Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 aprilie 2008
procedural · respins
Doru Ioan Tărăcilă
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 14–19 aprilie
Discurs
## **Domnul Doru Ioan Tărăcilă:**
Vă mulțumesc. Declar încheiate dezbaterile generale.
Stimați colegi,
Voi supune votului dumneavoastră raportul pozitiv suplimentar încheiat de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.
Astfel, rațiunea ce stă la baza dispozițiilor art. 7 se regăsește în finalitatea adopției ca efect al acesteia, drepturile și îndatoririle părintești trec asupra adoptatorului sau adoptatorilor soți.
Dacă s-ar permite adopțiile succesive, ar însemna că mai multe persoane ce nu sunt căsătorite vor exercita la un anumit moment drepturi părintești în raport cu același copil adoptat.
Potrivit legii, adoptatorul nu poate adopta un copil, indiferent de legăturile care sunt stabilite cu acesta din urmă, decât dacă începe o nouă procedură de adopție și dacă îndeplinește el însuși toate garanțiile prevăzute de lege pentru adopție.
Reprezentanții Ministerului Justiției, prezenți la dezbateri, au susținut un punct de vedere negativ din partea Guvernului.
În raport cu obiectul de reglementare, propunerea legislativă intră în categoria legilor organice, iar Senatul urmează să se pronunțe în calitate de primă Cameră sesizată.
Cine este împotriva raportului?
Vă rog să numărați.
Dacă sunt mai mult de 5-6 colegi, automat raportul este respins.
Cu 32 de voturi împotrivă, raportul este respins.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.