Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2018
Declarații politice · Trimis la votul final
Cristina Ionela Iurișniți
Discurs
Concluzia. În contextul schimbării modului în care România e percepută la nivelul statelor membre, sezonul este un eveniment extrem de important.
România și Franța au 10 ani de parteneriat strategic, concretizat și în cele 15% din PIB-ul României care reprezintă investiții franceze, în relațiile la nivel european, sprijinul reciproc în acest spațiu mai vizibil sau mai puțin vizibil, dar care face parte din acest ansamblu de proiecte comune în materie de politică europeană și regională.
Să depășim stereotipia celebrei declarații despre România a lui Raymond Poincaré, avocat, fost premier și președinte al Franței, care, la 1900, într-un proces intentat statului român câștiga: „Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère”, adică: „Ce vreți, ne aflăm aici, la porțile Orientului, unde nimic nu este luat foarte în serios.”
Deci să depășim, stimați colegi, acest clișeu antropologic al ineficienței, această judecată de psihologie socială, care trebuie depășită, de la respectarea codurilor diplomatice minime, cum e cel al punctualității, până la gestionarea cu succes a unui proiect validat de un comitet mixt bilateral... și care este beneficiar al unei finanțări de 24 de mobilități generatoare de experiențe memorabile și schimb de bune practici.
Mulțumesc.
Cristina Iurișniți, Circumscripția nr. 6 Bistrița-Năsăud.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.