Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 martie 2019
procedural · respins
Cseke Attila Zoltan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 12; 27
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Intervenția va fi scurtă. Grupul parlamentar al UDMR va vota acest proiect legislativ și celelalte două care vizează alte două obiective de investiții de construire de autostrăzi, sigur, ca să punem lucrurile la punct.
Parlamentul poate să dea un impuls. Dezbaterile din Parlament sunt importante și le susținem, să avem dezbateri, dar Parlamentul poate da un impuls prin aceste legi, pentru că Guvernul, oricare ar fi el, de orice coloratură, este cel care, împreună cu Ministerul Transporturilor și Compania de Autostrăzi, trebuie să facă lucrurile să funcționeze. Și evident că și noi avem multe păreri despre ce s-a întâmplat de-a lungul timpului în ultimii 15-20 de ani și odată, probabil, o să le expunem și noi, doar că noi încă n-am avut ministru al transporturilor, așa încât, deși suntem reținuți, aș vrea să vă predau acest spirit de echilibru, pentru că, dacă ai avut deja ministru al transporturilor, poate n-ar trebui să expui aici totdeauna cine a fost vinovat. Totdeauna a fost vinovat celălalt. Cu toții, cei care au fost, proporțional fiecare, evident, poartă o anumită vină.
Grupul UDMR va vota acest proiect legislativ, cu mențiunea, care este necesară, domnule președinte, că la Camera Deputaților atât la acest proiect, cât și la un alt proiect legat de autostradă ultimul articol va trebui eliminat. Evident, nu putem să votăm să intre în vigoare o lege care retroactivează de la 1 ianuarie 2019.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.