

Este demn de menționat și faptul că, la Congresul Mondial al Romilor desfășurat la Londra în anul 1971, a fost adoptat și steagul internațional al romilor, având jumătatea de jos verde, simbol al câmpurilor înverzite, și jumătatea de sus albastră, simbol al cerului senin, iar la mijloc o roată, simbolizând, pe de o parte, soarta, roata succesiunii vieților, iar, pe de altă parte, nomadismul, în relație cu spațiul originar al Indiei.

Cu aceeași ocazie au fost puse bazele unei organizații internaționale a romilor, denumită Uniunea Internațională a Romilor (IRU), care, începând cu anul 1993, are statut de organizație consultativă pe lângă Organizația Națiunilor Unite.

Această zi este un prilej deosebit pentru îmbunătățirea situației educaționale și, deopotrivă, pentru revendicarea drepturilor civile ale romilor. Potrivit site-ului oficial al Parlamentului European, romii reprezintă cea mai mare minoritate etnică din Europa, 10.000.000 trăind în Europa, dintre care 6.000.000 în țările din Uniunea Europeană, mulți dintre ei fiind deseori expuși la diverse forme de discriminare și chiar de excludere socială.

Manifestările prilejuite de această zi includ evenimente de promovare a valorilor culturale și a limbii romani, dar în mod special a identității romilor. Unul dintre principalele obiective este, de altfel, recunoașterea internațională a minorității rome ca minoritate națională de origine indiană.

Consider că o singură zi nu este însă suficientă pentru a rezolva atât de multe probleme pe care etnia romă le are în continuare. Este nevoie de implicarea autorităților administrației publice centrale cu atribuții în domeniul asigurării egalității de șanse și al combaterii discriminării, precum și a celorlalte autorități centrale și locale pentru

a sprijini implementarea unor măsuri clare pentru a asigura includerea romilor în societate, creșterea gradului de alfabetizare și de inserție pe piața muncii. Fără măsuri clare și practice, nu putem avea rezultatele dorite.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Moldova are nevoie vitală de infrastructură”.

Conform unei analize publicate de „Ziarul Financiar”, sursa sărăciei crunte din județele Regiunii Nord-Est (Moldova) este chiar Guvernul României.

„Grosul” investițiilor statului în autostrăzi și drumuri naționale din ultimii cinci ani a ajuns în regiunea Transilvania și Banat, motiv pentru care și exporturile din această zonă sunt de 15 ori mai mari comparativ cu Moldova.

Transilvania și Banatul, o zonă în care locuiesc 6,8 milioane de locuitori, adică o treime din populația României, a atras în ultimii cinci ani investiții în autostrăzi și drumuri de circa 16 miliarde de lei, în timp ce în Moldova, cu o populație de 4,2 milioane de locuitori, s-au cheltuit doar 1,8 miliarde de lei pe șosele în aceeași perioadă. Chiar și sudul României a atras mai mult, cu peste 4,6 miliarde de lei.

Să ne mai mirăm atunci de ce Moldova este cea mai săracă regiune din România, cu un PIB _per capita_ aproape jumătate față de media națională? Sau din marea Europă, cu doar 30% din media comunitară?

„Moldova va avea nevoie pentru a se dezvolta de niște legături de infrastructură. Aeroportul de la Iași aduce business, dar nu e suficient. Dacă produci ceva, trebuie să poți transporta și exporta, trebuie să poți trece Carpații cu camioanele.”

Cine credeți că declara asta acum un an-doi? Domnul Costin Borc, atunci CEO al Lafarge România, care astăzi este viceprim-ministru, ministrul economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri.

I-am adresat o interpelare domnului viceprim-ministru, dar profit de ocazie să-l întreb și pe domnul premier: ce aveți de gând cu Moldova, domnule Dacian Cioloș? Ce aveți de gând cu Moldova, domnule Costin Borc?

Dacă nu faceți nimic, se va înregistra o accentuare a indicelui de disparitate față de celelalte regiuni, iar Moldova nu va mai recupera decalajul în următorii ani.

Știu, veți spune că nu aveți bani. Dar observăm cu toții că România cam lipsește din lista țărilor cu proiecte finanțate din Fondul european de investiții strategice, așa-zisul Plan Juncker.

Îmi veți spune că cei de la Comisia Europeană au precizat deja că fondurile nu vor fi împărțite țărilor, ci vor fi atribuite proiectelor pe baza calității lor.

Atunci, haideți să dăm mână cu mână toți, ca la hora moldovenească, și să facem tot ce ne stă în putere ca proiectul autostrăzii Târgu-Mureș–Iași să fie de calitate înaltă, să poată fi finanțat cât mai mult și mai repede.

Căci și moldovenii noștri, fie ei din Neamț, din Iași, din Botoșani, sunt români de calitate, care s-au săturat de atâta sărăcie și ignoranță din partea guvernelor de la București.

Haideți, domnilor, faceți ceva și pentru Regiunea Nord-Est, că se răsucește Ștefan cel Mare și Sfânt în mormânt văzând cum e pustiită Moldova lui mai ceva ca pe vremea otomanilor.

Declarația politică este intitulată „Actuala guvernare dorește ca salariații din asistența socială să rămână «cenușăreasa bugetarilor»”.

Stimați colegi,

De-a lungul actualului meu mandat, am depus numeroase diligențe, prin mijloacele specifice activității de parlamentar, ca salariile din asistența socială să fie majorate, să îndreptăm inechitatea socială în care acest segment al bugetarilor era prins ca într-o adevărată menghină.

În cursul anului trecut, amendamentele depuse au dus în sfârșit la majorarea veniturilor acestei categorii de bugetari. Aceste eforturi, materializate în majorarea veniturilor a peste 40.000 de salariați, par acum făcute absolut în zadar, în condițiile în care guvernarea „tehnocrată”, mentorată îndeaproape de artizanii tăierilor de salarii din regimul Băsescu-Boc, dar vopsiți acum în galben, propun o grilă de salarizare care de fapt duce la scăderea veniturilor majorate, pare-se, doar pentru câteva luni!

Declarația mea politică de azi reprezintă apelul Sindicatului „Impact” Botoșani, sindicat ce reprezintă lucrători din asistență socială și din administrația publică locală din județul Botoșani, care este total dezamăgit de proiectul noii ordonanțe de urgență privind salarizarea personalului bugetar. Deși reprezentanții Guvernului anunțau o majorare salarială de până la 20%, mai ales pentru personalul din asistența socială, realitatea este cu totul alta!

Salariile din grilele de salarizare pentru asistența socială sunt, de fapt, cu până la 20% mai mici decât salariile în plată în prezent! Practic, salariații din asistența socială rămân „cenușăreasa bugetarilor”, cu salarii la limita minimă garantată în plată, iar, în raport cu colegii din sănătate, aceeași categorie profesională va avea cu cel puțin 30% mai mic salariul decât colegii din sistemul public sanitar. Suntem indignați de discriminarea care continuă în sistemul public de asistență socială, suntem indignați că lucrătorii din acest sector de activitate sunt confundați cu asistații sociali, guvernanții tehnocrați nu realizează că beneficiarii sistemului de asistență socială sunt îngrijiți de către salariați care primesc, în unele cazuri, salarii mai mici decât veniturile unor asistați sociali!

Guvernul tehnocrat condus de prim-ministrul Dacian Julien Cioloș, prin acest proiect de ordonanță de urgență, încalcă toate promisiunile privind o salarizare corectă, având la bază competența, răspunderea și profesionalismul! Sindicatul „Impact” Botoșani trage un semnal de alarmă și consideră că această propunere de salarizare reprezintă o încălcare a demnității salariaților din sistemul public de asistență socială, dar și a celor din administrația publică locală, promovându-se discriminarea și discrepanțele între salariații bugetari.

Salariile mici și lipsa unor reglementări favorizează plecarea masivă a salariaților din sistem, nemotivarea angajării și riscurile la care sunt expuși acești angajați, toate acestea ducând la deprofesionalizarea sistemului și, implicit, la afectarea directă a serviciilor oferite beneficiarilor.

Sindicatul „Impact” Botoșani a sesizat FNS „Pro.Asist” de nemulțumirile sale și va depune toate eforturile pentru o salarizare decentă a angajaților din sistemul de asistență socială și administrația publică locală, folosind toate mijloacele specifice activității sindicale.

Stimați colegi,

Pe această cale am rugămintea să trageți, alături de mine, un semnal de alarmă și să încercăm să stopăm, prin mijloacele specifice activității noastre de parlamentari,

dar în primul rând ca reprezentanți în Parlament ai cetățenilor, revenirea la aberantele măsuri luate de guvernarea de tristă amintire Băsescu-Boc, atât de frumos colorată, repet, la această oră, în galben.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Plantează un copac! Creștem pădurea împreună!”.

O vorbă din popor spune că un om nu este împlinit până când nu plantează un copac.

Astăzi, mai mult decât oricând, fiecare dintre noi trebuie să se implice în acțiuni menite a proteja mediul înconjurător și a re-crea natura în care plantele și copacii să-și regăsească locul binemeritat. Trebuie să fim cu toții conștienți de beneficiile pe care ni le aduc pădurile: adăpostesc peste jumătate din speciile care trăiesc pe pământ, ajută la încetinirea încălzirii globale prin stocarea și reținerea carbonului, sunt surse de produse lemnoase, ajută la reglarea căderilor de precipitații, sunt surse esențiale de hrană și apă și aduc, în același timp, enorme avantaje estetice, spirituale și de agrement pentru milioane de oameni.

Din păcate, în ultimii ani suprafața împădurită a României s-a diminuat semnificativ, ritmul defrișărilor rapace a cunoscut o amploare tot mai mare și țara noastră, în ciuda unei tradiții milenare privind relația dintre păduri și istoria poporului român, astăzi are doar 27,3% din suprafață acoperită de păduri, ceea ce ne plasează pe locul 13 în Europa, sub media europeană, și pe locul 10 în ceea ce privește suprafața de pădure raportată la numărul de locuitori, cu 0,30 ha/locuitor.

