Constantin Avram

„Confruntarea generațiilor”

Doamnelor și domnilor deputați,

A trecut un an de guvernare a alianței PSD–ALDE, majoritară în Parlamentul României, generatoare a două guverne, Grindeanu și Tudose, și, dincolo de reușitele actului de guvernare sau nereușitele acestuia, o singură caracteristică se poate alipi acestui an de guvernare: contestarea violentă a măsurilor luate de Guvernul României, indiferent de natura acestora, prin manifestațiile ilegale permanente desfășurate în Piața Victoriei din București.

Protestele așa-zis spontane au fost foarte bine organizate și, potrivit presei, finanțate din exterior prin intermediul ONG-urilor, unele de utilitate publică, care au interpretat partitura externă pe măsura susținerii financiare obținute!

Principala temă abordată de protestatari a fost, evident, lupta împotriva corupției, temă pentru care primim „indicații prețioase” de la unele ambasade, de la Uniunea Europeană, de la cine vrem sau nu vrem...!

La sfârșitul anului 2017, protestatarii au abandonat tema corupției în favoarea temei legilor justiției adoptate de Parlamentul României.

Demn de reținut este faptul că majoritatea protestatarilor au sub 40-45 de ani, care la momentul Revoluției Române erau copii de școală generală, cel mult de liceu. Și astăzi sunt tot copii..., dar ai generației care le-a obținut libertatea și pe care o contestă vehement!

Ca orice om normal al generației care a readus România la democrație, mă întreb dacă noi, generația părinților lor, am explicat suficient de clar ce înseamnă libertatea într-o

democrație. Sunt convins că generația Revoluției Române a ratat lecția de democrație a copiilor ei.

Am ratat explicația simplă a faptului că Parlamentul a fost, este și va rămâne singura instituție democratică cu reprezentare de 100% a poporului român, că este suveran, că legiferează și că asigură stabilitatea țării.

Am ratat explicația simplă a faptului că într-o reală democrație libertatea unui individ nu trebuie să limiteze libertatea celorlalți membri ai societății.

Am ratat explicația simplă a faptului că într-o reală democrație legea votată de Parlament, de o majoritate din Parlament, trebuie respectată, chiar dacă se referă la adunările publice și nu convine cuiva.

Am ratat explicația simplă a faptului că slujirea altor interese externe potrivnice românilor se numește trădare națională.

Am ratat explicația simplă a faptului că iubirea de țară se simte și se împărtășește celorlalți conaționali și că nu este un sentiment uzat, demodat sau lipsit de conținut.

Noi, aceia din generația părinților lor, am ajuns în situația în care înțelegem clar că exponenții generației copiilor noștri care au înțeles corect valențele și virtuțile democrațiilor occidentale au părăsit de mult această țară, performând profesional și social în alte țări. Îmi este greu să cred că aici au rămas numai componentele contondente ale așa-zisei democrații: interesul, ura, lipsa de solidaritate, negarea valorilor naționale, intoleranța și subordonarea interesată la poftele economice ale străinilor, care nu se mai limitează sau nu se mai rezumă de mult numai spațiului economic...