Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 martie 2015
procedural · respins
Gheorghe Saghian
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 23–28 martie a.c.
Discurs
Comisia pentru buget, finanțe a avizat negativ propunerea legislativă.
În ședința din 10 martie 2015, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de respingere.
Motivarea constă în faptul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/2006, aprobată prin Legea nr. 225/2006, care reglementa domeniul și care se propune a fi modificată, a avut valabilitate până la 31 decembrie 2012, conform Tratatului de aderare, respectiv cinci ani după data aderării. Perioada tranziției de cinci ani a fost stabilită în cadrul negocierilor de aderare.
După aderare, normele legislative privind reglementarea pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale au fost adoptate în legislația internă, respectiv prin Legea nr. 101/2014.
Comisia supune spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de respingere a propunerii legislative.
Propunerea face parte din categoria legilor ordinare, Senatul fiind prima Cameră sesizată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.