Alături de lupta împotriva defrișărilor, protejarea naturii și a pădurilor înseamnă mai ales educare, asumarea unei viziuni pe termen lung, responsabilizare față de natură și acțiuni proprii. Fiecare dintre noi, individual sau alăturându-ne unor inițiative publice sau private, putem să ne facem datoria plantând un copac și astfel să ne aducem contribuția la creșterea fondului forestier național, direct, prin acțiuni de plantare sau împădurire, dar și în procesul de educare și responsabilizare cu privire la importanța protejării pădurilor, prin puterea exemplului.

Dacă fiecare dintre noi plantează azi un copac sau o plantă, asigurăm viitorul verde al națiunii noastre! Haideți ca fiecare să plantăm un copac, să plantăm o faptă bună! Creștem pădurea împreună!

Declarația politică se intitulează „Importanța dezbaterii publice”.

- Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Stimați colegi,

Sfera publică este un concept mai vechi decât am putea crede. Pentru a-l explica, ne putem întoarce în timp până în Grecia antică. Cu toate acestea, definiția dată de Arendt, în 1958, explică sfera publică ca fiind „o arenă specială unde sunt prezente diferite interese, puncte de vedere și înțelesuri, discutate, criticate și negociate de publicuri diferite”. La o privire mai atentă, sfera publică a început să fie vizibilă în special în secolul al XVIII-lea, odată cu dezvoltarea cafenelelor, cluburilor literare și altor societăți, asociațiilor de voluntari, precum și cu dezvoltarea presei.

Desigur, în societățile democratice presa este foarte importantă, fiind atât mijloc de informare pentru cetățeni, cât și un factor formator al opiniei publice și al susținerii publice. Mass-media este recunoscută ca fiind forum pentru discuțiile sociopolitice și al conflictelor, dar poate în același timp să susțină sau să distrugă integrarea socială.

Dezbaterile actuale din sfera publică externă sunt legate de cele mai multe ori de întrebarea dacă Uniunea Europeană are propria sa sferă publică, dacă se poate vorbi despre o sferă publică paneuropeană, independentă de statele individuale, sau o sferă publică europeană, rezultată în urma europenizării sferelor publice naționale. Empiric, putem observa însă că azi cetățenii europeni pot găsi mai multe dezbateri pe probleme europene în ziare de calitate decât acum 25 de ani, ca rezultantă a sporirii competențelor Uniunii Europene.

Specialiștii admit faptul că succesul integrării europene impune, mai mult decât implementarea unor instituții eficiente, și armonizarea politicilor la nivel național cu cel european, implicând în plus mecanisme de comunicare și apariția sferei publice paneuropene, care ar permite cetățenilor să ia parte la dezbaterile publice legate de politicile europene.

Consider că sunt o necesitate europenizarea comunicării publice, pentru a compensa lipsa legitimității Uniunii Europene în anumite cercuri, precum și implicarea populară. Firește, în ciuda crizei imigranților, care pare a nu avea o soluție clară, în ciuda încercărilor din ultima vreme, UE speră să îmbunătățească participarea cetățenilor la crearea unei democrații supranaționale.

În acest context, doresc să subliniez importanța dezbaterii publice în elaborarea unui cadru legislativ. Acesta este, cu siguranță, perfectibil, iar dezbaterea publică apare ca un prilej extraordinar de a da ocazia tuturor actorilor societății să își expună punctele de vedere pentru elaborarea, în definitiv, a unei legi cât mai bune.

Cu toate acestea, consider că este necesar ca un act legislativ abia pus în aplicare să nu fie supus imediat după la o analizare, mai ales în contextul unui subiect sensibil și atât de interpretabil precum este acela al fumatului. Mă refer, desigur, la faptul că așa-numita Lege antifumat a fost pusă în aplicare la jumătatea lunii martie a acestui an, dar se află deja în curs de analiză și dezbatere spre aprobare amendamente de schimbare a acestei legi. Firește, instituția măreață în care ne aflăm va găsi un răspuns la aceste amendamente. Nu doresc să comentez dacă amendamentele sunt sau nu bune, se vor găsi răspunsurile la momentul potrivit.

Cu toate acestea, cred că este absolut necesar să ne gândim la faptul că un stat puternic este acela care își asumă deciziile, fie ele luate la nivel legislativ ori executiv ori chiar la un altul. Mai exact, consider că ar fi oportun ca orice lege, mai ales una care trece prin filtrul instituției legislative supreme a unui stat, să fie lăsată să își producă efectele pe o perioadă suficientă de timp, pe o perioadă semnificativă ca durată, pentru a le putea analiza apoi în mod legitim și a vedea dacă se impun cu adevărat amendamente.

Vă mulțumesc.

Declarația politică de astăzi se intitulează „Înfrățire istorică între localitățile din România și cele din Republica Moldova”.

## Stimați colegi,

Duminică a avut loc, la ieșirea din Ploiești către Păulești, inaugurarea primului sens giratoriu suspendat din România construit cu fonduri europene.

La eveniment au fost invitați și 450 de primari din Republica Moldova, care s-au prins în hora unirii pe pod.

Deși inaugurarea sensului giratoriu reprezintă o reușită a administrației publice din Prahova, nu mă voi axa pe acest subiect în cadrul declarației mele politice.

Evenimentul cu adevărat istoric a avut loc la Palatul Parlamentului, în București, unde au fost încheiate 450 de acorduri de înfrățire între localitățile din România și localitățile din Republica Moldova. Numărul acordurilor de înfrățire este de trei ori mai mare decât toate acordurile semnate între localitățile de pe ambele maluri ale Prutului în ultimii 20 de ani. Evenimentul a avut loc la inițiativa Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

Semnarea acordurilor de înfrățire nu are doar o semnificație simbolică, deși din punct de vedere simbolic evenimentul are o încărcătură emoțională importantă. Semnarea acestor acorduri va permite localităților să dezvolte proiecte comune culturale, de infrastructură sau administrative, care vor avea un impact benefic pentru toate primăriile implicate.

Acordurile permit în acest moment aplicarea unei ordonanțe de urgență ce dă dreptul autorităților locale din România să finanțeze proiecte comune cu localități din Republica Moldova. Aspect deosebit de important, dacă ținem cont de faptul că bugetele locale ale primăriilor din Republica Moldova sunt mult mai mici decât cele ale primăriilor din România.

De asemenea, localitățile înfrățite vor putea accesa fonduri europene transfrontaliere pentru finanțarea unor proiecte comune de interes local sau regional.

Am încredere că aceste acorduri vor duce la apropierea relațiilor dintre români și moldoveni și vor avea un impact economic pozitiv pentru toate părțile implicate. Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Lipsa reformelor – falimentul firmelor”.

## Distinși colegi,

O statistică recentă arată că în 2015, față de 2014, numărul firmelor intrate în faliment a crescut exponențial. Se întâmpla în aceeași perioadă în care Guvernul PSD anunța cu surle și trâmbițe că țara noastră ar avea cea de-a treia creștere economică din Uniunea Europeană.

Este grav! Cu atât mai grav cu cât nu ne mai aflam în perioada acută a crizei economice.

Și atunci putem suspecta ca principală cauză mediul fiscal neprietenos cu mediul de afaceri, neclar, modificat permanent prin ordonanțe de urgență ale Guvernului în anii guvernării PSD 2012–2015, dar mai ales comportamentul abuziv al instituției fiscale în anii anteriori, în care s-a aflat sub conducerea PSD, pe care l-au reclamat foarte mulți proprietari de companii.

Aceste date și aceste plângeri demonstrează un singur lucru: dacă România își dorește creștere economică și relansare economică e necesar un cadru legislativ, mai ales în domeniul fiscal și procedural fiscal, corect, coerent, clar și predictibil. Dar mai ales o instituție fiscală reformată.

Rolul Fiscului este să colaboreze cu contribuabilul, nu să-l hărțuiască!

Rolul Fiscului este să descopere adevărații evazioniști, nu să-i „transforme” sau să-i trateze pe toți contribuabilii drept evazioniști.

Este cazul ca ministrul finanțelor și noul șef al ANAF să reformeze rapid acest domeniu și mai ales instituția. Altfel, peste un an vom compara cifre și mai dezastruoase.

Iar această reformare trebuie să fie profesionistă, nicidecum politică.

Experiența anilor 2012–2015 trebuie să ne fie lecție!

Declarația politică este intitulată „Demontarea unei teorii despre productivitatea muncii din județele Moldovei”.

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor senatori,

E propagată la nivel național ideea unei Românii bogate care susține o Românie săracă. Abordările sunt diverse, dar vreau să mă refer la zona politică a acestor abordări. Înțeleg punctele de vedere constructive ale tuturor politicienilor responsabili, care, în fața propriului electorat, cunoscând nevoile de acasă, promovează proiectele comunităților locale. Din păcate însă, discursul alunecă de multe ori, nepermis, către o lamentare cu privire la modul în care cei bogați și care muncesc îi susțin pe cei săraci, care nu ar munci.

## Dragi colegi,

Vreau să vă spun că și în Moldova se muncește, iar faptul că avem cea mai mare pondere a populației care a plecat la muncă în străinătate spune totul. Cum spunea un material din presa centrală, acești români, din cele mai depopulate sate, sunt cei mai importanți investitori.

Tot presa centrală, cred că într-o analiză cu privire la anul 2013, sublinia faptul că niciuna din primele 20 de investiții ale statului român nu era în Moldova. Vreau să vă spun că nu numai în anul 2013 avem această realitate, ci în ultimii 10 ani cel puțin, dacă nu dintotdeauna, și poate ar fi utilă o astfel de analiză.

