Monitorul Oficial·Partea II·22 mai 2003
other · adoptat
Costache Mircea
Dezbateri asupra raportului comisiei de mediere la proiectul Legii spitalelor
Discurs
Concret, m„ refeream la privatizarea unor obiective economice din jude ˛ ul Buz„u, dar chestiunea se Ónt‚mpl„ Ón Óntreaga ˛ ar„, ∫i am cerut l„muriri Ón leg„tur„ cu prevederile contractuale ce urmeaz„ a fi monitorizate Ón perioada postprivatizare, Ón a∫a fel Ónc‚t s„ ∫tim dac„ v‚nzarea la fier vechi pe scar„ larg„, dezafectarea f„ceau parte dintr-un contract sau sunt Ónc„lc„ri ale legii, elemente care duc inevitabil la disponibiliz„ri masive de personal, la reducerea capacit„ ˛ ilor de produc ˛ ie, pur ∫i simplu la ∫tergerea unor industrii din peisajul economiei na ˛ ionale.
Eu am f„cut referire concret„ ∫i la unit„ ˛ i din jude ˛ ul Buz„u, mai concret din municipiul Buz„u, la îBeta“ — S.A., la îRotec“ — S.A. La ultima, chiar Ón acest moment unii salaria ˛ i mi-au pus la dispozi ˛ ie fotografii care Ónf„ ˛ i∫eaz„ o a doua etap„ de colectare a fierului vechi din unitate, amenajat special pentru a fi Ónc„rcat pe transport C.F.R. din unitate. ™i a∫ vrea s„ ∫tiu dac„ chiar acesta este scopul, s„ se realizeze venituri mari din v‚nzare de fier vechi sau s„ se modernizeze, s„ se readapteze, s„ se Ómbun„t„ ˛ easc„ economia, industria, produc ˛ ia Ón general, Óntruc‚t costul, pre ˛ ul pe care l-au achitat cei care au luat îRotec“ — S.A., de exemplu, de 21 miliarde, se pare c„ va fi scos de trei ori numai din fier vechi. Dac„ aceasta este finalitatea actului de privatizare sau dac„ cei care Ómi pun la dispozi ˛ ie informa ˛ iile ∫i fotografiile se Ón∫al„, sau chiar dac„ noi nu suntem Ón deplin„ cuno∫tin ˛ „ de cauz„, am cerut Ón mod firesc ∫i legal preciz„rile necesare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.