Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 decembrie 2025
Informare · respins
Alexandru-Mihai Ghigiu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
, ci doar un moment de spectacol politic, fără a propune soluții reale și aplicabile. Tocmai de aceea, nu putem gira un exercițiu construit pe simple ambiții electorale, ignorând adevăratele nevoi ale cetățenilor. În acest guvern, miniștrii Partidului Social Democrat au demonstrat, încă din primele săptămâni de mandat, ce înseamnă rigoarea politică și profesională*. În ministere grele, unde nu poți compensa realitatea prin vorbe, au adus disciplină, au adus seriozitate, au adus un ritm de lucru care nu lasă loc de improvizații. Nu au venit să ocupe funcții, ci au venit să facă treabă.
În sănătate, în muncă, în energie, în agricultură, în transporturi, în justiție sau în coordonarea guvernamentală, miniștrii social-democrați au arătat ce înseamnă responsabilitatea guvernării. Au stabilizat domenii vulnerabile, au acționat în momente critice*, au reașezat instituții care aveau nevoie de direcție. Dar, mai presus de orice măsură tehnică, obiectivul lor fundamental a fost protejarea populației. Au tratat guvernarea ca pe un angajament direct față de români, nu ca pe o rampă de lansare pentru declarații politice.
De aceea, atunci când auzim că această guvernare este un eșec, trebuie să privim lucid la faptele celor care muncesc. Există o diferență structurală între a construi și a țipa, între a guverna și a căuta audiență, între a răspunde la crize și a nu-ți asuma nimic. Aceasta este diferența pe care miniștrii noștri o fac în fiecare zi.