Personal, nu găsesc o explicație rezonabilă pentru faptul că Moldova, care are 25% din populație sau avea, cel puțin, nu beneficiază de nici măcar una din primele 20 de investiții ale statului. Și vorbim aici de la tronsoane de autostradă până la infrastructura feroviară sau stații de epurare.

## Stimați colegi,

Știți foarte bine că marile investiții sunt ancore pentru proiecte medii și mici și susțin investițiile private. Resping această politică de la centru, bazată poate pe un lobby mai bun, dacă nu pe o strategie greșită, care nu face decât să crească discrepanțele dintre Moldova și restul regiunilor. Ne plângem că Moldova nu produce, dar fondurile publice pe marile proiecte de infrastructură merg exclusiv în alte provincii istorice ale țării. Cum vreți să ne trimitem mărfurile, fără autostradă și cu cale ferată pe un singur fir, fie că vorbim de Aerostar Bacău sau de Chimcomplex Borzești?

## Stimați colegi,

Dacă vreți să nu mai susțineți Moldova, nu o izolați atunci când vine vorba de alocările pentru marile proiecte. Fiți, dacă vreți, egoiști. Vedeți-vă interesul! Avem 25% din populație și zero lei din sumele alocate pentru proiecte mari. Îmi pare foarte rău, dar actuala abordare nu e de susținere a celor defavorizați, ci de creștere planificată a discrepanțelor, ca strategie națională. Din informațiile publice, nici anul următor nu va exista nici măcar un proiect în Moldova din primele 20 ca valoare ale statului. Or, ar trebui să fie minimum patru-cinci, iar asta doar pentru a echilibra balanța, nu pentru a susține zona și a scădea decalajele.

## Dragi colegi,

Ultimii 10 ani de alocări disproporționate pentru marile proiecte nu-i putem schimba, dar e momentul să fim responsabili în viitor față de toate regiunile istorice, dacă dorim să sărbătorim Unirea în 2018. Altfel, mă tem că nu vom putea ajunge de la Bacău sau Iași în Alba Iulia, ne vom opri în Cheile Bicazului sau în Pasul Oituz.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Să hrănim primordial binele cetățeanului!”.

Domnule președinte,

Distinși colegi,

Trebuie să avem încredere în discernământul românilor, se cuvine să respectăm și să protejăm cetățeanul. În curând începe campania electorală pentru alegerile locale. Constat încă de pe acum o vânzoleală nepermisă la furatul startului, iar unii candidați, încălcând legislația, și-au amplasat deja afișaje electorale și au dat dezlegare spurcatului prin reciprocitate. Este nedemn, nedrept și revoltător.

Consider că trebuie să primenim moral atmosfera în privința desfășurării scrutinului electoral. O campanie electorală validează, de fapt, prestația unui candidat la o funcție sau demnitate publică pentru ultimii patru ani și adeseori pentru activitatea de o viață desfășurată în slujirea semenilor. Nu se îngrașă candidatul în ajunul electoral, nici agresivitatea ostentativă a unei promovări nu este de natură să-i atragă succesul, mai degrabă câștigă doar la capitolul iritare și enervare publică... Dar fiecare procedează cum crede de cuviință.

Am văzut campanii electorale organizate în Germania, Franța sau Marea Britanie, țări cu democrații consolidate. Într-un cuvânt, dacă ar fi să le caracterizez, aș spune discreție (bun-simț). De la afișajul elegant și expunerea civilizată, care par mai degrabă să-l protejeze vizual pe trecător, până la locurile de expunere rezonabile și deloc opulente, trimit prioritar către mesaj și semnificații programatice, nesupărătoare vizual. Ei bine, la noi este exact invers. Afișajele cotropesc tot, maculează prin tupeu și nesimțire, de la stâlpi și garduri, la orice alt loc ilegal, dar posibil.

Pe de altă parte, în locul unei cuvenite dezbateri pe proiecte concrete și programe electorale, candidații lansează în spațiul public bălăcăreala reciprocă, un spectacol grotesc, dar perpetuu circumscris tiradei acuzațiilor adeseori mitocănești, al spurcării, al infestării negativiste... O atmosferă neprincipială, vitriolantă amplifică devastator cu fiecare scrutin imaginea grobiană a politicianismului, a politicianului profitor, mârșav, mârlan și veros. Și mai așteptăm apoi iluzoriu schimbarea, adică primenirea clasei și atragerea tinerilor către politică.

Mă adresez dumneavoastră făcând apel la înțelepciune, cumpătare și responsabilitate, în preajma apropiatei campanii electorale. Să dăm dovadă cu toții de decență și să ne gândim prioritar la mai binele către care aspiră cei mulți pe care îi reprezentăm politic. Există destulă tensiune și destul negativism răsfrânt mediatic negativ zi de zi în spațiul public, să nu contribuim la o nevrednică amplificare. Parafrazând o legendă Cherokee privitoare la bătălia perpetuă care se dă între bine și rău, și anume cine va învinge oare: lupul cel alb și bun sau lupul cel negru și rău, evident va izbândi cel pe care îl hrănim mai des. Așadar, vă chem să hrănim solidari binele și să ne gândim primordial la binele cetățeanului!

Vă mulțumesc pentru atenție.

Declarația politică este intitulată „Așa-zisa exaltare antiguvernamentală înainte de alegerile locale!”. Domnule președinte,

Stimați colegi senatori,

În ultima perioadă se observă pe scena politică românească o nouă reașezare a principalilor actori și lideri publici. Din păcate, anumiți vectori de imagine publică (fie media, fie aleși locali sau naționali) înrădăcinați în metehnele politicii dâmbovițene nu pot accepta apariția – ce-i drept, momentan doar la nivel guvernamental – a unui nou tip de actori publici. Vorbim de celebrul Guvern de tehnocrați, care este criticat sau, mai bine zis, cel mai hulit Guvern din ultimii 16 ani încoace, uitându-se totuși că e primul Executiv care încearcă o serie de măsuri inovatoare față de ce a fost până acum.

Chiar dacă vorbim de anumite bâlbâieli și miniștri care reacționează funcționăresc, și nu politic, Executivul condus de domnul Dacian Cioloș reprezintă o noutate în societatea românească.

În asentimentul acestei declarații, am în vedere un articol al omului de cultură Andrei Pleșu, intitulat chiar sugestiv „Ștacheta exigenței”. Nu pot să nu remarc faptul că domnul Pleșu a introdus un concept care caracterizează o mare parte din opinia publică românească: „relativismul tradițional românesc”. Citez: „Ei bine, uneori, reușim să ne desprindem, totuși, de relativismul nostru tradițional. Un neașteptat demon al severității, al judecății nemiloase, al unei infinite rigori morale, intelectuale, politice, administrative ne determină să nu facem niciun rabat de la «calitate». Nu numai că nu coborîm ștacheta exigenței: nu ne dăm mulțumiți nici cu simpla ei menținere la nivelul obișnuit. Nu! Ridicăm ștacheta! O înălțăm pînă în aerul rarefiat al unor aspirații supreme. Nu se știe de unde apare, brusc, această gotică exaltare. Interese electorale? Frustrări private sau de partid? Paradă gazetărească rentabilă? Fapt e că postura critică se poartă, adesea, cu asupra de măsură. Iată, de pildă, guvernul Cioloș. Dacă e să te iei după ce se spune în presă, sau prin ședințele de partid, e, de departe, cel mai prost guvern pe care l-am avut vreodată. E vinovat că n-a făcut în cinci luni ce n-au făcut, în ani lungi, toate celelalte guverne. Un guvern «de strînsură», «mediocru» (nu strălucitor și eficace, competent și nobil – cum erau cele dinainte). Nu mai vorbim că ni l-a băgat pe gît Bruxelles-ul, în ampla lui campanie de colonizare (...). O inepuizabilă bășcălie s-a născut și în jurul conceptului de «tehnocrat». Tehnocrat, ai? Vrei să zici birocrat, fără suport politic, o adunătură de «așa-ziși», o «încropeală»! Unde sunt Gabriel Oprea, Eugen Nicolăescu, Maria Grapini, Cristian David, Liviu Pop, Daniel Chițoiu, Dan Șova, Victor Ponta și cîte și mai cîte alte stele din echipele providențiale care ne-au adus pe culmi pînă mai ieri?”

Retorica lui Pleșu evidențiază o mentalitate care s-a perpetuat în ultimii ani cu privire la politicile guvernamentale impuse de clasa politică actuală, anume aceea de a-i identifica vinovați pe cei care încearcă să repare greșelile comise voit de Guvernul anterior. De ce? Pentru că e mai ușor să ridici un corupt dovedit în slăvi decât să susții un demnitar apolitic care caută soluții de redresare economică, soluții care pe termen scurt pot fi nepopulare, dar cu efect pozitiv pe termen mediu și lung.

Stimați colegi,

Am dorit prin această intervenție publică să evidențiez necesitatea de a face diferența dintre politica guvernamentală haotică și populistă de până acum și politica obiectiv-tehnocrată a actualului Executiv.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Vulnerabilitatea socială a multor români, eliminată prin servicii personalizate pentru ocuparea unui loc de muncă”.

Domnule președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor colegi, Stimați invitați,

Statisticile naționale și europene arată că problemele sociale ale județelor sărace, cum este Iașiul, sunt strâns

legate de dificultățile de adaptare ale unor categorii vulnerabile. Oamenii trecuți de o anumită vârstă sau cei foarte tineri, femeile și persoanele din mediul rural au slabe șanse să-și găsească sau să accepte un loc de muncă. Cauzele cel mai des invocate sunt slaba dezvoltare economică a acestor zone geografice și abandonul școlar. Pe de altă parte, din păcate, ultimul raport al Comisiei Europene arată și realități inacceptabile, în sensul că activitățile instituțiilor specializate pentru formarea și ocuparea forței de muncă nu oferă suficient suport pentru eliminarea acestor probleme.

