Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 mai 2013
procedural · respins
Cristiana Irina Anghel
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 20–25 mai a.c. 19–20
Discurs
## Mulțumesc.
Aș vrea să pornesc de la ideea că nici măcar cu acest proiect de lege nu se face dreptate. Dreptate ar fi fost dacă pensiile militare ar fi fost în continuare pensii de stat, pensii speciale, așa cum exista o lege pe care PDL-ul a desființat-o, pur și simplu, că așa a dorit.
Și spun lucrul acesta pentru că, în momentul în care judecătorii au obținut pensiile speciale, au invocat tocmai existența acestei legi speciale și a pensiilor speciale militare. S-a ajuns în situația în care judecătorii și-au păstrat aceste pensii, iar militarii le-au pierdut.
Mai mult decât atât, avem un raport al Avocatului Poporului, care spune foarte clar că nu poți să recalculezi ceea ce ai desființat. Și nu puteai să desființezi, conform legilor interne și internaționale, un drept câștigat.
Prin urmare, ofițerii și subofițerii români în retragere și în rezervă și-au onorat contractul lor semnat cu statul român, iar statul român continuă să-și bată joc de acești oameni. Nu este nici drept, nici corect, nici legal.
Și acum, revenind la amendamente, amendamentele mele au fost propuse în concordanță cu avizul Consiliului Legislativ, care spune: „(...) semnalăm faptul că, deși propunerea legislativă are bunele intenții de a înlătura inechitățile generate de procesul de recalculare sau de revizuire, care a determinat existența unor diferențe în cuantumul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, norma propusă pentru alin. (3) păstrează totuși, în continuare, diferențieri între pensiile beneficiarilor prezentei legi și celelalte categorii de pensionari, ale căror cuantumuri rezultate din recalculare sau revizuire au fost avantajoase.
Avem în vedere faptul că, dacă valoarea punctului de pensie se majorează, aceștia nu ar putea beneficia de un cuantum majorat al pensiei decât după depășirea cuantumului din decembrie 2010, în timp ce toate celelalte categorii de pensionari ar beneficia de această majorare.”
Deci iar le facem o nedreptate prin această lege și, culmea, mai și spunem că vrem să-i ajutăm și să îndreptăm răul făcut.
„De aceea”, spune Consiliul Legislativ, „sugerăm să se analizeze dacă nu ar fi recomandată soluția legislativă prevăzută de art. 168 din Legea nr. 19/2000, care reglementa măsura de recorelare a pensiilor.”
Și mai am două lucruri spuse de Consiliul Legislativ:
„Având în vedere că în legislația actuală în materie de pensii nu este prevăzută măsura de recorelare a pensiilor – deci nu este prevăzută în lege –, aceasta ar trebui să se regăsească în cuprinsul prezentului proiect, urmând ca normele să fie inserate după alin. (1), iar textul propus pentru alin. (3) să fie eliminat.
Menționăm că pentru o reglementare corectă recorelarea ar trebui să se facă la nivelul valorii punctului de pensie din 2010. Totodată, în considerarea principiului egalității tuturor categoriilor de pensionari, supunem atenției dacă proiectul nu ar trebui completat cu o normă care să dispună și actualizarea acestor pensii în conformitate cu valoarea punctului de pensie din 2013, de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”