Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 septembrie 2015
Informare · informare
Ion Ghizdeanu
Discurs
Proiectul de act normativ are ca obiect transpunerea în legislația națională a măsurilor regulamentului menționat și în titlul proiectului de lege, respectiv nr. 260/2012, în scopul asigurării obligațiilor ce revin statelor membre, de respectare a acestor cerințe tehnice și comerciale, aplicabile operațiunilor de transfer de credit sau de debitare directă în euro. În special sunt probleme legate de natură IT și cel mai important este că trebuia ca fiecare țară să stabilească autoritatea competentă, responsabilă cu asigurarea respectării prevederilor acestui regulament.
Proiectul de lege prevede că BNR este desemnată ca autoritate competentă responsabilă, care poate să facă verificări sau să solicite orice informații și documente în legătură cu executarea, procesarea sau decontarea operațiunilor de transfer de credit și debitare directă în euro.
În raport cu conținutul acestui proiect de lege, în concordanță cu conținutul raportului Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, adresează rugămintea pentru un vot favorabil al proiectului de lege în forma adoptată de Senat.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.