Astfel, se constată că numeroși tineri, care nu sunt încadrați profesional, nu urmează niciun program educațional sau de formare. Mai mult, măsurile menite să îi ajute să intre pe piața forței de muncă rămân limitate și fără efecte. Aceeași situație se găsește și în cazul educației și formării profesionale a adulților, la care participarea este foarte scăzută, programele nefiind corelate cu nevoile reale ale cererii și ofertei de pe piața muncii, în funcție de domenii și zone geografice.

Așadar, în fața situației dificile în care se găsesc tinerii, persoanele trecute de o anumită vârstă sau cei din mediul rural, statul încă rămâne spectator. Fără a lua măsuri pentru motivarea și dinamizarea activității funcționarilor care ar trebui să pună în aplicare programele de formare și recalificare profesională, să găsească soluții personalizate pentru fiecare categorie socială și zonă geografică.

Din nefericire, această stare trenează de ani de zile, unii din principalii vinovați fiind guvernanții PSD, care ani de zile au pozat în apărători ai celor mulți și săraci, dar n-au făcut nimic să amelioreze situația lor. Au preferat să-i facă pe bieții oameni dependenți de ajutoarele și asistența socială, în perioadele electorale, dar nu le-au insuflat dorința să muncească și să-și câștige existența.

De aceea, considerăm că actualul Executiv trebuie să renunțe la pasivitate. Prin competență și voință, instituțiile abilitate să înceapă să ofere servicii adaptate și personalizate celor care nu au un loc de muncă, dar și angajatorilor. Doar prin aplicarea unor măsuri atât de simple, ce țin de voință, pricepere și interes pentru comunitate, mulți dintre români nu vor mai fi atât de vulnerabili social.

Vă mulțumesc.

Chiar dacă o creștere a veniturilor celor care lucrează în sectorul sanitar nu rezolvă problemele din sistem, reprezintă totuși un bun început.

Săptămâna trecută am citit un comunicat de presă prin care se consemna faptul că domnul președinte Klaus Iohannis a formulat, în cadrul unei consfătuiri pe teme medicale, un punct de vedere privitor la suferința cronică din sistem.

Am reținut următoarele:

– finanțare insuficientă în sistemul medical;

– dorința de a nu ne mai confrunta cu fenomenul de corupție, mare și mică;

– absența dotărilor corespunzătoare în instituțiile medicale, aici făcându-se referire la clădiri, aparatură etc.;

– faptul că statul pregătește specialiști în domeniul medical care, în absența ofertelor autohtone, acceptabile, de exercitare a profesiei, vor lua drumul altor state și așa mai departe.

Ca urmare a acestor observații, ar trebui trase, cel puțin, următoarele două concluzii:

– o creștere salarială de 30–50% a veniturilor corpului medical nu rezolvă problemele multiple ale sistemului; – trebuie stimulată munca în sistemul medical prin recompensarea diferențiată a calității muncii, a performanței profesionale.

Dacă este să analizăm, în treacăt, realitatea din sistemul sanitar, trebuie să ținem cont de faptul că, atunci când economia suferă modificări dramatice, fără dubii, se tulbură întreg echilibrul social, inclusiv cel al serviciilor de utilitate publică.

Sistemul medical a intrat în această realitate dezechilibrată și a suferit în consecință. Nu a existat, în 26 de ani, un plan coerent, o strategie cu un consens politic larg. Doar s-a dorit adaptarea sistemului după exemplele din statele occidentale, fără a se ține cont că nu poți face nimic fără suport financiar.

Stomatologia a fost privatizată și a evoluat independent, după regulile economiei de piață (concurențial). Medicina primară a fost parțial privatizată, fiind însă dependentă de contractul cu CNAS, iar serviciile oferite sunt subfinanțate, la fel ca cele din medicina secundară și terțiară.

Ambulatoriile, care ar fi trebuit să fie mărite, diferențiate și diversificate din punctul de vedere al dotărilor, au fost parțial închise sau haotic restructurate.

Spitalele publice se încadrează deja la categoria de clădiri vechi, majoritatea fiind în funcțiune de peste 45 de ani.

Tehnologia actuală din sectorul medical solicită regândirea circuitelor și protocoalelor medicale. Imagistica medicală are mari restanțe la reînnoire și este relativ departe de o utilizare eficientă.

Parcurile de ambulanțe sunt mult îmbătrânite, depășite complet de nivelul în continuă creștere al solicitărilor. Aici rare au fost episoadele de schimbare a parcului auto. Singurul domeniu ce a suferit o oarecare modernizare este cel al SMURD, care încă are nevoie de finanțare pentru îmbunătățirea calității serviciilor, și cel al unităților de primiri urgențe. Din păcate, doar cu acest sistem nu se pot susține în totalitate și rezolva problemele majore. Ca să fiu mai explicit, poți aduce rapid și eficient urgențele la spital, iar acestea vor fi rezolvate în spital, nu în unitatea de primiri urgențe, iar problemele spitalelor sunt pe zi ce trece mai mari. Un sistem sanitar eficient este acela în care toate segmentele componente funcționează în același ritm.

Nu mai aducem în discuție problemele apărute cu sistemul informatic, care, bine gândit de altfel, funcționează în maniera în care, în loc să eficientizăm actul medical și să reușim scăderea timpului petrecut cu întocmitul documentelor, prin dependența de tastatura calculatorului, a schimbat raportul act medical/birocrație în favoarea birocrației.

Raporturile de muncă între specialiștii din domeniu au rămas arhaice, supuse autoritarismului managementului. Diferența este că am înlocuit autoritarismul unui profesionist cu cel al unui șef numit politic.

Sistemul acesta, de feudalism medical modern, nu va încuraja performanța și concurența bazate pe valoarea profesională.

În concluzie, este adevărat că problemele din sistem sunt multe și presupun o diversitate de soluții, nu doar aceea a creșterilor de salarii, însă lumea medicală a suportat prea mult timp amatorismul din managementul sanitar și nu merită să suporte și financiar eșecul altor experimente în domeniu.

Așa că o creștere salarială, ca primă măsură, ar fi totuși semnul unui bun început.

Cu stimă, prof. univ. dr. med. Paul Ichim, senator PNL.

Declarația politică se intitulează „5 iunie – duminica alegerilor și duminica vindecării orbului din naștere”.

Se spune că nimic nu este întâmplător și sper să nu fie fără însemnătate asocierea dintre ziua alegerilor locale și semnificația religioasă a aceleiași zile. 20 mai 1990 a fost o altă „duminică a orbului”; atunci au avut loc primele alegeri „libere” de după Al Doilea Război Mondial și au fost câștigate de Ion Iliescu și FSN. Atunci s-a votat orbește, dar acum poate nu va fi o nouă „duminică a orbului”, ci una a vindecării sale, întrucât alegătorii vor fi deschis ochii.

În România sunt aproape 3.200 de primării, iar blocul PSD–ALDE–UNPR controlează peste jumătate din acestea. Alegerile în două tururi ar mai fi cernut o parte din edilii corupți susținuți de această triadă. Din calculele politice reiese că într-un singur tur de scrutin pot fi schimbați doar 15% dintre primarii actuali din România, pe când în două tururi rata de înnoire poate ajunge la 70%. Totuși, mai sunt șanse să oprim oamenii PSD-ului să controleze toată România. Cel mai important este că vom face acest lucru păstrându-ne credibilitatea, prin niște alegeri curate, oferind electoratului candidați proprii.

Așadar, alianțele preelectorale nu sunt o opțiune pentru PNL, iar o înțelegere cu social-democrații este exclusă din start, chiar și pentru formarea unei majorități după alegeri, motivul fiind unul simplu – PSD este principalul competitor politic. Așadar, refuzăm un compromis cu PSD.

Realist privind, această campanie, deși aliniază destul de mulți candidați, este o luptă în doi. Evident, cei doi combatanți sunt PNL și PSD. Bineînțeles că suntem într-o democrație și este o expresie a pluralismului politic ca fiecare partid să propună și să susțină un candidat, dar în același timp nu putem să nu vedem imaginea mai mare. Un vot de dreapta, dar nu pentru PNL, va favoriza candidatul de stânga, adică PSD. Ca intenție de vot, PSD se situează la aproximativ 38%, iar PNL în jur de 37%, dar dacă adunăm procentele de pe întregul segment de dreapta am obține aproape 50%, o victorie clară. Este important ca electoratul să conștientizeze că un vot util pentru dreapta trebuie să meargă către candidații PNL, fiind sigura cale de a câștiga alegerile.

Pentru că încă vorbim despre alegeri locale într-un singur tur de scrutin, șansele reale sunt de partea partidelor mari, cele două mari forțe politice: PSD pe stânga și PNL pe partea dreaptă. În acest caz, candidații liberali sunt adevărații oponenți cu șanse de a câștiga. Tocmai de aceea, PNL nu are nevoie să intre într-o alianță cu partidele mai mici, în schimb se bazează pe întregul electorat de dreapta să-i acorde încrederea și sprijinul.

Declarația politică este intitulată „Cine smulge din priză ștecherul concurenței?”.

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

În urmă cu câteva zile, două companii aparținând unui important operator național de telecomunicații – care furnizează servicii de telefonie, internet și televiziune atât în România, cât și în alte câteva state europene – au acționat în instanță Guvernul, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Ministerul Energiei, Ministerul Economiei și mai multe filiale regionale de distribuție, procesul urmând să intre pe rolul Curții de Apel București.

Presa economică a dezvăluit cu promptitudine că miza acestui demers judiciar o reprezintă deblocarea a două proiecte-pilot de dezvoltare a unor rețele de distribuție a energiei electrice situate în municipiul Oradea, respectiv într-o zonă limitrofă municipiului Timișoara, dar și limitarea unor reglementări anticoncurențiale birocratice și păguboase pentru consumatori.

De altfel, încă de la finele anului trecut, Primăria Oradea făcea publice amănuntele achiziției serviciilor de furnizare a energiei electrice pentru cădirile proprii, adjudecate de la acest grup de telecomunicații prin intermediul Bursei Române de Mărfuri la un preț fără concurență, economia astfel realizată de municipalitate și companiile din subordinea consiliului local împreună cu cele 42 de instituții subordonate ridicându-se, doar în decursul unui an calendaristic, la aproximativ 500.000 de lei cu TVA.

Numai că socoteala de la Bursa de Mărfuri nu s-a potrivit defel cu cea de la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care ar trebui și să stimuleze concurența în domeniul distribuției de energie electrică, în beneficiul consumatorilor vulnerabili și al celor protejați, a căror definire în context european Ministerul Energiei și-a asumat-o ca prioritate legislativă.

Din păcate, regulamentul actual creat de ANRE bagă bețe în roate potențialilor investitori care ar solicita licențierea activității, obligându-i să obțină în prealabil acceptul operatorului de distribuție concesionar din acea zonă, zădărnicindu-se practic deschiderea pieței energiei, care ar duce la scăderea facturilor prin încurajarea concurenței în acest sector.

De altfel, chiar președintele ANRE recunoștea recent că sistemele de distribuție au fost privatizate și concesionate pe 49 de ani – cu posibilitatea prelungirii acestei perioade –, iar singurele externalizări pentru activitatea de operare a rețelelor s-au făcut – cum altfel?! – fără licitație, în beneficiul firmelor de casă.

Așa s-a ajuns ca în domeniul energiei electrice concurența să funcționeze numai pentru producerea și furnizarea curentului electric, distribuția acestei utilități fiind însă monopolizată prin lege, cu consecințele de rigoare asupra tarifului fiecărui kilowatt facturat consumatorului final.

Doar în aceste condiții suspiciunea că ANRE obstrucționează prin mijloace birocratice accesul în piața de distribuție al unor companii concurente private, capabile să furnizeze energie prin intermediul rețelelor proprii, la tarife de distribuție substanțial reduse față de cele percepute în prezent de distribuitorii concesionari tradiționali, începe să devină o certitudine...

Vă mulțumesc.

## Declarația politică se intitulează „Copii abandonați”. Domnule președinte, Stimați colegi,

## Doamnelor și domnilor,

Conform datelor centralizate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), aproape 1.000 de copii au fost abandonați în 2015 în spitale, iar mai mult de jumătate dintre ei au fost lăsați în maternități. Mai exact, 977 de copii au fost părăsiți în maternități și alte unități sanitare în anul 2015. Cei mai mulți, respectiv 624, au fost abandonați după naștere în maternități. Alți 326 de copii au fost lăsați în secții de pediatrie, iar 27 în alte secții de spital. Este important de menționat că, din cei 977 de copii abandonați, 885 au fost externați, însă doar 388 s-au reîntors în familie. Alți 380 de minori au ajuns în grija unor asistenți maternali, 35 au fost plasați la familii, 30 au ajuns în centre de plasament,

16 în centre de primire în regim de urgență, trei în familia extinsă și 33 în alte situații.

Cred că aceste date trebuie analizate corespunzător și, mai ales, consider că trebuie luate măsurile necesare pentru ca aceste cifre să scadă. În contextul abandonului nou-născuților, trebuie să subliniem faptul că 40% dintre mame se află în stare de depresie după naștere, aceste stări fiind depistate doar în 29% din cazuri, așa cum ne arată Organizația Mondială a Sănătății.

Din toate cifrele prezentate reiese că pericolul cel mai mare există imediat după naștere, când mamele, de cele mai multe ori confuze, își abandonează copilul, tocmai când acesta ar avea cea mai mare nevoie de îngrijire și dragoste maternă, pentru a-și construi un atașament afectiv, care constituie baza pentru toate relațiile viitoare ale copilului și determină dezvoltarea lui în mod decisiv.

Aceste aspecte trebuie corelate cu efectele negative recunoscute ale instituționalizării asupra dezvoltării copilului – sub aspect fizic, intelectual și psihosocial –, ele fiind abordate în multiplele studii și cercetări științifice. Pe scurt, acestea ne arată faptul că daunele aduse dezvoltării copilului sunt cu atât mai mari cu cât copilul este mai mic și cu cât este mai îndelungată durata aflării lui în instituție. Lipsa unei familii face ca viața acestor copii să decurgă într-o lume paralelă, care nu-i poate pregăti pentru viață și pentru o interacțiune socială adecvată.

Din păcate, sistemul de protecție a statului nu este suficient de pregătit ca să ofere servicii de sprijin familiei și să prevină abandonul copilului. Nici găsirea rapidă a unor soluții care să permită copiilor părăsiți să crească în mediul familial nu pare a fi o prioritate a sistemului actual. Astfel, plasarea copiilor în îngrijire rezidențială rămâne în continuare cea mai frecvent aplicată măsură de protecție pentru copiii mici lăsați fără îngrijirea părinților. Să nu uităm însă că, pe termen lung, îngrijirea în instituții implică și costuri extrem de mari pentru întreaga societate, nu doar din motivul că absoarbe resurse importante, dar și pentru că perpetuează discriminarea copiilor, tergiversează evoluția lor în adulți capabili de a se integra social și a fi eficienți și astfel produce adulți care devin o povară pentru comunitate.

O primă soluție ar fi ca maternitatea să devină locul unde sunt dezvoltate servicii specializate de consiliere, sprijin adresat femeilor însărcinate și mamelor în vederea prevenirii acțiunilor de abandon. În plus, sunt necesare măsuri și protocoale clare de identificare a gravidei în momentul prezentării la doctor și la maternitate pentru naștere. Acest lucru este deosebit de relevant, întrucât este știut faptul că o femeie gravidă încearcă de multe ori să-și ascundă identitatea atunci când are gânduri de abandon. Din păcate, multe gravide nu prezintă la momentul internării actele de identitate, iar acest lucru ar trebui remediat.

Fără doar și poate, instituțiile medicale, fiind locul cu cele mai înalte frecvențe de abandon, merită o atenție specială, în sensul consolidării capacității instituționale de a gestiona cazurile cu risc de abandon. Este locul unde se poate interveni cel mai eficient prin consiliere, încurajarea alăptării la sân, a contactului dintre mamă și copil, astfel contribuind la crearea atașamentului mamă–copil. Intervențiile profesionale ale asistenților sociali realizate în locul și momentul producerii abandonului vor reduce numărul intrărilor copiilor mici în sistemul rezidențial. De asemenea, în instituția medicală unde se produce abandonul este indicat să nu se rețină copiii mai mult decât este necesar pentru perioada de investigații medicale și tratament, această instituție având responsabilitatea și capacitatea de a acționa prompt, în conlucrare cu autoritățile locale, în vederea găsirii soluțiilor adecvate pentru fiecare copil abandonat.

În plus, în instituțiile medicale trebuie să fie create condiții care contribuie la procesul de dezvoltare cognitivă, psihosocială a copilului. Este necesar să existe camere amenajate pentru joc și personal care să aibă grijă de aspectele stimulării copiilor prin comunicare, interacțiune și joc.

În acest context, trebuie să ne îndreptăm atenția către modificarea cadrului legislativ, în sensul dezvoltării serviciilor de asistență socială care să preia răspunderile privind protecția copilului nou-născut, accentul fiind pus pe prevenirea abandonului – dezvoltarea continuă a unui cadru legal care să permită înființarea, funcționarea și diversificarea serviciilor alternative de prevenire a abandonului și de reintegrare familială. Este important ca acest cadru legislativ să confere o identitate legală și o perspectivă durabilă formelor de protecție deja existente, cum ar fi centrele de zi, serviciul de asistență parentală profesionistă, centrele de sprijin psihosocial și altele – descentralizarea serviciilor de asistență socială și protecție a copilului către autoritățile locale și pregătirea contextului material, uman și financiar care să facă autoritățile locale capabile să preia această responsabilitate –, aplicarea principiului subsidiarității în domeniul asistenței sociale, care înseamnă proximizarea serviciilor față de beneficiar.

Chiar dacă în unele situații dificultățile materiale nu reprezintă neapărat cauza determinantă a abandonului, ele constituie un context negativ care sporește riscul abandonului și al instituționalizării copilului în cazuri în care familia se confruntă și cu alte probleme. Frecvența înaltă a acestei cauze denotă gradul foarte ridicat de vulnerabilitate a familiilor și indică asupra necesității de dezvoltare la nivel comunitar a serviciilor de sprijin familial, care ar pune accentul pe prevenirea abandonului. Cu alte cuvinte, situațiile de sărăcie concretizate în lipsa unei locuințe adecvate, a unui venit minim stabil, imposibilitatea de a satisface nevoile de hrană și de dezvoltare ale copilului, boala unui membru al familiei, alcoolismul părinților etc. determină familiile să recurgă tot mai des la alternativa instituționalizării propriilor copii. În acest sens, trebuie elaborate politici active de susținere a familiilor, astfel încât acestea să poată gestiona situațiile de risc sau crizele apărute la un moment dat.

Un alt aspect esențial este regândirea raportului dintre elementele de protecție socială și elementele de asistență socială. În plus, pot fi adoptate numeroase măsuri pe termen mediu și scurt, precum crearea mecanismelor de prevenire a intrărilor copiilor în sistemul rezidențial, prin stabilirea unor criterii sau ierarhii clare de aplicare a măsurilor de asistență și protecție, crearea mecanismelor de promovare și încurajare a formelor existente de tip familial de protecție a copilului: casele de copii de tip familial, asistența parentală profesionistă, adopția, tutela, crearea unui sistem unic de monitorizare, evaluare și urmărire a copiilor aflați în sistemul de protecție și, nu în ultimul rând, promovarea unor programe de planificare familială, asigurând un acces preferențial la acestea al populațiilor vulnerabile, care prezintă un risc sporit de eșec parental. Tot în acest sens, este necesar să încurajăm promovarea activă a unui curriculum școlar privind educația în baza formării deprinderilor de viață.

În definitiv, crearea unui mediu protector la toate nivelurile – familie, comunitate, societate – este crucială pentru supraviețuirea, sănătatea, educația și siguranța copiilor din țara noastră.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Legea salarizării unitare a bugetarilor. A fi sau a nu fi!”.

Domnule președinte al Senatului,

Doamnelor și domnilor senatori,

În sfârșit, după o serie întreagă de tergiversări ale multor guverne, începând cu 2010 încoace, în sfârșit, Guvernul Cioloș a luat taurul de coarne și vine cu această Lege a salarizării unitare în prezentare publică.

Sigur, această ordonanță de urgență a Guvernului trebuie din start să înghețe la nivelul iulie 2016 o serie de indemnizații, cum ar fi:

– indemnizația pentru ședință a consilierilor locali și județeni;

– indemnizația pentru limită de vârstă pentru deputați și senatori;

– indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, despăgubiri și alte drepturi care nu fac parte din solda lunară brută a militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din penitenciare.

Dacă ar fi să facem o analiză a mediului privat, acum, în România, se poate observa că diferența dintre salariul unui șef și cel al unui subaltern este de 1 la 8,5. Domnul prim-ministru Cioloș ne propune ca această diferență, la stat, să fie de 1 la 12.

Sigur, dacă se va aplica această variantă propusă de Guvernul Cioloș, începând cu 1 august, efortul bugetar va fi de cel puțin 500 de milioane de euro, iar acești bani trebuie luați de undeva.

Sau poate creșterea economică va acoperi această diferență. Vom vedea. Să sperăm că așa va fi și nu va trebui să facem rectificare bugetară ca să luăm din alte părți acești bani.

Aș dori să vă reamintesc câteva dintre principalele modificări ale Legii salarizării Cioloș:

– raportul dintre salariul de bază minim și cel maxim din sectorul bugetar va fi de 1 la 12, adică de la cel mai mic salariu, de 1.250 de lei, la cel mai mare, de 15.000 de lei, pentru Președintele României;

– salariile de bază pentru fiecare funcție sunt stabilite în raport de studii, grade, trepte profesionale și gradații;

– avansarea în gradații se va face din cinci în cinci ani, cu excepția primei gradații, care se acordă după trei ani;

– ocuparea posturilor vacante prin transfer se poate face numai de către funcționarii publici, așa cum prevede și acum legislația funcționarilor publici.

Sigur, va mai curge multă cerneală, vor fi multe dezbateri în Parlamentul României și în mass-media, dar e foarte bine. E un început și vom vedea cum o să iasă această ordonanță de urgență a Guvernului după votul din Parlamentul României.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Combaterea flagelului hepatitei de tip C”.

Domnule președinte, Stimați colegi,

Așa cum știți, în ultima vreme România s-a confruntat cu numeroase cazuri de infectare cu hepatita C, o infecție de natură virală a ficatului, cu răspândire pe plan mondial. Aproximativ 3% din populația globului este purtătoare a acestei infecții. În 80% din cazuri, boala se cronicizează și poate provoca leziuni hepatice grave, cum ar fi ciroza hepatică și cancerul hepatic. Virusul hepatitei C (HCV) este transmis prin sânge. Astfel, persoanele dependente de diferite substanțe halucinogene sunt deosebit de vulnerabile, deoarece folosesc în comun seringi și ace. Există însă și anumite categorii profesionale expuse acestui pericol, care pot intra în contact cu sângele, cum ar fi laboranți, asistente medicale și medici. Mai rară este transmiterea de la mamă la copil în timpul nașterii. În special atunci când concentrația virusului din sângele mamei este foarte înaltă. Mai trebuie reținut că există și alte cauze care pot genera îmbolnăvirea, cum ar fi transmiterea sexuală. În multe situații de îmbolnăvire, modul de transmitere nu poate fi stabilit clar. Infecțiile prin tratamente stomatologice, intervenții chirurgicale, transfuzii de sânge sau dialize sunt astăzi aproape excluse – în condițiile respectării procedurilor corecte și a controalelor.

În România, numărul persoanelor infectate cu hepatita C a crescut în ultimii ani în mod constant. Circa 700.000 de persoane suferă în țara noastră din pricina acestui virus, iar anual mortalitatea cauzată de hepatita C depășește 1.000 de cazuri. În condițiile în care lipsește o strategie națională în acest sens, numărul persoanelor afectate riscă să se tripleze până în anul 2030. Spre exemplu, doar în județul Hunedoara, mai precis în municipiul Vulcan, anul trecut în lunile iulie și august au fost înregistrate 32 de cazuri de îmbolnăviri. Această stare de fapt trebuie combătută prin toate mijloacele și la nivelul Ministerului Sănătății trebuie suplimentate fondurile pentru prevenția și tratarea acestui virus.

Față de acest aspect, profesorul Michael Houghton, descoperitorul virusului hepatic C, a adresat un mesaj special autorităților, medicilor și pacienților români care suferă de hepatită C, afirmând că cei din urmă ar trebui să primească tratamentele noi, mult mai eficiente decât cele vechi folosite, cu interferon. „Recomandarea mea pentru autoritățile medicale și pentru politicienii din România este să facă în așa fel încât tratamentele noi, fără interferon, să fie disponibile imediat pentru pacienții cu forme avansate de hepatită, cu ciroză și cu cancer hepatic. Apoi, într-un an de zile, să negocieze prețul medicamentelor interferon-free, care oricum va fi mai mic decât acum, așa încât să poată fi tratați toți pacienții cu forme ușoare de hepatită C, dar care au risc de a dezvolta complicații”, a afirmat profesorul Michael Houghton, potrivit unui comunicat transmis de Centrul pentru Inovație în Medicină.

Stimați colegi,

Informațiile prezentate sunt relevante cu privire la gravitatea situației cu care ne confruntăm, de vreme ce România continuă să se găsească în topul țărilor europene în raport cu media îmbolnăvirilor și a mortalității datorate virusului hepatic de tip C. De aceea, solicit public măsuri mai energice în vederea pregătirii și implementării unui program național de combatere a flagelului hepatitei C.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Declarația politică este intitulată „Schimbări ale Planului-cadru pentru învățământul gimnazial”.

Ca limbă maternă, limba română se însușește încă din primii ani de viață, în cadrul familiei, al conviețuirii sociale, în relațiile dintre copii și adulți. Ulterior, se realizează perfecționarea folosirii corecte a limbii române, cea mai substanțială și eficientă contribuție fiind aceea de la școală.

În dezbatere publică au fost lansate trei propuneri de modificare a Planului-cadru pentru învățământul gimnazial. Indiferent de varianta adoptată, cea mai importantă modificare vizează că elevii de la clasa a V-a vor avea o oră în minus de limba și literatură română.

Trebuie făcută o distincție foarte clară între limba română și literatura română ca materii, deși ele sunt puse împreună.

Studierea limbii române în școală prezintă o importanță deosebită, deoarece formarea și dezvoltarea priceperilor și deprinderilor de exprimare a gândurilor, a sentimentelor elevilor în mod corect, logic și concis, conștientizarea procesului comunicării și cultivarea unei vorbiri și scrieri clare și corecte ar trebui să fie principalele preocupări ale sistemului de învățământ.

Unul dintre obiectivele fundamentale ale studierii limbii române este însușirea și aplicarea normelor de vorbire și scriere corectă a limbii române și folosirea corectă a vocabularului limbii literare.

Fiecare dintre compartimentele disciplinei – citirea, scrierea, gramatica – oferă noi și ample posibilități pentru cultivarea vorbirii. Însușirea corectă a limbii române de către elevi are repercusiuni în întregul proces al formării și dezvoltării lor intelectuale.

Fără însușirea corespunzătoare a limbii române nu poate fi concepută evoluția intelectuală viitoare a școlarilor, pregătirea lor corespunzătoare la celelalte obiecte de învățământ.

În ciclul primar, studierea limbii române urmărește atât cultivarea limbajului oral și scris al elevilor, cunoașterea și folosirea corectă a limbii, cât și învățarea unor tehnici sau instrumente ale muncii intelectuale care asigură dezvoltarea și perfecționarea limbajului, precum și succesul în întreaga evoluție viitoare.

Pentru foarte mulți, evaluarea națională/bacalaureatul la română e o experiență traumatizantă. De aceea, studierea acestei materii trebuie continuată atât la învățământul gimnazial, cât și la cel liceal. În niciun caz nu e benefic pentru școlari ca numărul de ore alocat acestei discipline să fie diminuat, chiar și cu o oră săptămânal.

Este important ceea ce se predă, cum se realizează acest proces și mai ales ce facem noi pentru a dezvolta gândirea elevilor.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „15 martie – 15 aprilie, Luna pădurii”.

Luna pădurii, care se încheie în ziua de 15 aprilie, are la origine inițiativa lui Spiru Haret, din anul 1902, de a se sărbători Ziua pomilor, prin plantarea unui copac de către fiecare elev. Această zi importantă a fost celebrată pentru prima dată la noi în anul 1953, când s-a stabilit prin lege realizarea, an de an, a unor acțiuni pe linie silvică, cu un pronunțat caracter educativ.

