Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 aprilie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Kelemen Atilla Béla Ladislau
Discurs
## „Cotele de lapte și calvarul producătorilor”
În România, peste 50% din populație trăiește în mediul rural. Îndeletnicirea principală în multe județe o reprezintă sectorul zootehnic, iar în cadrul acestui sector, un rol important îl are creșterea bovinelor, majoritatea pentru producția de lapte.
Odată cu intrarea României în UE, și problema producției de lapte a fost reglementată după indicațiile Uniunii.
Administrarea cotelor de lapte este momentan în sarcina Serviciului de Administrare a Cotelor de Lapte din cadrul APIA.
Pentru reglementarea acestei cote a fost creat și cadrul legislativ, care teoretic trebuia să încurajeze producătorii. Situația însă este cu totul alta.
Ordonanța Guvernului nr. 48/2005 reglementează noțiunea de „cantitate națională”, „cantitate individuală”, „cantitatea de referință disponibilă” etc. Din ordonanța susamintită (ulterior Legea nr. 72/2006) producătorii par să aibă niște drepturi, dar toată formularea este ambiguă, deci producătorii nu prea au cunoștință de drepturile lor.
În baza Legii nr. 48/2006, tot în anul 2006 apare Hotărârea Guvernului nr. 852/2006, care prevede sancționarea cu 27 eurocenți a producătorilor pentru fiecare litru de lapte cu care este depășită cota individuală a producătorului.
Această sumă – deloc neglijabilă în condițiile agriculturii românești – îi sperie pe producătorii de lapte și au grijă ca nu cumva să depășească cota stabilită și să devină pasibili de sancțiunile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 852/2006.
Bineînțeles că fermierii, gospodarii care au efective crescânde, fiind încurajați în aceste creșteri chiar de politica Guvernului (de exemplu Programul „Fermierul” etc.), pentru a putea vinde laptele apelează la cote suplimentare, ca să aibă o bază legală pentru vânzarea cantităților de lapte produse de la efective crescute.
Surpriza și nedumerirea lor însă este uriașă când apare Ordinul ministrului nr. 83 din 4 martie 2009, care enunță fără echivoc că pentru creșterea cotei laptelui poate apela numai acel fermier, producător de lapte, care în anul precedent a depășit cota individuală cel puțin cu 10.000 de litri anual.
Întrebarea mea este, deci fermierul care a încercat să nu intre în ilegalitate, nedepășind cota de lapte – pentru a evita și sancționarea –, nu primește cota suplimentară, cel care a depășit cota fiind favorizat de prevederile Ordinului nr. 83.
Stimați guvernanți,
Credem că ori trebuie să armonizăm reglementările din domeniu, pentru a servi scopului dezvoltării zootehniei din România, ori să renunțăm la producțiile zootehnice într-o țară cu tradiții multiseculare în domeniu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.