Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 februarie 2024
Declarații politice · adoptat
Silviu Nicu Macovei
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
„Consolidarea securității cibernetice, prioritate națională!”
Zilele trecute, România a fost ținta unui nou atac cibernetic masiv. Infrastructura electronică a 15 unități medicale, inclusiv patru spitale majore din București, a fost blocată. Spitalele au fost paralizate, atacurile punând în pericol vieți umane și securitatea datelor pacienților. Rezultatul – serviciile medicale au fost întrerupte, camerele de gardă suprapopulate, iar personalul medical a fost pus în situația de a lucra în condiții improvizate din cauza unor atacuri de securitate cibernetică.
În ultimii 3 ani, România a fost martoră la o serie de atacuri cibernetice semnificative, care au afectat atât sectorul public, cât și pe cel privat.
Atacurile grupării de hackeri ruși KILLNET din 2022* au vizat website-ul Guvernului României, al Ministerului Apărării, al CFR Călători, dar și al Directoratului Național de Securitate Cibernetică. Vizate au fost și paginile unor companii private, instituții media și financiar-bancare, precum și paginile partidelor din coaliția de guvernare.
Recent, a avut loc atacul informatic asupra Camerei Deputaților, cu sute de documente furate. Breșa de securitate a fost majoră, iar semnalul de alarmă extrem de serios.
Aceste incidente nu sunt izolate, ci fac parte dintr-un context mai larg de amenințări cibernetice care vizează România și alte țări.*