Monitorul Oficial·Partea II·6 septembrie 2004
other · adoptat
Alexandru Sassu
Dezbaterea proiectului Legii privind statutul ale∫ilor locali (Am‚narea votului final.)
Discurs
Cred c„ trebuie s„ existe ∫i un punct de vedere al Grupului parlamentar al P.S.D. Fiecare grup de aici din sal„ ∫i-a expus punctul de vedere ∫i cred c„ trebuie s„ existe ∫i acest punct de vedere. Œn aceast„ calitate am luat cuv‚ntul. N-am s„ vorbesc foarte mult despre proiect, pentru c„ proiectul, dup„ p„rerea mea ∫i a celor din Comisia pentru comunica˛ii ∫i tehnologia informa˛iei, care l-a discutat la vremea respectiv„, au considerat c„ este foarte bun.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 107/6.IX.2004 Este foarte bun ∫i este necesar. Este necesar pentru c„ o serie de legi pe care noi le-am votat Ón Parlament nu se vor putea aplica dac„ nu vom avea acest sistem la nivelul Óntregii ˛„ri. ™i m„ refer, de exemplu, la Legea accesului la informa˛iile publice, o ini˛iativ„ a unor membri P.N.L., care nu se poate aplica. M„ refer la Legea privind sistemul de telefonie de urgen˛„. Sunt legi prin care... Ónregistrarea persoanelor fizice autorizate ∫i a altor asocia˛ii familiale iar nu se va putea realiza dec‚t foarte greu. ™i a∫a mai departe.
Eu ∫tiu c„ exist„ o perioad„ preelectoral„ Ón care foarte mult„ lume vorbe∫te ∫i se opune ∫i Ó∫i arat„ for˛a fiecare grup parlamentar ∫i dup„ aceea mai ˛ine ∫i o conferin˛„ de pres„ prin care arat„ cum Guvernul a furat sau se preg„te∫te s„ fure, sau eventual s-ar putea s„ nu ajung„ Ón situa˛ia, Guvernul care vine, dac„ este cumva format de grupul parlamentar respectiv, s„ ia el banii. V„ spun, Óns„, c„ nu este nici o team„. Ace∫ti bani sunt de la Banca Mondial„ ∫i n-au cum s„ ajung„ la nici un partid politic, nici acum, nici mai t‚rziu.
Œn al doilea r‚nd, vorbim aici despre un proiect-pilot, ∫i el nu angajeaz„ deocamdat„... ∫i Parlamentul nu angajeaz„ cealalt„ sum„ care urmeaz„ dup„ ce, pe baza banilor care sunt da˛i pentru proiectul-pilot ∫i pentru studiul care se va face, se va putea discuta de extinderea acestui proiect.
Pe de alt„ parte, Óns„, a∫ vrea s„ v„ atrag aten˛ia c„ fiind Ón campanie electoral„ ∫i refuz‚nd cu Ónd‚rjire, f„r„ s„ ne uit„m, de fapt, la valabilitatea unui astfel de proiect, suntem pe cale s„ respingem un proiect foarte important pentru comunit„˛ile locale, acolo de unde vre˛i s„ v„ lua˛i voturile.
G‚ndi˛i-v„ dac„ nu cumva face˛i o gre∫eal„ ∫i chestiuni de genul acesta, c„ ce este aceea economie bazat„ pe cunoa∫tere, este un concept european, este un concept mondial Ón domeniul informaticii ∫i care Ónseamn„ c„ oamenii trebuie s„ ∫tie ∫i s„ aib„ informa˛ie, ca s„ poat„ s„ fie valabili Ón domeniul economic. Aceasta Ónseamn„! ™i atunci, trebuie s„ le d„m lucrul acesta. Œnseamn„ c„ Ón ∫coli copiii pot s„ Ónve˛e av‚nd acces la informa˛ie ∫i a∫a mai departe.
G‚ndi˛i-v„ bine Ónainte de a respinge din motive electorale un astfel de proiect, c„ poate ar fi mai bine s„-l sus˛ine˛i, c„ a˛i avea mai multe voturi.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .