Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 iunie 2010
other · adoptat
Cristian Rizea
Discurs
„Colapsul sistemului sanitar românesc”
Nu sunt medic, dar nici nu trebuie să fiu pentru a observa că acest sistem sanitar despre care mii de articole s-au scris, în care zeci de măsuri s-au încercat, pentru care puțini bani s-au alocat, este într-un declin continuu și sigur.
M-a șocat cazul băiatului de 9 ani din Slatina, care a decedat în condițiile în care diagnosticul pus de medici fusese o fractură de antebraț. Ministrul sănătății, domnul Cseke Attila, i-a demis pe cei pe care i-a considerat responsabili, însă faptele rămân neschimbate: un copil și-a pierdut viața pentru că sistemul sanitar din România nu a fost capabil să îi ofere minimum de asistență și îngrijire medicală.
Sistemul sanitar românesc poate fi redus la următoarele variabile: aparatură de sute de mii de euro achiziționată de către managerii de spitale doar pentru a încasa comisioane, exodul unui număr mare de medici competenți către state în care aceștia sunt remunerați pe măsura calității lor profesionale, acuzații din partea cetățenilor români care au asigurările de sănătate plătite la zi, de condiționarea actului medical de binecunoscuta „atenție” pe care trebuie să o dea medicilor pentru a fi tratați corespunzător, spitale insalubre din care riști să ieși mai bolnav decât ai intrat și lista poate continua, din păcate, la nesfârșit.
Având în vedere cele de mai sus, măsurile Guvernului Boc sunt tăierea salariilor medicilor, închiderea unor spitale din lipsă de fonduri, reducerea personalului din domeniul sanitar sau introducerea sistemului de coplată. Aș vrea ca Executivul să vină în fața cetățenilor și să explice care sunt efectele pozitive ale acestor măsuri menite să repună pe picioare acest sistem muribund, pentru că, oricât de evidente ar fi ele pentru domnul Boc, eu nu le văd.
Lipsa banilor nu este o scuză pentru gestionarea proastă a unui domeniu de maximă importanță precum sănătatea publică. Sarcina și responsabilitatea unui guvern este să găsească soluții, și nu scuze. Variante există întotdeauna, însă probabil că, domnii guvernanți sunt prea ocupați să-și păzească spatele și funcțiile ca să le mai găsească.
De spus ar fi multe, de făcut ar fi și mai multe. Prioritară, în domeniul sănătății, pe lângă infrastructura absolut necesară unui tratament decent în orice zonă a țării, este resursa umană. Dacă vom continua în același fel, riscăm ca în câțiva ani să trebuiască să ne tratăm singuri, pentru că nu cred că fiecare cetățean român va avea posibilitatea financiară de a se trata la Viena, precum Președintele României.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.