Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 iunie 2013
final vote batch · respins
Lucreția Roșca
Discurs
„Clasificarea ocupațiilor din România”
Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaților a dat un raport de respingere a PL-x 587/2003.
Proiectul dorește legiferarea profesiei de kinetoterapeut și înființarea, organizarea și funcționarea unui Ordin al kinetoterapeuților din România.
Inițiatorii doreau să dea o definiție profesiunii de kinetoterapeut și să creeze un ordin precum cele existente, tip OAMR sau Ordinul psihologilor.
Proiectul a fost respins de Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaților în unanimitate, considerându-se că este vechi și neadaptat legislației românești în vigoare, dar mai ales și necorelat cu legislația europeană privitoare la această profesie.
Departe de mine să nu recunosc necesitatea acestei profesii, fiind o specialitate conexă unui act medical complet pentru serviciul de medicină de reabilitare medicală.
În PL-x, art. 4, specifică în alin. (1) „Kinetoterapeutul lucrează individual sau în echipă...”; și în alin. (2) „Profesia de kinetoterapeut este inclusă în COR, la grupa de bază 2229 – medici asimilați”.
În martie 2013 Ministerul Sănătății a elaborat două hotărâri de guvern prin care definește kinetoterapia ca pe o procedură specifică, alături de altele, pentru un tratament complet de reabilitare medicală.
Să profesezi individual într-un act medical înseamnă să ai liberă practică atestată de Ministerul Sănătății și asigurare de malpraxis. Pentru asta, în România, trebuie să absolvi Facultatea de Medicină cu specializările ulterioare, adică un învățământ de lungă durată de 6 ani plus 4–5 de specializare.
În România însă trebuie să recunoaștem că acolo unde legea nu interzice înseamnă că este permis, există cabinete unde chiropracticieni, români sau de alte naționalități, practică proceduri terapeutice fără indicație de la medic.
Între tehnicile de reabilitare medicală practicate în kinetoterapie există manipulări vertebrale, tracțiuni vertebrale și elongații. Tehnicile ca atare au incidente și, mai grav, accidente foarte grave, și anume pot duce la parapareze sau tetrapareză, adică la handicap foarte grav, generat de fracturarea măduvei spinării. Se fac cu deosebită monitorizare, în baze de tratament și strict supravegheate de medic; dar și în cabinete ilegale, de așa-ziși kinetoterapeuți.
Este doar un exemplu pentru care nu putem legifera posibilitatea să existe astfel de cabinete.
În COR reactualizat în februarie 2013 de către Ministerul Muncii, la grupa de bază 2229 și în indexul în ordine alfabetică litera „K” nu există, adică profesia de kinetoterapeut în ocupațiile din România nu există. Există în index la litera „P” cu număr de grupă și subgrupă 22904 profesia – profesor de cultură fizică medicală.
Așadar, personalul medical care își exercită meseria în baze de tratament de reabilitare medicală, în sălile de gimnastică medicală și în bazine terapeutice, conform COR, se cheamă profesor de cultură fizică medicală.