Evenimentele de celebrare au scopul motivării populației să întreprindă cel puțin o acțiune prin care să contribuie la minimalizarea pericolului produs prin defrișările necontrolate. Degradarea terenurilor în zonele aride, care duce la deșertificare, începe cu reducerea vegetației, deoarece „pădurile reprezintă un prim pas în reabilitarea și protejarea zonelor aride de deșertificare și secete”. Deși răul major provocat de oameni este evident, doar 18% din zonele aride sunt împădurite. Trebuie ținut cont și de faptul că suprafața acoperită cu păduri, precum și cea a zonelor verzi urbane din țara noastră se situează mult sub media Uniunii Europene și a standardelor Organizației Mondiale a Sănătății, care recomandă o suprafață de 50 de metri pătrați de pădure pentru fiecare locuitor.

În urma unui studiu riguros, prințul Charles al Marii Britanii, un mare iubitor și protector al mediului înconjurător, a constatat că România pierde 3 hectare de pădure virgină pe oră, iar jumătate din acest fenomen dramatic se petrece în zone care ar trebui să fie protejate. Pădurile României mai constituie încă un minunat areal al biodiversității, excepțional de bogat prin faună și floră, favorizat de poziția geografică, de varietatea reliefului, de condițiile hidrologice și climatice.

„Pădurile Carpaților găzduiesc cea mai mare populație supraviețuitoare de urși bruni, lupi și lincși din Europa, dar și o treime din toate speciile de plante europene”, mai arată înalta personalitate britanică. Numai că la distrugerea vertiginoasă a pădurilor contribuie din plin, la vedere, firmele care exploatează nemilos această bogăție naturală a țării noastre. Numeroși arbori seculari cad pradă drujbelor, zi și noapte. Fauna și flora Carpaților sunt tulburate din rostul lor și amenințate cu dispariția definitivă.

„Declarația de la Paris”, prilejuită de al 10-lea Congres Forestier Mondial din 1991, a definit conceptul de „dezvoltare durabilă a pădurilor”, referindu-se la tăierea planificată a arborilor, în funcție de starea pădurii, de funcțiile sale și de capacitatea de refacere. Concret, congresul a atras atenția asupra eroziunii solului și a scăderii fertilității acestuia, asupra inundațiilor și alunecărilor de teren. La fel de periculoase sunt și creșterea concentrației bioxidului de carbon atmosferic în detrimentul oxigenului, reducerea precipitațiilor prin scăderea cantității de apă din atmosferă, intensificarea vânturilor și creșterea frecvenței acestora etc.

Ar fi o nedreptate să afirmăm că nu există preocupare față de situația arătată aici, dar eforturile dedicate reabilitării zonelor împădurite trebuie intensificate, iar acțiunile consacrate acestui scop trebuie urgentate, înainte de a constata că e prea târziu. Prin grija unor ONG-uri și a unor administrații locale se mai întreprind acțiuni bine-venite, prin împădurirea unor zone defrișate irațional. Dar acțiunile bazate pe voluntariat trebuie susținute mai intens de acțiunile administrației locale din fiecare zonă a țării și, nu în ultimul rând, de o lege silvică mai drastică. Am mai atras atenția public în această direcție, dar lucrurile par să meargă tot rău. Este răul pe care ni-l facem prin lipsă de fermitate.

Dispariția fondului silvic este mai gravă decât fumatul, dar pentru apărarea „plămânului verde” n-am constatat că s-ar mobiliza tot atâtea forțe ca în cazul sancționării fumătorilor. Cred că ar fi cazul să refacem lista priorităților legislative, acordând întâietate problemelor celor mai grave cu care se confruntă țara.

Declarația politică este intitulată „Învățământul, serviciu de interes public”.

Stimate colege,

Stimați colegi,

În opinia mea, transformarea învățământului românesc în serviciu de interes public ar conduce la o mobilizare generală pentru elaborarea unei strategii coerente referitoare la ceea ce este important de făcut pentru îmbunătățirea condițiilor în care se desfășoară educația copiilor noștri. Din acest motiv, sunt de acord și susțin propunerea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ de modificare a Legii educației naționale nr. 1/2011, prin care se dorește această schimbare importantă pentru sistemul nostru de învățământ.

Prin acest demers legislativ se urmărește consolidarea autorității cadrelor didactice pornind de la realitatea prin care tot mai mult respectul acordat profesorilor din partea elevilor și părinților a scăzut de la an la an.

În aceste condiții, văd bine-venită ideea de protecție juridică a cadrelor didactice odată cu asigurarea unor condiții eficiente de lucru. Scopul final este acela de formare a tinerilor cu o pregătire adecvată noilor condiții din societatea

românească. Elevii trebuie să-și respecte profesorii, dar să nu trecem în extreme și să înțelegem greșit acest respect. De aceea aș vrea să-l citez pe regretatul academician Solomon Marcus: „Cumințenia în școală! De ce mai credem în legenda copilului cuminte care nu vorbește ne-ntrebat? Asta vrem? Ca un elev să stea cuminte, cu mâinile la spate și să nu vorbească decât atunci când primește derogare de la profesor? La noi se face o educație bazată pe tăcere. Aici se ascunde o mare problemă a școlii românești. De aici se trage eșecul educațional. Elevul nu este încurajat să pună întrebări, să-și pună întrebări.”

Relația elev–profesor trebuie să se bazeze pe o colaborare eficientă, fără deviații și agresiuni verbale sau acțiuni care denotă desconsiderare față de profesori. Comunicarea elev–profesor trebuie să fie una bazată pe sentimentul de respect reciproc, precum și pe interacțiuni care să încurajeze elevul în pregătirea sa.

Împreună, Parlamentul și Guvernul trebuie să facă front comun pentru majorarea locurilor bugetare destinate învățământului. Îmi exprim încrederea că vom găsi resursele financiare necesare pentru îmbunătățirea situației generale a educației naționale, inclusiv prin accesarea de fonduri europene pentru modernizarea școlilor și creșterea gradului de participare a elevilor la procesul educațional.

Declarația politică se intitulează „Pe cine și ce puteau spiona culegătorii de informații din Israel”.

Presa și opinia publică din România au fost focalizate în cursul ultimei săptămâni pe scandalul creat de așa-zisa spionare a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kövesi, referitor la care a fost instrumentat un dosar de către DIICOT, în care au fost arestați doi tineri israelieni angajați ai firmei de consulting și intelligence Black Cube. Majoritatea presei autohtone a conchis, pe bună dreptate, că acest scandal este o făcătură, respectiv o operațiune gonflabilă pentru imaginea doamnei Laura Codruța Kövesi, care a avut drept scop urgentarea reînvestirii acesteia de către Președintele României, scop care a fost atins în seara zilei în care a fost declanșat scandalul de spionaj. Nu o să intru acum în amănunte legate de scandalul declanșat și de dosarul penal instrumentat, ci o să încerc doar o inventariere a cercului de rude și de prieteni apropiați ai doamnei Kövesi care au intrat sau puteau intra în vizorul culegătorilor de informații israelieni și a problemelor/aspectelor care puteau prezenta interes pentru aceștia.

O primă și principală țintă a investigatorilor Black Cube a fost tatăl procurorului-șef al DNA, domnul Ioan Lascu. Ce-i putea interesa pe investigatorii israelieni? Că provine dintr-o familie modestă, de etnie romă, cu șase copii, din Întorsura Buzăului. Că a fost un student, un procuror și un publicist (în revista „Dreptul”) mai bun decât fiica sa. Că a fost procuror-șef al Parchetului Mediaș timp de 30 de ani, din care mai bine de un deceniu în timpul regimului comunist. Că a făcut parte din nomenclatura comunistă, fiind membru al Consiliului Municipal Mediaș al PCR. Că, în perioada în care a deținut funcția de procuror-șef, a acaparat în condiții dubioase două case construite în sistem duplex pe Strada Sondorilor nr. 12 și 14 din Mediaș, care au fost confiscate de regimul comunist de la doi cetățeni de naționalitate germană care au plecat definitiv din România în Republica Federală Germania înainte de 1989. Că a aranjat un doctorat în drept pentru fiica sa cu un prieten și coleg din procuratura comunistă, care a fost procuror-șef al Procuraturii Județene Timiș și a devenit avocat și profesor la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara. Că a fost urmărit informativ de Securitate și apoi de SRI pentru implicarea în afaceri cu miros de gaz. Că este prieten la cataramă cu Florin Muntean, fost lider al PDL Mediaș, deputat în Parlamentul României și director general al Societății Naționale Transgaz, care a fost declarat de politicianul Vasile Blaga drept „cel mai bun prieten din armată și din facultate”. Că a devenit bun amic cu Vasile Blaga, care a fost invitatul de onoare la petrecerea organizată cu ocazia pensionării sale în anul 2010, la restaurantul BinderBubi din Mediaș, alături de fiica sa, care deținea funcția de procuror general al României în perioada respectivă. Că a fost în relații apropiate cu fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, Florin Nicușor Apostu, și cu omul de afaceri Ilie Carabulea (patron al Băncii Carpatica și al grupului de firme Atlassib), care au fost arestați, trimiși în judecată și condamnați pentru trafic de influență, respectiv cumpărare de influență într-un dosar instrumentat de DNA în 2010, când această instituție era condusă de Daniel Morar, pentru că au apelat la Ioan Lascu să intervină la fiica sa, Laura Codruța Kövesi, pentru a promova, în calitate de procuror general al României, mai multe recursuri în interesul legii în favoarea firmelor milionarului Carabulea, cunoscut până atunci drept un sponsor important al campaniilor electorale ale PDL. Că tatăl și fiica au scăpat neanchetați, cu toate că procurorul general Kövesi a promovat patru recursuri în interesul legii în urma intervențiilor realizate prin intermediul tatălui său și sancționate de justiție. Că din acest caz rezultă că nu avem justiție fără tată cel puțin. Sau poate că – și fac o afirmație în premieră – procurorul Ioan Lascu a fost implicat în închiderea unor dosare privind evenimente petrecute la Sibiu în decembrie 1989 și de aici, probabil, imboldul fiicei sale de a tergiversa și de a închide marele dosar al Revoluției de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

A doua țintă declarată este fratele procurorului-șef al DNA, domnul Sergiu Lascu. Ce interes putea prezenta acesta pentru investigatorii israelieni? Că în iulie 2010, la o vârstă foarte tânără, în timp ce se tăiau drastic salariile, se blocau ori se reduceau mii de posturi, iar mii de tineri luau calea străinătății, a fost numit director adjunct la Societatea Națională Transgaz, cu sprijinul amicului tatălui său, directorul general Florin Muntean. Că reprezentanții Transgaz, din rândul cărora a făcut parte, au fost implicați în perioada 2009–2013 în fraude de zeci de milioane de euro, care au fost sesizate DNA de către Corpul de control al prim-ministrului cu doi ani în urmă, dar nu a fost declanșată nicio urmărire penală de către procurorii din subordinea marii comunicatoare (și luptătoare) anticorupție Laura Codruța Kövesi.

