Culiță Tărâță

Cine își imaginează că actualul conflict din Libia are un alt substrat decât rezervele imense de petrol din această țară, se înșală. Argumentul că Franța, Marea Britanie, Italia și SUA sunt marii beneficiari ai petrolului libian și că n-au nevoie de război pentru a-l obține e fals. Toți cei care susțin acest lucru uită să spună că respectivele țări cumpără petrolul la prețul impus de libieni și de piața petrolului, iar acum, prin război, vor să-l obțină pe gratis, sub masca apărării valorilor democratice. Nimeni nu pleacă la război ca să moară de dragul actelor de caritate. Ne-a arătat-o, de atâtea ori, istoria.

„La plăcinte, înainte, la război, înapoi!”, cunoaștem toți proverbul. De ce „la plăcinte”? Pentru că Libia este una dintre cele mai bogate țări ale continentului african. Are un PIB pe cap de locuitor pe care România nu l-a atins niciodată, de peste 12 mii de dolari, și ocupă, din acest punct de vedere, locul 48 în lume. Cu producția de 1,6 milioane de barili de petrol pe zi, Libia este al treilea producător de petrol din Africa și al 17-lea din lume. Are cele mai mari rezerve de petrol de pe continent, iar comerțul cu petrol i-a adus o rezervă valutară imensă. O țară cu ceva mai mult de 6 milioane de locuitori, în care însă bogăția s-a polarizat în mâinile unui cerc restrâns. Tocmai aici e problema.

Ceea ce își propunea Gaddafi în 1977, crearea Jamahiriyei (statul maselor largi) a fost o utopie, asemenea comunismului. A avut, în sensul acesta, un profesor bun, pe Ceaușescu. Dar, după 40 de ani de domnie, Gaddafi a adus țara în război civil. Nimeni nu va ști vreodată câți libieni au căzut sub gloanțele lui Gaddafi.

Nu voi încerca să spun de ce a fost invadată Libia de o coaliție de țări, deoarece fiecare dintre noi vedem războiul de-acolo în chip diferit. Dar acolo s-a întâmplat ceva. Generația nouă – nu numai din Libia, vezi Egiptul, Tunisia și vor mai fi și altele – vine cu viteză din urmă. Nu se mai supune dogmei unor conducători deja fără legitimitate, mai ales dacă aceste țări – cum este cazul Libiei – au din plin resursa discordiei, care este petrolul, râvnit de marile puteri. În numele democrației, care până la un punct este adevărat, trebuie redusă la tăcere dinastia care deține o putere economică greu de imaginat.

Cert este că ONU a încuviințat intervenția militară asupra regimului Gaddafi, iar NATO a preluat conducerea ostilităților. Avioane ale Franței, Angliei, Canadei și SUA bombardează de câteva zile obiectivele militare ale Libiei. Reprezentanții acestor state spun că ocrotesc populația civilă nevinovată, pe când adevărul este cu totul altul, o știm cu toții. Oamenii nevinovați mor și de gloanțele lui Gaddafi, dar și de bombele aliaților. Adevăr trist pentru mileniul trei: protejarea populației Libiei prin intervenția armată este doar un pretext pentru a pune mâna pe uriașa rezervă de petrol.

Libia este supranumită „perla Africii”. Ea este supusă genocidului, iar conflictul înseamnă moartea a mii de oameni nevinovați. O rușine pentru mileniul trei!