Marian Ghiveciu

## „Corupția în România – II”

Întregul act național de privatizare, așa cum a fost conceput el în România, a cuprins în el, ca primă acțiune, una de corupție. În fostul FPS a existat o corupție la nivel național și internațional. Faptele vor fi dovedite numai de istorie sau nu vor putea fi dovedite niciodată.

Oricum, este demonstrat că transferul proprietății statului către proprietatea privată, în lipsa unei transparențe totale, a fost global însoțită de semnificative acte de corupție. Transferarea unor mari obiective economice românești (cimentul, telecomunicațiile etc.) nu a fost însoțită de transparență, legalitatea operațiunilor fiind de aceeași consistență ca și evenimentele din decembrie 1989. Aici mai trebuie subliniat faptul că, pentru elaborarea strategiei de privatizare, au fost consumate milioane sau zeci de milioane de dolari SUA din bugetul țării sau din surse atrase, PHARE, Banca Mondială etc. Nu toți banii plătiți au avut o acoperire legală, pe de o parte, iar, pe altă parte, multe proiecte n-au fost implementate și, probabil, nu vor fi implementate niciodată.

Clientelismul politic asemănător celui ceaușist (nepotism) a creat o relație alterată și permanentă între proprietatea privată și putere. Această relație s-a manifestat prin așazisele cotizații plătite de către foarte numeroase firme private. Cotizațiile au fost impuse de organele statului, garda financiară, administrația financiară, poliție, Oficiul Concurenței, Oficiul pentru Protecția Consumatorului etc.

Sistemul bancar românesc a adus, poate, cele mai mari catastrofe economiei și societății românești. Statul român nu a făcut nimic pentru împiedicarea acestei catastrofe a corupției.

Astfel, a început o campanie susținută de creditare fără acoperire a unor firme. S-au creat așa-numiții miliardari de carton, cunoscuți, dar aflați și acum cu toții în libertate, ca și majoritatea directorilor de bănci implicați. Sunt arhicunoscute cazurile băncilor Dacia Felix, Bancoop, Columna, Bancorex și altele. Privatizarea băncilor ar fi trebuit să fie o prioritate absolută pentru evitarea fenomenului, demonstrat după privatizare.

Corupția, în perioada de tranziție, a cuprins toate sferele de activitate, este prezentă pretutindeni și este acceptată ca un fenomen „normal” al societății românești.

Nu există o luptă anticorupție sinceră, în acest moment, pentru că aceasta se desfășoară cu complicitatea multor factori ai actualei puteri, deși acest lucru nu se recunoaște.

Nu pot spune că prim-ministrul sprijină corupția. Ar fi o gravă eroare din partea mea. Ea, corupția, se desfășoară în sfera Domniei Sale. Sponsorizările, de exemplu, pe care unii miniștri le fac unor firme pentru a obține anumite avantaje, oare unde pot fi plasate?

Eu închei aici, concluzionând că actul de corupție nu este mai redus în 2010 față de 2009, ci dimpotrivă. El se desfășoară sub nasul Președintelui țării și al prim-ministrului.