Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 noiembrie 2010
other · adoptat
Marius Cristinel Dugulescu
Aprobarea modificării ordinii de zi 54–55
Discurs
„Codex Alimentarius împotriva cetățenilor români”
Codex Alimentarius reprezintă un set de standarde alimentare, adoptate la nivel internațional, care au ca scop oficial declarat protecția sănătății consumatorilor și asigurarea practicilor legale și echitabile în comerțul alimentar. Codex Alimentarius impune standarde pentru toate alimentele, fie ele preparate, semipreparate sau crude, și pentru distribuția către consumator, prevederi în ceea ce privește igiena alimentară, aditivi alimentari, reziduuri de pesticide, factori de contaminare, etichetare și prezentare, metode de analiză și prelevare.
Dincolo de interpretările pro sau contra care au fost reiterate de societatea civilă, implementarea lui Codex Alimentarius în România trebuie privită de autoritățile române cu maximă prudență. Nu sunt adeptul teoriei conspirației, dar pledez în mod serios și cu deplină responsabilitate pentru protecția dreptului la viață, a dreptului la sănătate și a dreptului la informare de care beneficiază cetățenii români, drepturi care pot fi relativizate prin aplicarea Codex-ului Alimentarius.
Directivele Codexului Alimentarius enunțate de Directiva Europeană 91/414/CEE, transpusă în legislația internă la 31 decembrie 2009, cuprind norme care produc efecte devastatoare asupra sănătății populației pe termen mediu și lung. Pentru a invoca opiniile specialiștilor în domeniu, doctorul Matthias Rath, un specialist german care duce campanii la nivel mondial pentru folosirea tratamentelor alternative în cazul tratamentului unor boli foarte grave, atrage atenția asupra faptului că „adevăratul scop al industriei farmaceutice mondiale este de a câștiga bani pe seama bolilor cronice, și nu de a se ocupa de prevenirea sau eradicarea acestor boli.” Astfel, sub povara prevederilor Codex-ului Alimentarius, medicina naturistă va fi spulberată sau chiar declarată ilegală.
Mai mult, se impune un mare semn de întrebare față de alegerea României de a fi prima țară din lume care va folosi în agricultură un compus chimic pe baza de initium, un ingredient activ din noua clasă a substanțelor chimice impuse de Codex Alimentarius. Produsele vor fi furnizate de compania germană BASF și vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, roșii, castraveți și ceapă. Ca justificare, beneficiile acestei substanțe sunt legate de combaterea dăunătorilor, dar, în fapt, reduce și durata în care se obține recolta. După ce acest produs va fi experimentat în România, urmează să fie omologată utilizarea lui și în Olanda, Germania, Franța, SUA, Canada și Marea Britanie. Dar, dincolo de beneficii de nuanță, acest experiment are efecte foarte nocive demonstrate asupra sănătății populației României.
Conform cercetătorilor care combat Codex Alimentarius, folosirea produselor cu initium sporește cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, din cauza naturii cancerigene a
substanței. Spre exemplificare, 1 miligram de initium intrat în organism o singura dată se elimină în aproape un an, iar dacă acest produs este folosit zilnic, nu mai este eliminat niciodată din organism. Apoi, așa cum initium ajută la creșterea vertiginoasă a celulelor leguminoase, în același ritm va conduce la mărirea tumorilor maligne. Numele provizoriu al produsului initium este ametoctradin. Produsul este foarte toxic pentru organismul uman, este carcinogen, reproductiv și dezvoltă toxicitate, neurotoxicitate și toxicitate acută.