A treia țintă declarată este fostul soț al doamnei Laura Codruța Kövesi, domnul Eduard Kövesi, cunoscut ca om de afaceri din Sibiu. Ce interes ar putea stârni fostul consort al procurorului-șef al DNA? Că a trebuit să divorțeze în 2007, la un an de la numirea fostei sale soții în funcția de procuror general al României, după ce conducerea SRI și, foarte probabil, președintele Traian Băsescu au informat-o pe doamna Kövesi că soțul său avea deschis dosar de urmărire informativă de către Direcția Județeană Sibiu a SRI, întrucât, începând din 2005, a furnizat informații de interes operativ unui agent al serviciului secret maghiar, devenit ulterior europarlamentar din partea Ungariei. Că a devenit între timp director la grupul de firme RCS/RDS, care are obligații fiscale restante de sute de milioane de euro, dar nu a fost declanșată nicio anchetă penală împotriva sa sau

a reprezentanților săi, probabil pentru că postul de televiziune patronat a devenit oficina binomului SRI–DNA.

Cu siguranță că multă lume se întreabă cine pot fi prietenii foarte apropiați ai doamnei Laura Codruța Kövesi la care dânsa a făcut referire. Mai mult ca sigur că printre aceștia se numără europarlamentarul Monica Macovei, care în calitate de ministru al justiției a propus-o în 2006, în condiții discutabile, fără o procedură de selecție pentru funcția de procuror general al României, și a promovat-o în cadrul Comisiei Europene de la Bruxelles după ce i-a expirat al doilea mandat de procuror general. Mai mult ca sigur că printre aceștia se numără judecătorul Monica Niculescu, cu care a fost colegă de facultate, fostă șefă de cabinet a ex-ministresei Monica Macovei, și concubinul acesteia, jurnalistul Dan Tăpălagă, fost purtător de cuvânt al ex-ministresei Macovei, care au ajutat-o atât cu ocazia nominalizării pentru funcția de procuror general al României, cât și pe parcursul primilor ani de activitate în această funcție (mai ales în materie de scurgere de stenograme și chiar de rechizitorii către presă, în vederea demonizării inculpaților și a influențării instanțelor de judecată). Dintre subalterni, Laura Codruța Kövesi a fost și este apropiată doar de procurorul criminalist Marius Iacob, pe care și l-a numit prim-adjunct în perioada în care a condus Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și pe care l-a cărat cu ea după ce a preluat șefia DNA, numindu-l tot prim-adjunct și transformându-l din căutător de Elodii în căutător de corupți. Conform unor surse judiciare, în ultima perioadă principala misiune încredințată procurorului Iacob este de a face pe porumbelul voiajor între sediul DNA și sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe lista de prieteni apropiați mai pot fi trecuți un subofițer de la SPP, cu misiuni executate în Afganistan, care i-a fost încredințat de ex-președintele Traian Băsescu pentru a-i asigura servicii de pază și protecție și de conducere auto, precum și doi ofițeri de poliție judiciară care au activat în cadrul DNA.

Și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe lista de prieteni nu poate fi decât generalul Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI (șeful _de facto_ al principalului serviciu secret al României în ultimul deceniu), care poate fi considerat cel mai vechi și statornic prieten al actualului procuror-șef al DNA, un prieten care s-a cunoscut întotdeauna la nevoie. Un prieten cu care a ajuns să sărbătorească ziua de naștere a acestuia, ca, de exemplu, în data de 21.09.2009, când, după petrecere, generalul Coldea a provocat un accident de circulație soldat cu avarierea autoturismului de serviciu de la SRI, în care se afla împreună cu doamna procuror general Kövesi, faptă pentru care a fost disculpat de subalternul acesteia, procurorul militar Ion Vasilache, șeful Secției Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a fost avansat ulterior la gradul de general de către fostul președinte Traian Băsescu. Un prieten căruia îi permite să vină la biroul său cu pălărie texană pe cap și să stea cu picioarele ridicate pe masa sa de birou. Nu este exclus ca investigatorii israelieni să fi fost interesați de e-mailurile sau de telefoanele securizate prin care generalul Coldea i-a transmis doamnei Kövesi anumite comenzi politice în perioada în care a exercitat funcțiile de procuror general al României și procuror-șef al DNA. Viitorul ne poate rezerva surprize în acest sens, chiar dacă sună bine.

Declarația politică este intitulată „Proiectarea ecologică aplicabilă produselor cu impact energetic – taxa pe centrala termică?”.

Domnule președinte,

## Stimați colegi,

## Doamnelor și domnilor,

Doresc să vă atrag atenția asupra unei directive europene adoptate în toamna anului trecut și care vizează un domeniu deosebit de important – proiectarea ecologică aplicabilă produselor cu impact energetic. Astfel, începând cu luna septembrie 2015, toate echipamentele de încălzire și boilerele pentru prepararea apei calde menajere comercializate în Uniunea Europeană trebuie să respecte anumite cerințe privind eficiența energetică. În mod firesc, România trebuie să se alinieze acestor norme în vigoare la nivel european din data de 26 septembrie 2015.

În acest context, este necesar să analizăm implicațiile acestei directive asupra consumatorilor casnici, una dintre ele fiind taxarea centralelor termice. Directiva europeană în cauză este aplicabilă centralelor termice pe gaz și pe motorină, pompelor de căldură, instalațiilor de cogenerare și boilerelor pentru prepararea apei calde menajere. De asemenea, normele emise prin această directivă arată că echipamentele și sistemele cu o putere de până la 70 kW trebuie să prezinte o etichetă energetică, deja consacrată în cazul electrocasnicelor sau produselor electronice. Cu ajutorul diferitelor culori și litere, aceasta permite consumatorilor să stabilească dintr-o privire eficiența energetică a unui produs.

De asemenea, este demn de menționat faptul că, în conformitate cu această nouă directivă europeană, începând cu 26 septembrie 2015 nu se vor mai putea cumpăra decât centrale termice în condensare, care sunt mult mai rentabile din punctul de vedere al consumului de gaz, dar care sunt și mult mai scumpe.

Acest lucru va avea un impact direct asupra unui număr larg de familii. În prezent, 1,5 milioane de familii se încălzesc cu centrale termice de apartament, iar în fiecare an se vând în jur de 150.000 de centrale.

Motivația acestei directive europene este de a obține economii în unul dintre cele mai consumatoare de energie domenii din Uniune. De asemenea, s-a stabilit că proiectarea ecologică a produselor și promovarea către utilizatori a tehnologiilor cu eficiență ridicată vor determina, până în 2020,

o economie anuală totală echivalentă cu 56 de milioane de tone de petrol, ceea ce este ca și cum toate sistemele de încălzire și de preparare a apei calde menajere din două țări la fel de mari ca Italia n-ar mai funcționa. Aceste valori corespund unor reduceri ale emisiilor egale cu 130 de milioane de tone de dioxid de carbon, noxe pe care le-ar putea absorbi o pădure la fel de mare precum toată zona central-nordică a Italiei. Să nu uităm că un studiu recent al Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) arată că sistemele de încălzire și cele pentru prepararea apei calde menajere reprezintă aproximativ 30% din consumul total de energie la nivel european, iar 85% din aceasta revine sectorului rezidențial.

Din păcate, se constată o lipsă de informații în rândul consumatorilor casnici, utilizatori ai centralelor termice, privind normele directivelor europene și beneficiile pe care acestea le au în rândul lor.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat că noile directive europene nu impun utilizatorilor de centrale termice înlocuirea acestora în condițiile în care acestea funcționează la parametri normali. Singura diferență față de perioada anterioară este că, în momentul în care o familie va decide să înlocuiască sau să instaleze pentru prima dată o centrală termică, aceasta va putea alege doar dintre modelele în condensare.

În aceste condiții, trebuie analizate cu atenție implicațiile taxării centralelor termice. În definitiv, legislația adusă de Directiva nr. 125/2009, adoptată în septembrie anul trecut, aduce modificări semnificative. Printre acestea, menționez faptul că utilizatorii de centrale termice vor trebui să își monteze deasupra blocurilor coșuri de inox care să direcționeze fumul produs de acestea și să plătească o taxă suplimentară pentru gigacalorie. Având în vedere numărul semnificativ al românilor care utilizează o centrală termică, impactul acestor noi prevederi și mai ales al acestor taxe trebuie luat în considerare în momentul în care directiva în discuție trebuie transpusă în legislația autohtonă. Iată de ce este de datoria noastră să luăm în calcul toate aceste elemente, pentru a ne asigura că impactul asupra românilor vizați de aceste măsuri nu este unul împovărător.

Vă mulțumesc.

Cu deosebită stimă, senator Gheorghe Saghian.

## _Ședința s-a încheiat la ora 10.30._

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare)

Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

&JUYDGY|943162]

**ISSN** 1220–4870

**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 72/21.IV.2016 conține 16 pagini.**

Prețul: 40,00 lei