Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 noiembrie 2021
other · retrimis
Anca Dana Dragu
Aprobarea modificării ordinii de zi
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Cine este pentru? Este cineva împotrivă?
## Abțineri?
O abținere acolo, da�, două abțineri.
Cu majoritate de voturi, modificarea ordinii de zi a fost aprobată.
Doamnelor și domnilor senatori*,
Vă reamintesc că, potrivit dispozițiilor art. 111 și 136 din Regulamentul Senatului, în situații excepționale ședințele plenului Senatului se desfășoară prin mijloace electronice, iar dezbaterea și adoptarea se vor face printr-o procedură simplificată.
Pentru operativitate, în prima parte a ședinței de plen se vor desfășura dezbaterile asupra punctelor înscrise pe ordinea de zi, iar după încheierea acestora, în partea a doua a ședinței, se va desfășura sesiunea de vot.
Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a hotărât ca votul să se exercite prin intermediul sistemului electronic hibrid, tabletă STS plus card de vot electronic, iar senatorii care nu își vor putea exprima votul în această modalitate vor fi apelați din sala de plen. Rezultatul votului se obține prin însumarea celor două modalități, de vot hibrid și apel telefonic din sala de plen.
La punctul 1 al ordinii de zi de astăzi avem Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2021 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor privind găzduirea, organizarea și finanțarea Conferinței Plenipotențiarilor a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (București, România, 26 septembrie – 14 octombrie 2022), semnat la Geneva la 30 iunie 2021 (L430/2021). Raportul Comisiei pentru comunicații și tehnologia informației este de admitere a proiectului de lege privind aprobarea ordonanței.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este Camera decizională.