Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Anișoara Radu
Discurs
„Coaliția PSD–ALDE își respectă promisiunile față de pensionari”
Partidul din care fac parte acordă o atenție mai mare anumitor categorii sociale, cum sunt pensionarii.
În campania electorală, PSD a promis creșterea punctului de pensie în fiecare an. De asemenea, a promis creșterea pensiei minime.
În ultima perioadă am tot fost acuzați că nu ne-am respectat aceste promisiuni și nu am mărit pensia la nivelul la care am promis.
Doresc să înlătur aceste acuzații nefondate și să arăt cum au crescut pensiile de când coaliția PSD–ALDE a preluat guvernarea acestei țări.
La momentul preluării guvernării, în ianuarie 2017, pensia minimă era de 400 de lei, de la 1 martie 2017 aceasta fiind crescută la 520 de lei prin adoptarea unei ordonanțe de urgență, adică o creștere cu 30%, iar din 1 iulie 2018 pensia minimă va crește la 640 de lei; practic, avem o creștere de 60% a pensiei minime într-un an și jumătate.
În cazul pensiilor avem, pe de o parte, creșteri succesive ale punctului de pensie, iar, pe de altă parte, o serie de măsuri fiscale care au dus la creșterea pensiilor, prin eliminarea sau limitarea unor impozite.
Astfel, în decembrie 2016, punctul de pensie era 871,7 lei; acesta a crescut la 917,5 lei în ianuarie 2017, iar în iulie 2017 a ajuns la 1.000 de lei. Punctul de pensie urmează să ajungă la 1.100 de lei în luna iulie din 2018.
Aceste creșteri succesive ale punctului de pensie au fost dublate de măsuri fiscale care le-au adus mai mulți bani pensionarilor. În acest sens, Guvernul PSD a adoptat încă din luna februarie a anului trecut eliminarea obligativității plății CASS pentru toți pensionarii, adică un procent 5,5%; tot din luna februarie a fost eliminat impozitul pe venit pentru pensiile sub 2.000 de lei.
În plus față de aceste măsuri, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care toate persoanele care au pensii mai mici de 900 de lei, indiferent dacă mai au și alte surse de venit, să primească medicamente compensate cu un procent de 90%.
Nu în ultimul rând, pentru pensiile în cuantum de peste 2.000 de lei, din ianuarie 2018 a scăzut impozitul de la 16% la 10%.
Toate aceste măsuri au dus la creșterea nivelului de trai al pensionarilor și au demonstrat, în mod indubitabil, că PSD a respectat și chiar a depășit promisiunile electorale făcute pensionarilor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.