Tamara Dorina Ciofu

„Copiii și adolescenții cu dizabilități”

În România sunt înregistrate 700.736 de persoane cu dizabilități, adică un raport de 3,71 persoane la 100 de locuitori. Dintre aceștia, 61.043 – 8,8% – sunt copii sub 18 ani, iar 639.693 sunt adulți – 91,2%. Persoanele cu dizabilități sunt dezavantajate pe piața muncii și nu beneficiază de sprijin adecvat pentru antreprenoriat sau alte facilități, astfel încât să fie integrate în propriile comunități. Mai mult, aceste persoane se confruntă cu accesul limitat la serviciile de sănătate, de educație și de asistență socială, care nu sunt adaptate corespunzător nevoilor lor speciale sau posibilităților lor materiale.

În ceea ce privește participarea la educație, legislația națională a fost recent revizuită astfel încât să reflecte principiul educației incluzive. Ca principiu general valabil în cazul tuturor copiilor, dreptul la educație și la incluziune este prevăzut în mai multe legi. Principala caracteristică a acestui drept este obligația de a adapta sistemul de învățământ la nevoile speciale ale copilului. Potrivit studiului UNICEF privind fenomenul copiilor în afara sistemului de educație, majoritatea minorilor cu dizabilități din grupa de vârstă 7–14 ani care nu urmează o școală au un handicap accentuat, în timp ce în grupa de vârstă 3–6 ani chiar și copiii cu handicap ușor și mediu se află în afara sistemului de educație.

Potrivit datelor furnizate de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, 31% dintre persoanele cu dizabilități angajate în muncă au terminat liceul, 21% au terminat o facultate, 23% aveau studii gimnaziale, iar 16% terminaseră o școală profesională. Toate analizele

realizate în țara noastră arată că nivelul scăzut de educație este în directă corelație cu gradul de handicap.

Având în vedere aceste date, consider că este important să eliminăm cât mai mulți dintre factorii care îngreunează sau nu încurajează integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii din România. Principalul factor care influențează ocuparea persoanelor cu dizabilități este educația. Nu există diferențe între persoanele cu dizabilități și populația generală în ceea ce privește tipul de angajator: 61% din persoanele cu dizabilități sunt angajate în sectorul privat, 31% în sectorul public și doar 1% lucrează în unități protejate. Nivelul de educație al persoanelor cu dizabilități influențează în mod considerabil șansele acestora de a-și găsi un loc de muncă.

Deși, în România, numărul persoanelor cu dizabilități care au un loc de muncă a crescut constant începând cu 2003, de la aproape 9.600 de persoane la peste 40.000 în 2016, mai sunt încă multe de făcut în acest domeniu.

Apreciez că trebuie adoptată o viziune care să depășească nivelul de instituționalizare și de excludere a persoanelor cu dizabilități din orice formă de muncă la dezvoltarea de forme alternative, prin care acești cetățeni să devină activi din punct de vedere social și economic.