Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 septembrie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Valentin Adrian Iliescu
Discurs
Colaborarea permanentă cu alte state se manifestă și prin schimbul reciproc de informații clasificate, ce implică, printre altele, obligația statelor primitoare de a asigura protecția informațiilor clasificate ale statelor emitente, pe baza unor principii de securitate stabilite de comun acord, recunoașterea reciprocă a certificatelor de securitate emise cu respectarea reglementărilor naționale ale părților și soluționarea cazurilor de compromitere a informațiilor.
Astfel, România urmează să încheie cu fiecare dintre statele membre NATO și/sau ale Uniunii Europene, dar și cu alte state, acorduri de securitate ce vor institui cadrul legal realizării schimbului de informații clasificate. Mandatul părții române la negocieri, precum și proiectul de acord privind acest acord cu Guvernul Republicii Cipru a fost obținut prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 110 din 1 noiembrie 2013. Convenirea acordului a avut loc prin întâlnirea directă a experților români și ciprioți cu prilejul unei singure runde de negocieri, desfășurată la București în perioada 2–5 octombrie 2012. La activitățile de negociere a acordului au participat reprezentanții autorităților naționale de securitate din cele două state, precum și reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniul protecției informațiilor clasificate din România.
A rezultat acest acord care are ca obiect protecția reciprocă a informațiilor clasificate în cadrul unor activități ce presupun cooperarea directă între părți sau încheierea și derularea unor contracte clasificate între persoane juridice din România și Cipru.
La susținerea acestui proiect de lege sunt asistat de doamna chestor Irina Alexe, secretar general adjunct în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, și de domnul Vasile Drăghici, șeful Departamentului ORNISS.
Vă rog să fiți de acord cu raportul de admitere, care este unul fără amendamente.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.